Urmând drumul profesiei și al pasiunii

                                                                                                10 octombrie 2014

                          

          Pe parcursul vieții am întâlnit nenumărați adolescenți și tineri excelent pregătiți, cunoscându-și drumul pe care vor merge în viață, pe drumul profesiei sau al pasiunii, dar unii dintre ei unindu-și pe-același drum câștigător profesia și pasiunea.

          Tot prin intermediul lui Ghiță Aga ot Dornești, prietenul meu de-o viață, neobosit descoperitor de talente, am aflat despre o asemenea tânără. De fapt, invitându-mă la o activitate culturală la Dornești, am remarcat pe un perete întreg multe desene executate în creion sau în tempera. Predominau portretele. Ce m-a frapat a fost realizarea portretelor unor scriitori și voievozi români, care, la prima vedere, mi-au făcut impresia că sunt fotografii, atât erau de reușite. Dar m-am convins în cele din urmă că sunt desene. În cadrul acelei manifestări a venit rândul unei copile firave, cu niște ochi mari, frumoși, ascunși , pe nedrept, în dosul unor lentile de ochelari. A rămas surprinsă când am rugat-o să renunțe câteva secunde la ei.. Convingerea mea nestrămutată este că omul poate fi cunoscut după ochi, oglinda sufletului fiecăruia. M-a fermecat apoi cu modul în care-a prezentat galeria personajelor din tablouri. O prezentare succintă, excelentă, punctată, pe înțelesul tuturor, parcă era la catedră și preda unor copii. Atunci am aflat că ea este autoarea lucrărilor expuse., iar domnul Ghiță Aga mi-a spus să nu-i mai zic fetiță pentru că deja absolvit liceul și mâine- poimâne va fi studentă. Neputând să stau de vorbă prea mult cu ea, mi-am propus să mă întorc la Dornești pentru dânsa. Și m-am ținut de cuvânt.

          Iată că-n toamna acestui an, când m-a anunțat Ghiță Aga să vin, am purces la Dornești. Zi splendidă de toamnă: soarele strălucește pe cer, copacii, aerul, oamenii, totul mi-a creat starea sufletească pentru întâlnirea cu această minune de fată. Și veți afla de ce am spus așa despre ea. Împreună cu Ghiță ne-am deplasat la domiciliul domnișoarei. O gospodărie foarte îngrijită, exact ca o farmacie, flori foarte multe, două fete și doi băieți, care sunt averea mamei și a bunicii. Și au de ce să se mândrească !

          ”Florinela a fost o elevă excelentă. Dacă n-o vedeai nici nu știai că este în școală. A început să deseneze încă de la grădiniță ( educatoare Magdalena Săpunaru), talentul i-a fost cultivat de învățătoarea ei (Carmen Lascăr), iar profesoara Lavinia Biliciuc, diriginta ei, i-a fost  și ea ca o mamă, înconjurând-o cu afecțiune și sprijinind-o în toate acțiunile ei. Eu amîndrumat-o spre învățământ și iată că mi-a urmat sfatul. Acum este studentă la universitatea suceveană,  secția educatoare- învățătoare. Va fi un cadru didactic de excepție. Veți auzi numai lucruri foarte bune și frumoase despre activitatea ei. Va fi un cadru didactic de excepție” mi-a mărturisit prietenul Ghiță, cu tremur în glas și ochii umezi. Ce inimă bate și-n pieptul lui !

          Florinela Covașă, căci acesta este numele domnișoarei, mai are o soră și doi frați: Cezar ( 18 ani), Simona ( 14 ani) și mezinul, Gabriel ( 5 ani). Patru flori în grădina mamei și a bunicii. Nu ele îi consideră flori, ci oricine îi vede.

          ”În familia mea n-a desenat nimeni în afară de mine. Dar mie mi-a plăcut să desenez încă de la grădiniță și din clasa a IV-a am început să lucrez cu nădejde. Cum prindeam în mână un creion sau o culoare, luam o coală de hârtie și mai desenam un portret, pentru că figurile oamenilor m-au fascinat dintotdeauna. Atâtea lucruri poți afla numai uitându-te la fața unui om” mi-a mărturisit Florinela.

          Contrar părerii pe care mi-o formasem în mod subiectiv cu ceva timp în urmă despre dânsa, Florinela este o persoană foarte agreabilă, comunicativă,  fiind gata să răspundă detaliat la întrebarea pusă.  La început mi-a părut timidă, interiorizată, căreia-i ” scoți cuvintele cu cleștele”. Dar nu este așa. Cu câtă mândrie mi-a vorbit de anii de grădiniță, de școală și de liceu, neuitând să-i enumere pe cei care întotdeauna i-au întins o mână de ajutor! Câta amintiri foarte frumoase are deja !

          ”Am avut desene la toate expozițiile organizate în școală de la grădiniță încă, două expoziții la căminul cultural din sat,două, colective, la Galeriile de artă din Rădăuți, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paște. Lucrez mai mult în creion, în tempera. Încă nu lucrez în ulei, pentru că trebuie să  studiez foarte mult, să mă perfecționez… Temele preferate sunt portretele și peisajele. Sper ca într-un timp nu prea îndepărtat să mai particip la expoziții colective, deoarece la una personală încă nu mă gândesc. Să știi că eu vorbesc mai mult cu creionul, cu pensula și cu culorile…”

          Deși n-ar fi trebuit, am întrebat-o cine a desenat pereții casei. ”Să știți că nu mai pot vărui casa, a intervenit mama, pentru că absolut toți pereții acoperit cu desene. Sunt multe scene din desenele animate văzute la televizor, pentru că sunt executate cu ceva timp în urmă.”

          M-am despărțit cu regret de această familie, scuzându-mă că , poate, am abuzat de timpul lor. I-am ”smuls” promisiunea Florinelei că mă va invita la următoarea expoziție , iar ea, amabilă, mi-a mai promis și un desen cu figura mea. Aștept. Cu alte întrebări în cap, m-am îndreptat spre casă. Voi avea grijă să caut răspunsuri.

                                                        Text și foto: prof. Gh.Dolinski