26.02.2012

     Mitroplitul Silvestru Morariu- Andrievici, un cărturar de seamă din Bucovina

           

            Nu departe de sfânta mănăstire a Dragomirna, ctitorită de mitropolitul cărturar Anastasie Crimca şi marele logofăt Lupu Stzroici se află satul Mitocul Dragomirnei. Localitatea a s-a numit Dragomireşti până în secolul al XVIII-lea. În această localitate sunt toponime care amintesc de morărit, ocupaţia seculară a locuitorilor : „Valea Morii”, „Dealul Morii”, „ La Moară” şi altele, din acestea trăgându-şi numele şi înaintaşii mitropolitului Silvestru Morariu- Andrievici. Dar fiul mitropolitului a lăsat scris că numele înaintaşilor lui îşi au originea în contele polon Andrei Kwiatovski

( Florescu) care, luptând cu ruşii în timpul războiului pentru împărţirea Poloniei, fiind prins prizonier, s-a îmbrăcat în straie ţărăneşti, a reuşit să fugă din captivitate şi s-a stabilit în Mitocul Dragomirnei, unde şi-a construit şi o moară.

            Silvestru Morariu- Andrievici, fiul lui Gheorghe ( preot) şi a Zamfirei, a văzut lumina zilei la data de 14 noiembrie 1818 în Mitocul Dragomirnei. În anul 1874, când a fost ridicat la rangul de arhimandrit, şi-a luat numele de Silvestru. Nu se ştie când şi-a adăugat şi numele de Morariu. Românizarea numelui său în Andrievici s-a făcut postum.

            Silvestru a continuat tradiţia familiei sale îmbrăcând haina preoţească. Fiind student în ultim an la teologie s-a căsătorit cu Elena, fiica preotului Vasile Cehovschi, decedat la data căsătoriei fiicei sale.

            Silvestru Morariu a fost crescut şi educat într-un mediu preoţesc, cu destul de multe rigori. Tânărul excela prin conduita sa morală, dragostea pentru învăţătură şi multă, mult disciplină. Pentru aceste lucruri era şi foarte apreciat de profesorii săi şi respectat de colegi. Preceptele pe care şi le-a însuşit în copilărie şi în tinereţe l-au însoţit toată viaţa şi le-a respectat cu sfinţenie, lucru care l-a făcut să fie apreciat în oriunde a muncit. Acesta a fost şi motivul pentru care a urcat din treaptă în treaptă toate rangurile bisericii ortodoxe române, ajungând până la cel de mitropolit.

            În anul 1843, de ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, episcopul Eugenie Hacman l-a hirotonit şi l-a numit preot în satul Ceahor, unde a continuat munca socrului său.

            Din multele cărţi pe care le-a tipărit, menţionăm  titlurile următoare: „Cuvântare aspre mângâierea şi îmbărbătarea norodului certat prin secetă, lăcustă, război şi holeră”. Deşi avea numai 8 pagini, respectiva broşură era scrisă cu mult suflet şi a ajutat mult preoţilor din vremea sa . Prin cărţile cu subiecte bisericeşti a direcţionat activitatea preoţilor din vremea sa şi i-a ajutat mult în desfăşurarea slujbelor.

            O altă direcţie a activităţii sale a fost scrierea şi tipărirea de cărţi pentru toatele clasele ciclului primar în care, pe lângă metodici pentru predarea disciplinei la clasele ciclului primar, a tipărit şi cărţi pentru citire şi aritmetică, mai ales o aritmetică pentru şcolile săteşti ( la 1868).

            Prin comportamentul său, prin întreaga sa activitate pusă în slujba oamenilor din această provincie românească, Silvestru Morariu s-a distins şi în activitatea civică din Bucovina.  Fiind o voce distinctă şi ascultată în acest colţ de ţară, el a activat în cadrul Camerei Domnilor, alături  de Eugeni Hacman şi T. Bendella. Din anul 1867 a făcut parte şi din camera deputailor a Consiliului imperial din Viena. În şedinţa din 5 iunie 1867 deputatul Andrievici a cerut desfiinţarea concordatului cu Vaticanul, care fusese promulgat la 8 aprilie 1861. S-a remarcat şi prin discursul său din 21 septembrie 1869 când a solicitat introducerea limbii române în protocolul din camera legislativă. A fost deputat în Dieta Bucovinei din 1867 până în 1895.

            Remarcăm „ablegatul” Andrievici, în şedinţa din 20 august 1871, când s-a pronunţat în privinţa „ îmbunătăţirii salariilor” şi „ a stărilor materiale a amploiaţilor ţăre”, prin care s-a impus Dietei o hotărâre definitivă, propunându-se o majorarea salarială de la 400 la 800 de fl. şi pentru custodele bibliotecii.

            Scaunul mitropolitan, fiind vacant prin decesul mitropolitului Teoctist, cu acordul Curţii imperiale de la Viena, la data de  12 aprilie 1880 Silvestru Morariu – Andrievici este numit mitropolitul Bucovinei şi Dalmaţiei.

            Pentru lucrurile menţionate mai sus a fost ales şi vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română in Bucovina.

             Prin  tot ce a făcut, Silvestru Morariu- Andrievici a fost un vizionar al epocii sale, dovedindu-se şi un patriot adevărat.                      

                                                           Prof. Gh.Dolinski

Clerul bucovinean si Societatea pentru Cultura

de ,înv. VALERIAN PROCOPCIUC 

 |23.02.2012|

După 128 de ani, Societatea pentru Cultură (cum o vom denumi în continuare), după o întrerupere a activităţii din ţară în perioada opresiunii comuniste, dar nedesfiinţată în fapt timp de 46 de ani de totalitarism, la 10 aprilie 1990 îşi reia firul activităţii la Rădăuţi, reintrând în legalitate datorită unui grup de vrednici bucovineni în frunte cu academicienii Radu Grigorovici şi Vladimir Trebici.

Chiar de la înfiinţarea Societăţii pentru Cultură (1862), deşi sub strictă supraveghere a autorităţilor austriece, intelectualitatea română bucovineană a aderat cu mult entuziasm la ea cu scopul de a contracara activităţile unor societăţi ale minorităţilor naţionale, minorităţi ce au invadat Bucovina după 1775 cu larga oblăduire a autorităţilor de ocupaţie, şi care deveniseră tot mai agresive, contestând mai ales dreptul românilor de adevăraţi stăpâni ai acestor ţinuturi.

Alături de cadrele didactice din toate treptele învăţământului, medici, ofiţeri, cadre inginereşti, magistraţi etc., şi clerul bucovinean – de la înalţii prelaţi până la parohii satelor şi oraşelor – s-a alăturat activităţii Societăţii pentru Cultură, aducându-şi o deosebită contribuţie la acţiunile întreprinse de aceasta, atât sub raport organizatoric, cât şi în cel de culturalizare a populaţiei româneşti din Bucovina.

Ameninţată de înstrăinare, ţinând trează conştiinţa naţională a acesteia, unii dintre clerici au făcut parte, între anii 1862 şi 1940, chiar din comitetul central al Societăţii pentru Cultură, care avea sediul în Cernăuţi, începând cu episcopul, apoi mitropolit al Bucovinei (la început şi al Dalmaţiei), Eugen Hacman (23.01.1863 – 31.03.1864), arhipresbiterul Dionisie, cavaler de Bejan (1900-1920), dr. Vasile Gheorghiu (1923 1929). Alţii au fost aleşi vicepreşedinţi ai Societăţii: Ion Calinciuc, fost profesor universitar la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1864-1874), mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1874-1880), arhimandritul Miron Călinescu (1880-1889), mitropolitul Vladimir de Repta (1889 1896), profesorul dr. Erast Costea (1942-1944).

Pe lângă cei trei mitropoliţi ai Bucovinei (Eugenie Hacman, Silvestru Morariu-Andrievici şi Vladimir de Repta) amintiţi mai sus, între anii 1862-1940 au fost membri activi ai Societăţii şi ceilalţi cinci mitropoliţi şi anume: Teofil Bendela (1873-1875), Teoctist Blajevici (1877-1879), Arcadie Ciupercovici (1896 1902), Nectarie Cotlarciuc (1924-1935), Visarion Puiu (1935-1940).

Alături de aceşti prelaţi au activat sub diferite forme în cadrul Societăţii prof. dr. Vasile Mitrofanovici, prof. dr. Valerian Şesan, prof. dr. Emilian Voiuţchi, prof. dr. Milan Şesan, prof. dr. Teodor Tar-navschi, dr. Ipolit Vorobchevici, membru fondator al Societăţii şi încă mulţi alţii, clerici ai Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina.

Să nu uităm însă că la sate, dar şi în mediul urban, primii care au înfruntat cu curaj şi abnegaţie influenţele străine în religie şi în cultura românească au fost, alături de învăţători, preoţii care, în multe cazuri, erau şi preşedinţii filialelor Societăţii sau ai unor structuri culturale susţinute de acestea. Nu avem destule date în acest sens, deoarece în statisticile întocmite în diferite perioade ale intervalului 1862-1940 nu toate filialele şi-au trimis rapoartele de activitate pentru a avea la dispoziţie sursele de informare.

Totuşi, din datele incomplete publicate de profesorul Constantin Loghin, cronicarul Societăţii, am schiţat, pe judeţe, următoarea situaţie, în care, în satele menţionate, filialele Societăţii pentru Cultură erau conduse de slujitori ai altarului:

> judeţul Storojineţ: Adâncata – protoiereul Ilie Verbovschi; Căbeşti – Titus Barber; Mihova – Constantin Isar; Carapciu pe Ceremuş – M. Cazacu; Costeşti – Titus Tudan;

> judeţul Suceava: Bălăceana – D. Hogea; Călineşti Cuparencu – Ion Ştefaniuc; Costâna – Gh. Berariu;

> judeţul Câmpulung Moldovenesc: Capu Codrului – C. Mercheş; Frasin – Adrian Boca; Fundu Moldovei – Ilarion Prelici şi Ilarion Pavel; Molid-Vama – Arsenie Văcărean; Voroneţ – Ioan Iliuţă;

> judeţul Rădăuţi: Calafindeşti – Vasile Turtureanu; Frătăuţii Vechi – Teodor Patraş; Horodnic de Jos – S. Vedeanu; Oprişeni – Pintea Birău; Putna – Leon Abager; Suceviţa – G. Teleagă apoi protopopul Gh. Cojocaru;

> judeţul Cernăuţi: Cernă-uţi-oraş – arhipresbiterul Dionisie, cavaler de Bejan; Teţina-Roşa – Grigorie Hostiuc; Cotul Ostriţei – Ioan Bucevschi; Cotul Vânători – M. Reguş, Cuciurul Mare – Isidor Grigorovici; Toporăuţi – Alexandru Totoescu, Mămăieştii Noi – Teofil Fracinschi; Plaiul Cosminului – protopop E. Jancovsci.

Din datele prezentate mai sus, care însă nu reprezintă totalitatea activităţii Societăţii pentru Cultură din teritoriu, desprindem totuşi faptul că Biserica prin slujitorii ei – clerul ortodox român din Bucovina – a constituit un adevărat stâlp de nădejde în vasta activitate desfăşurată de societatea bucovineană care, în intervalul citat, şi-a câştigat un deosebit prestigiu în lumea culturii româneşti.

înv. VALERIAN PROCOPCIUC

Bucovina interbelica in imagini - Judetul Cernauti, plasa Prut

Bcovina interbelica-Judetul Cernauti-Plasa Cosmin