Toată
lumea cunoaște că Iris” este un nume de floare prețuită de oameni pentru
aspectul ei și pentru coloritul ei multiplu.Așa este și ea, Iris Nichiforiuc,
fata pe care doresc să v-o prezint. Este suplă ca un lujer de floare, ochi
iscoditori, negri strălucitori (ea spune că–i sunt șaten întunecat), răspândind
în jurul său nu miresme, ci bună dispoziție, dragoste de viață, mult respect și
optimism, foarte, foarte calmă și deosebit de politicoasă. Așa am cunoscut-o eu
și vreau să văd cine ar îndrăzni să mă contrazică. Domnișoara este elevă la Colegiul
Național ”Eudoxiu Hurmuzachi ) din Rădăuți, având ca diriginte pe doamna profesoară Ana- MariaMunteanu, prin pasiunea pentru echitație și alura ei
este o adevărată amazoană.
N-am
cunoscut-o personal de la bun început. Dar, în cadrul deselor întâlniri la un
pahar de…vorbă și o caféa, domnul Ghiță-Mircea Știr, fostul meu elev,
actualmente cameraman la TVR Internațional, mi-a povestit cu atâta entuziasm de
această fată și de pensiunea care are cai de concurs de la pensiunea ”Caii de
legendă”, încât am jurat să le cunosc. Zis și făcut.
L-am rugat să-mi mijlocească o
întâlnire și s-a…conformat.
Într-o zi splendidă de toamnă timpurie sau de
vară târzie, am plecat împreună la drum. După ce-am ieșit din comuna Marginea
și-am intrat în Codrii Voievodesei am pășit într-o lume de basm, categoric
ireală. Coloritul multicolor al frunzelor ne îmbia să le admirăm, iar ciripitul
păsărelelor, nepăsătoare parcă de apropierea anotimpului friguros, ne chemau să
ne afundăm în codru, atrăgându-ne ca un magnet., De ce înaintam, pe aleile
trasate parcă cu un laser, ni se deschideau în față alte peisaje de basm. Și,
deodată, am nimerit într-o poiană în care se aflau diferite construcții, în
care privirile ne-au fost atrase ca un magnet, de o adevărată amazoană, care
călărea un armăsar frumos într-un țarc. Așa am făcut cunoștință cu Iris, pentru
că ea era acea amazoană.
A renunțat repede la cal la îndemnul mamei
salre și am făcut cunoștință. De la prima privire m-au izbit câteva lucruri.
Puternic interiorizată, te cerceta cu o privire pătrunzătoare, care parcă
trecea prin tine asemenea unui laser,
dar îți răspundea précis și scurt la întrebările puse.
Nici n-am început bine discuția și la
masa noastră s-au așezat mama și tatăl ei, precum și unchiul Ionel Moroșan.,
pentru a a sista la diswcuția noastră.
”Mă antrenez de la vârsta de 8 ani,
când am simțit o atracție deoseită față dxe aces animal nobil. Dar abia la 11
ani am debutat la un concurs hipic la Rădăuți, la sărituri peste obstacole. Apoi
au început să vină concursurle de anvergură: Piatra Neamț, Bacău, Siobiu,
Beclean, Cîmpina, Miercurea Ciuc, București și multe altele.
Nu
particip la concursuri pentru premii, ci din pasiune și din dragoste pentru
cai. Sunt niște ființe extraordinare. Pot spune că sunt cei mai buni prieteni
ai omului. Particip la concursurile de sărituri și la cele de andruranță.
Ultimele se desfășoară în pădure , pe un teren foarte accidentat, fiind foarte
dificil de parcurs un asemenea traseu. Ai nevoie și de rezistență la efort.
Sunt probe de 20, 30, 40, 60 și 80 de km. Eu am participat și particip la
primele patru distanțe.Încă nu sunt
pregătită să particip la cursa de 80 km. Cred că până la anii aceștia am mers
mai mult călare decât pe jos au cu mașina. Antrenamentele le-am început pe
hipodromul din Rădăuți, dar de câțiva ani mă antrenez la această bază
numită <Caii de legendă>.
Pasiunea
pentru cai și concursurile hipice mi-a insuflat-o unchiul meu, aici de față, și
m-au susținut necondiționat părinții mei. Unchiul meu a muncit 10 ani în Italia
și, când s-a întors în România, m-a dus cu tata la un centru de echitație, unde
m-am îndrăgostit fulgerător de cai. Să știți că unchiul meu a fost în echipa
Steaua, și-a concurat chiar în lotul național al României” s-a confesat Iris.
”Domnul Roșțca, cu care am lucrat la
Steaua, și care-a obținut o medalie de bronz la olimpiadă cu lotul României, a
primit cadou un cal superb de la Todor Jivkov, președintele Bulgariei ,din rasa
Gh idran. Mi l-a dat să-l antrenez la hipodromul din Rădăuți. După terminarea
stagiului de pregătire l-am dus la București, dar nu l-a putut încăleca nimeni
decât Roșca, cu care-a cucerit medalia”, mi-a spus cu mândrie unchiul ei.
Eram
curios dacă această adolescentă are și alte pasiuni în afară de echitație. ”Nu
am timp pentru nimic altceva, în afară de echitație. Ei mă dăruiesc cu
totul.Timpul meu liber îl dedic cailor.
Am ajuns să fac corp comun cu aceștia. Nu sunt singura călăreață din
clubul < Caii de legendă >.Am colegi de antrenament și
competiții pe Miruna Tărâță și pe Ștefan Jescu. Să știți că la aceste competiții
hipice cam trei sferturi sunt fete. ”
Mi-a
povestit apoi cu entuziasm despre participarea la concursuri, atmosfera de
acolo, despre susținerea pe care o are din partea părinților ei, a unchiului, dar
și a colegilor săi , care vin la concursurile desfășurate la Rădăuți. Ce să mai
zică de părinții ei care o susțin necondiționat, asigurându-i absolut totul
pentru pregătire și concursuri.
A
menționat că vin la toate cocnursurile și proprietarii cailor. Iar dr. Tărâță
mi-a povestit ce-nseamnă să fii proprietar de cai, ce griji are și cât costă
îngrijirea unui cal de rasă și
pregătirea lui pentru concursuri.
Informații foarte interesante, neștiute până acum, am
primit de la tatăl lui Iris despre istoricul cailor din Bucovina, performanțele
lor, precum și despre semnificația numărului tatuat pe spatele sau coapsa fiecărui cal de curse . Este mândru de faptul
că orașul Rădăuți este cunoscut în lume și prin herghelia care are o rasă nouă,
autohtonă, de cai sprinteni, rasă recunoscută déjà în lume și care-a fost
obținută după mulți ani de muncă.
Mama lui Iris a dispărut puțin și a apărut imediat într-un
superb costum de cowboy și cu o chitară la gât. Am ascultat apoi un foarte
interesant imn al Școlii de echitație
”Caii de legendă”, care-și desfășoară activitatea în codrii de legendă ai
Bucovinei. A ciupit întâi corzile chitarei și apoi a izbucnit un cântec năvalnic, parcă te invita la un
galop. Din minunatele versuri, care ca
și muzica aparțin doamnei Nichiforiuc, am reținut câteva :”Flutură coamele-n
vânt,/ Foc din copite scoțând! …Doar un nechezat de cal,/ tot ce mă alină/…Aburii ies, ochii sticlesc,/
Cu copitele lor pământ răscolesc.”
Și , dacă lui Iris nu-i
place să vorbească despre premiile sale, la insistențele mele, mama mi-a spus
:” Iris a luat premii și la finala pe țară. Locul al III-lea la 60 km și locul
I la 30 km, ambele la concursurile de anduranță. Credem că merită aceste premii
pentru dragostea cu care se pregătește pentru fiecare concurs și pentru modul
în care-și îngrijește caii. Să știți că numele ie a fost pus unui cal de
curse.”
Pentru a cunoaște personalitatea lui Iris sub mai multe
aspecte, m-am deplasat și la Colegiul Național ”E.Hurmuzachi”din Rădăuți , unde
am stat de vorbă cu doamna Carmen Andronachi, director, și doamna Ana- Maria Muntean, diriginta ei. Am aflat
lucruri foarte interesante. ”Este o elevă foarte bună, conștiincioasă,
ambițioasă, un exemplu de urmat. Ne mândrim cu așa un elev care are și performanțe în sport. De fapt, ea
urmează tradiția surorii sale,
Cătălina,care a fost eleva noastră.”(C.A)
”Este foarte prietenoasă în colectiv. Mulți diuntre colegii
dsăi merg și la concursurile din Rădăuți. Este foarte conștiincioasă, nu-și
neglijează studiile, are prieteni foarte mulți, este foarte calculată în tot ce
face. Anul trecut, la balul bobocilor , a luat premiul al III-lea, a dansat, a
recitat, a cântat și i-a și încântat pe spectatori”( A.M.M.)
Cum să nu fii încântat când afli lucruri aș de bune despre
un adolescent, căci acum sunt anii în care se plămădește personalitatea unui om
? Cu cât sunt mai mulți tineri asemenea
lui Iris, cu atât este mai bine pentru națiunea noastră. Sunt sigur că mă voi
gândi mult timp la aceste vizite care m-au
-
4
-
copleșit. Totul m-a
uimit, mi-a plăcut și m-a făcut să povestesc și altora pentru că merită știut
ce se întâmplă acolo și cuum se pregătesc performanțe sportive. Și, cine nu
crede, să se deplaseze la Școala de echitație ”Caii de legendă” din codrii
Voievodesei și va vedea cu ochii lui. Nu v-am spus nimic despre această școală
de echitație, dar zilele n-au intrat în sac. Mai am timp.
A consemnat
cu interes, uimire și admirație,
Prof.
Gh.Dolinski
Foto:
Mircea Știr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu