joi, 2 august 2012

Vraja culorilor si a cuvintelor


                                                                                                                                 30 iulie 2012

                                          

            Vespazian Lungu, un bucovinean din Costişa Bucovinei, a plecat să cucerească, în tăcere, lumea, paşii purtându-l până la Brăila, unde s-a şi statornicit. Şi, deşi n-a trecut zgomotos prin viaţă, a avut rezultate remarcabile cu care se mândresc şi azi urmaşii săi şi, de ce nu, locuitorii Costişei ca şi toţi bucovinenii.
            Profitând de împlinirea a 85 de ani de la naşterea sa, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, în colaborare cu Muzeul Etnografic Rădăuţi „Samuil şi Eugenia Ioneţ”, cu contribuţia majoră a urmaşilor pictorului, a organizat o expoziţie retrospectivă cu tablourilor pictorului, dar şi lansarea cărţii „Pagini smulte din valuri”, care scrisă de pictor şi îngrijită de Ion Filipciuc.
            Expoziţia de pictură a fost amenajată într-un spaţiu excelent, care-a fost pus la dispoziţie de „galeriile de artă” din Rădăuţi, locul în care-a avut loc şi lansarea cărţii. M-am mirat de prezenţa atâtor spectatori. Era o zi toridă de vară, zi de lucru şi pe la prânz, când toastă lumea ar fi trebuit să stea acasă, la umbră.
            Ion Filipciuc, costişan de obârşie, la fel ca pictorul, şi care l-a cunoscut foarte bine pe acesta,a  fost amfitrionul activităţii, alături de inginerul Mircea Irimescu, preşedintele SCLRB, organizator.
            „L-am cunoscut foarte bine pe Vespazian Lungu, consăteanul meu. În paginile acestei cărţi am adunat o parte din amintirile pictorului. Toată documentarea mea este în paginile ei…Am remarcat faptul că maestrul a avut un deosebit gust al libertăţii…Vă invit să-i admiraţi şi picturile expuse, pentru a-l cunoaşte mai bine. Să ştiţi că şcoala populară de artă din Brăila, unde a fost profesor de desen, îi poartă numele”(I. Filipciuc).
            Domnul Filipciuc a povestit ,în continuare, câteva întâmplări  hazlii din viaţa pictorului şi-a punctat, cu lux de amănunte, viaţa acestuia. A prezentat tablourile afişate în expoziţie, insistând asupra tematicii acestora :monumente istorice, portrete de personalităţi, aspecte din natură.
             Domnul Mircea Irimescu a făcut o paralelă între albumul lui Vespazian Lungu şi cel al lui Dimitrie Loghin, ambele apărute sub egida Consiliului Judeţean Suceava. „Ambii s-au manifestat plenar ca artişti în cenacluri judeţene: Lungu la Brăila şi Loghin la Suceava. Lungu a fost neliniştit şi neastâmpărat toată viaţa. El ar fi fost ofiţer, dar nu era legat de cariera militară. Important este că Lungu a scris despre al doilea război mondial…Viaţa lui s-a sfârşit aşa cum a trăit Cartea lui ne sugerează viaţa lui tumultoasă…Picturile şi cartea m-au impresionat foarte mult, cartea fiind excepţională sub toate aspectele.”(Mircea Irimescu”).

Zamfira, sora sa,  foarte emoţionată, a evocat câteva aspecte din viaţa fratelui său:”Din păcate, nu mai există casa părintească. El ne-a iubit tare mult pe toţi. Nu ştiu de ce, dar cu o lună înainte de moartea sa tragică, m-am zbuciumat tare. Cred c-am presimţit că moare. Şi-acum am în suflet o mare durere.”(Zamfira)
„Vă mulţumesc din suflet pentru efortul făcut pentru a veni la omagierea unchiului meu. Noi, cei din familie, ne-am străduit să strângem la un loc cât mai multe p din lucrările sale, pentru a face o expoziţie interesantă.”(Vespazian, nepot)
            După terminarea festivităţii, spectatorii au admirat picturile expuse, iar Ion Filipciuc, îngrijitorul cărţii,a organizat o sesiune de autografe. Toţi partzcipanţii au primit câte un exemplar din cartea prezentată.

                                     Prof. Gh.Dolinski