Între floarea de salcâm și cea de tei

                                                                                                           23 iunie 2014

                          

         Era prin luna ianuarie a a nului 1993 când, un grup restrains de intelectuali arboreni, mari iubitori de folclor, au pus la cale să se ocupe de valorificarea tezaurului folcloric din localitatea noastră și din zonă. Este cunoscut că-n Depresiunea Rădăuților, în această parte sfântă a Bucovinei istorice, folclorul este la el acasă. Și-așa au fost puse bazele unui festival folcloric cu un titlu simbolic :”Floare de salcâm”.Desfășurarea lui era planificată pe un deal apropiat, în nordul comunei, numit ”Bobeica”. Dealul era plantat , parțial, cu salcâmi, o minunată pădurice de câteva hectare, care scăpase ca prin minune de topoarele ”revoluționarilor”. Avem exemplu păduricea de salcâmi de la ”Comanfdă”, care a fost culcată la pământ în câteva nopți. festivalukl era planificat pentru prima duminică a lunii iunie, atunci când salcâmul era înflorit.

         Anii s-au scurs și festivalul a continuat să se desfășoare an de an, ajungând anul acesta la a XXII-a ediție. Important este faptul că autoritățile comunale, respectiv primăria și căminul cultural, s-au implicat temeinic în organizarea și desfășurarea acestuia. An de an au evoluat pe scena lui zeci de ansambluri folclorice din județ și chiar din afara lui , interpreți individuali, unii find  invitați chiar la mai multe ediții. Un oaspete statornic ne-a fost Ansamblul profesionist ”Ciprian Porumbescu” din Suceava.

         Nu de puține ori a fost nevoie, din cauza ploilor repezi ași adundente de  vară, festivulul să fie reprogramat, dar…tot s-a ținut. Nu s-a sărit peste nicio ediție. Poate acesta a fost și motivul desfășurării lui , în ultimii ani, în parcul din central comunei. Și anul acesta a fost amânat din cauza ploilor, dar salcâmul…își scuturase florile și așteptăm înflorirea celor de …tei. Ca o noutate în acest an a fost noua haină a parcului communal, care a fost frumos pavat. Dar vremea a fost superb!

         Arborenii, mari iubitori de folclor, au umplut repede parcul, fiecare străduindu-se să ocupe un loc cât mai bun, unii venind chiar de acasă cu scăunele, ca să iabă unde sta, deși în parc au fost instalate foarte multe bănci. Și, cum stă bine unor oameni moderni, spectatcolul a început la oea fixată.

         În debutul spectacolului a evoluat Ansamblul folcloric ”Clopoțelul ” al căminului cultural din comuna Comănești. Acesta poartă numele unui străvechi joc popular descoperit în comună cu câteva zeci de ani în urmă.Costumație de ansamblu profesionist, interpreți energici, plini de vitalitate, hotărâți în evoluție și cu o poftă mare de joc. Trecerea dintr-un joc în altul s-a făcut fără pause.

-         2 -               

Un repertoriu bogat al strigăturilor autohtonre. Spectatorii au ”gustat” foarte mult și savurosul dialog al strigăturilor dintre fete și băieți, mai ales la jocul ”Ilenuța”, presărat cu strigături satirice. Se cunoaște mâna măiastră a coregrafului Valentin Vlîgea, dar și cea de conducător de ansamblu a celui care este chiar primarul Grigoraș Păstrăv. Primarul a a vut marele noroc că n-a transmis emoțiile sale și membrilor ansamblului. Mai rar să văd  om cu asemenea emoții la un spectacol.

         Ansamblul ”Țânțăroiul” din comuna Iaslovăț poartă și el numele unui străvechi joc popular local. Aceleași cuvinte de apreciere pentru costumele purtate de interpreți, ținuta lor scenică, interpretare și strigături. Ei au avut și trei soliști de muzică populară :Georgiana Solovăstru, Emilia Bodnăraș și Daniel Strugar. Meritul lor incontestabil este acela că aduc pe scenă melodii din repertoriul comunei sau al zonei, autentice cântece bucovinene. Și se cunoaște foarte bine că melodiile sunt ”lucrate”. Cel puțin Georgiana Solovăstru a încântat publicul prin cele arătate mai sus, mai ales prin interpretare. O frazare corectă, pronunțare clară a cuvintelor, fără cusur și joc de scenă de mare artistă. Deh, este și mai mare, cu multă experință. Categoric, va fi mare artistă!

         Și, dacă fiecare ansamblu și-a demonstrat virtuozitatea în interpretarea jocurilor populare bucovinene, o evoluție la același nivel au avut și membrii Ansamblului ”Cervona Kalena” din comuna Negostina. Jocurile populare ucrainene i-au impresionat profund pe spectatori: costumele lor îți luau ochii, interpretarea la superlativ, desene variate în scenă, în continuă mișcare, valorificarea folclorului ucrainean din zonă și, unde mai pui, interpreți foarte frumoși, fete și băieți, parcă aleși pentru o paradă. Săriturile lor acrobatice în timpul jocului au ținut spectatorii cu sufletul la gură. Meritul incontestabil este al coregrafului Valentin Vlîgea, dar și al conducătorului ansamblului, profesorul Iulian Chideșa, care conduce ansamblul chiar de la înfințarea lui în anul 2011. Am rămas profund impresionat și de concursurile la care au cules lauri, înșiruirea făcând-o, la termianrea spectacolului, profesorul Iulian Chideșa. Iar momentul culminant al evoluției lor a fost scena de final când membrii ansamblului au apărut pe scenă fluturând drapelele României și al Republicii Ucraina. Mai rar așa aplauze din partea spectatorilor !

 

         Ca soliști vocali neincluși în ansambluri folclorice, au evoluat pe scena festivalului Diana- Anamaria Cuciurean ( Frătăuții Noi), gâgâlicea Alina Zaharia ( Rădăuți) și Gheorghe Rotaru. Și pentru ei aceleași cuvinte de apreciere pentru costume, interpretare și ținută scenică, după ropotele de aplauze pe care le-au dăruit spectatorii.

        

-         3 -

Așa cum era firesc, spectacolul a fost încheiat de Ansamblul folcloric ”Luca Arbure”, formație de jocuri populare mixte și soliști vocali. Parcă ne-au lipsit soliștii intrumentiști la trompetă, orgă și acordeon pe care-i avem.

Și-acest ansamblu s-a prezentat la superlative  în fața spectatorilor la toate capitolele. Și, ce este mai important, se observă că crește, sub toate aspectele, de la un spectacol la altul. Dar, ca un adevărat corolar, a fost evoluția celor 5 soliste vocale ale ansamblului: surorile Mădălina și Andreea Prichici, Florentina Olar,Diana Iri rescu și Teodora Vîntu. Se cunoaște  că învață sub bagheta lui Mugurel Prichici, care le asigură și acompaniamentul orchestral cu formația lui.

O zi foarte frumoasă, petrecută plăcut în aer liber, în parfumul florilor de tei, relaxare și distracție, care-a fost întregită și de tarabele, la fel ca în ziua de hram, care au fost întinse la tot pasul și care-i îmbiau pe spectatoi să le guste bucatele sau băuturile.

                                                  Text și foto- prof. Gh.Dolinski

Horodnicenii la ceas de sărbătoare

                                                                                                              

                         

La 15 iulie 1439 a apărut prima dată denumirea de Gorodnic (Horod-

nic) într-un document emis la curtea domnească de la Suceava de către voievozii Ștefan și Ilie, fiii domnitorului  Alexandru cel Bun al Moldovei.

         Cuvântul ”Gorodnic”, după unii cercetători, vine din limba slavă, însemnând ”grădină” sau”grădinar”. Forma de ”Horodnic” s-a impus de-abia în documentele emise în anii 1444 și 1475. Satul a fost denumit Horodnic de Sus deoarece primele case au fost construite pe coastele dealului ”Osoi”.

         Numărul locuitorilor satului a tot crescut. De la 72 de familii în anul 1774 ( de când există date), la168 (1784), la 2424 locuitori (1900), 2592 (1908) și până la 5300 de locuitori astăzi.  Dintre aceștia 98 % sunt români și 2 % sunt rromi. După confesiune, 87% sunt ortodocși, 12 % penticostali și 1% alte confesiuni.

         În comună este o bisericuță din lemn din sec. al XVIII-lea, ”Hanul voievozilor”, casa de vânătoare ”Hardic” și herghelia ”Cai de rasă Hardic”. În sat a fost o herghelie încă din vremea austro-ungarilor, iar de câțiva ani aici se organizează competiții ecvestre zonale și chiar naționale.

         Ca toți bucovinenii, și horodnicenii sunt, pe lângă foarte buni gospodari, și patrioți, și mari iubitori de cultură, în general, și de școală, în special. Cunoșteam de mulți ani acest lucru, în urma participării mele la diferite acțiuni ale școlii, dar ultima activitare mi-a mers la inimă și m-a făcut să-mi scot pălăria în fața lor și să mă înclin cu deosebit respect.

         Rădăcinele școlii horodnicene merg până la mijlocul sec. al XIX-lea (1858), când s-a deschis învățământul în comună. În anul 1872 s-a construit primul local de școală, al doilea în anul 1902 și-apoi, în anul 1964, s-a dat în folosință actualul local al școlii gimnaziale ”Iulian Vesper”, care poartă acest nume din anul 1999.

         Sărbătorirea unei jumătăți de veac de la darea în folosință a acestui modern local de școal s-a făcut în prezența unei numeroase asistențe: foste și actuale cadre didactice ale școlii, personal auxiliar, elevi, părinți și autoritățile locale. Fără exagerare, cred că aceasta a fost sărbătoarea întregii comunități. am rămas profund impresionat de implicarea domnului Gheorghe Sbiera, primarul comunei, în această sărbătorire.

         Școala ne-a întâmpinat în straie de sărbătoare.Deși era sfârșit de an școplar, localul arăta pregătit pentru un nou  an școlar și totul sclipea de curățenie. Ceea ce-am admirat pe pereții șclaselor m-a convins că-n această școală se muncește foarte mult și în afara orelor de curs.

         Manifestarea a fost deschisă, vădit emoționat, de Gheorghe –Ciprian Scripcariu, directorul școlii. ”Mă-nchin cu respect în fața dascălilor de azi și de ieri și cinstesc memoria celor care-au plecat dintre noi, unii chiar mai repede decât era normal, a spus printre altele.” Și-a mai adăugat:” Succesul școlii noastre se datorează tuturor celor care-au muncit și muncesc aici, oameni ai școlii, elevi, părinți, comunitatea locală, care au creat împreună școala de referință a localității noastre. Educația a fost principal resursă pe care școala noastră a pus-o în fața elevilor.”

         În timpul prezentării școlii și a luărilor de cuvânt, pe cranul din fața noastră se derulau imagini din istoria celor 50 de ani de viață ai școlii. A impresionat numărul mare de imagini arhivate de-a lungul timpului de foștii directori ai școlii.

         ”Preocupările administrației locale au fost pentru asigurarea condițiilor optime în vederea desfășurării procesului de învățământ. La formarea bugetului comunei, în fiecare \an am cântărit întâi ce trebuie școlii, ca să nu le lipsească nimic” a spus, fără nedisimulată mândrie, primarul comunei. L-am privit cu atenție. Mamă,mamă, ce emoții avea în fața foștilor săi educatori!

         Elevul Eduard- Cosmni Sbiera din clasa a II-a (Mariana Grosu, înv. prof. înv. primar) a prezentat o mulțumire publică pentru modul în care cadrele didactice i-au înțeles, i-au educat și i-au instruit. Iar elevii Ciprian Costân ( clasa a II-a) , Beatrice Sbiera( clasa aVI-a) și-au recitat propriile versuri închinate școlii și cadrelor didactice : ”Școala mea” și, respectiv, ”Doamna învățătoare”. Pe lângă talent literar, copiii au dovedit că au foarte mult bun simț și sunt recitatori de clasă.

         Cuvinte emoționante, foarte emoționați fiind vorbitorii, izvorâte din inimă și din respect pentru fostele cadre didactice au rostit: Constantin Crăciun, Veronica Onica, Ana Coroliuc, Gheorghe Moroșan, Gheorghe aonica, Gabriela Pitic, Georgeta Gârlici și preotul Alexandru Pitic, care-a oficiat și-o înălțătoare slujbă de pomenire pentru cei trecuți în eternitate , dar și pentru sănătatea celor care mai sunt în viață.

         Un alt moment aparte l-a contituit intervenția emoționantă a doamnei învățătoare Veronica Macovei, care de 28 de ani este pensionară. A elogiat activitatea cadrului didactic, în general, rolul acestuia în viața comunei și a dat sfaturi tinerilor. A oferit fiecărui cadru didactic câte un trandafir.

         Profesorul Mihai Semenov din Bacău, bucovinean de-al nostru, care m-a însoțit la această manifestare, le-a propus gazdelor să organizeze un schimb de experiență cu cadrele didactice de la Școala ”Ion Creangă” din municipiul Bacău, școală pe care a păstorit-o ca director aproape 20 de ani. Răspunsul îl va primi într-un termen scurt..

         Activitățile au continuat la noua sală de sport a școlii. Aici au evoluat Ansamblul folcloric ”Mugurașii” ( înv. Magdalena Onica), care s-a întors recent, cu lauri, de la  un festival de datini populare; clasa aII-a (Mariana Grosu) a prezentat sceneta ”Isprăvile lui Păcală”. Foarte interesant a fost și momentul prezentării costumului popular bucovinean horodnicean, în versuri, de către elevii clasei pregătitoare. Așa cum ne-am obișnuit déjà, surorile Iuliana și Ionela Luța, liceene, au prezentat un buchet de melodii populare bucovinene. Frumusețea lor ingenuă, a costumlui popular bucovinea, ce-l purtau și  interpretarea lor de excepție, le-au adus aplauze la scenă deschisă.

         Activitățile nu s-au încheiat aici. Toți particicipanți au fost invitați să viziteze muzeul etnografic ”Emil Ianuș”. La bustul lui Vespazian Vesper, patronul școlii, amplasat la intrarea în muzeu, maestrul Ianuș a organizat un moment liric, două eleve recitând din creația poetului. Apoi gazda  ne-a purtat prin imensitatea muzeului său, punctând vizita cu glume sau versuri, și nu ne-a lăsat să plecăm până ce nu i-am gustat bucatele alese ,streopite din belșug cu vin, la o masă întinsă ca la o nuntă.

         Cam așa procedează comunitățile bucovinene cu slujitorii școlii. M-am convins de acest lucru participând la mai multe asemenea momente . Și bine fac aceste comunități ! Pentru că ”Bazinul se umple cu apă, focul s aprinde cu foc, iar sufletul omului se modelează datorită sufletului altui om”.(R.Tagore), după cum scris în mape pe care am primit-o chiar la intrarea în școală.

                                                             A consemnat cu admirație și respect,

                                                                             prof. Gh.Dolinski