La pas, prin Cernăuții Bucovinei

                                                                                                  28 iunie 2015

Cernăuți, orașul bucovinean tare râvnit de bunicii și chiar de părinții noștri. El a fost leagănul civilizației bucovinene și locul în carfe funcționau principalele instituții de învățământ de toate rangurile , precum și cele de cultură. În aceste instituții, fie de învățământ universitar și chiar liceal au fost pregătite promoții întregi de specialiști pentru învățământul bucovinean, și nu numai.

         În mai 1862 aici  s-au pus bazele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina care , în primăvara acestui an, a trecut în al 154-lea san de fructuoasă activitate.

Prin grija dommnului inginer Mircea Irimescu, fost președinte al acestei societățăi de la reactivarea ei și până în primăvara anului 2012, qam qaflat foarte multe mlucruri despre partea de mnord aBucovinei istorice, în mgenersal, și despre orașul cernăușți, în special, ca și despre viața bucovinenilor de acol., la fiecare adunare general a Societății ne adduce la cunoștință ceva nou despre această parte de țară înstrăinată.

         Tocmai din acest motiv, în primăvara acestui an ne-am hotărât câțiva membri ai SCLRB să vizităm acest oraș pe-ndelete, ca să-l vedem , pe viu, ceea ce aflasem din povestiri. Zis și făcut În dimneața zilei de duminică ne-am îmbsarcat în două mașini și-am prornit-o în direcția Cernăuți.

         Pe drum nu ne-am săturat admirând peisajul care defila prin fața ochilor.Dacă n-am fi fost opriți la graniță pentru copntrolul pașapoartelor, nici mn-am fi sesizat când am trecut-o. Dar peisajul este ca pe la noi, casele așișderea, iar oamenii tot ca noi. În orașul Cernăuți am constatat că clădirile sunt foarte vechi, poate chiar dinainte de primul război mondial, acestea fiind mult mai multe decât cele noi. Iar de caldarâm ce să mai vorbim. Cred că pe acest pavaj  și-a purtat pașii și poetul Mihai Eminescu, ca și întreaga pleiadă de personalități strălucite ale neamului nostru, care aici și-au făcut studiile.

         După parcarea mașinilor, chiar lângă sediul Societății ”Mihai Eminescu” din centrul orașului, am pornit, per pedis prin capital Bucovinei istorice. Așa ne-am putut și noi convinge de binefacerile mersului pe jos și nesiliți  de nimeni.

        

Chiar în stânga noastră e clădirea fostului liceu militar ”Ștefan cel Mare”, care-a fost mutat în România, la Câmpulung Moldovenesc, din cauza războiului. Aici a fost o zonă cu multe caxărmi. Pe-acest drum intrau bucovineii în Cernăuți, când veneai aici cu cărițele.  Locul era numit ”Cartierul Mănăstiriștii”, fiind situate aproape de târgul de vite. Tot aproape era și marea catedrală a catolicilor care, în mod impropriu, era numită ”Biserica iezuită”.

         Nu departe este clădirea în care a funcționat Guvernul Bucovinei. Este situate pe locul fostului cimnitor în care-au fost înmormântați cei morți de ciumă. Pe această clădire mai sunt încă decorațiunile austriece. Pe vremea când era ministru, în apartamentul de la colțul  clădirii, a mlocuit Ion Nistor. În fața clădirii este parcul ”Arboroasa”, în care erau amplasate statuile lui Mihai Eminescu și a lui Ionel Brătianu.

         Următoarea clădire este aceea în care a funcționat ”Școala  de Arte și Meserii”, exact ca aceea din Câmpulung Moldovenesc. Strada pe care se află se numea ”Strada Lumii Noi”. Între anii 1880 și 1920 aici s-au construit multe clădiri, care-au fost cumpărate de comunități pe banii locuitorilor, fiind vândute la prețuri accesibile. Sunt apartamente spațioase, au elemente de tâmplărie originale.

         Am remarcat în tot cuprinsul orașului foarete mulți copaci și întinse suprafețe de spații verzi, poate mai mult ca-n alte orașe. Ele constituie un adevărat plămân verde. Efectiv, orașul este inundat de verdeaqță.

         În apropiere, pe partea cealaltă a străzii, se afla tribunalul și închisoarea, ultima funcționând și în zilele noastre. Aici a stat  încarcerat Ciprian Porumbescu împreună cu arboresenii săi. La acest tribunal s-au judecat toate pricinile de pe tot cuprinsul Bucovinei istorice.

         Lângă tribunal a funcționat Școala Normală de învățătoare, înființată în anul 1875, cu internat. La război a fost evacuată la Suceava, unde-a și rămas definitive.. mai la vale era școala de aplicație, unde s-au instruit și-au făcut practică pedagogic toate învățătoarele din acele timpuri. În actuala clădire a tribunalului este sediul administrației de stat. Intrarea în clădire este străjuită de doi lei din piatră.

         În fața clădirii este strada Adam Mitchevici, singura stradă care și-a păstrat numele de la ”botezarea ” și până în zilele noastre

Am observant foarte multe clădiri care au fațade originale. Au acoperișurile inițiale, sunt ornate cu ceramică smălțuită, iar unele au și diferite statui.

         Teatrul evreiesc este o curiozitate arhitectonică. În clădirea lui, în perioada interbelică a funcționat cinematograful ”Scala”, frecventat de foarte mulți cernăuțeni.

         În apropiere este piața de pește, înființată în 1918. Acum se cheamă ”Vasile Alecsandri”. Clădirea teatrului este înconjurată numai de clădiri cu valoare istorică, cu o arhitectură valoroasă.

         Urmează Teatrul național , ale cărui elemente de arhitectură sunt deosebite. Am remarcat amplasare în nișele de pe fațada clădirii a busturilor unor clasici ai litreatruii europene.

         Între anii 1937-1939 a fost ridicată clădirea sediului SCLRB după planurile arhitectului Horia Creangă, un strănepot al scriitorului Ion Creangă. Acum , printre altele, în această clădire funcționează și un hotel.

         Am văzut mai departe clădirea în care-și avea sediul Regionala de Căi ferate Austriece, devenită, după 1918, Regionala de Căi Ferate a Bucovinei.

         N-+am trecut nepăsători nici pe lângă clădirea Liceului ”Aron Pumnul”, un edificiu atât de încărcat de istorie, model de arhitectură,  clădire legată der numele cărturarului și patriotului Aron Pumnul și al lui Mihai eminescu.. Și-aici mustește pământul de sitorie și  de românism.

         Înb clădirea camerei de Comerț și Industrire a Bucoinei funcționa, pe vremuri, restaurantul ”Europa”. Acum este al doilea sediu al facultății de medicină. În parcul din fvața clădiriiu, când veneau la oficierea căsătoriei, mirii depuneau flori, obiceiul fiind păstrast și în zilele noastre. Aici arde o flacără vie în memoria celor care*au fost uciși în război.

         Lângă aceasta este clădirea în care, în anul 1783, s-a mutat Episcopia Rădăuților, care-a funcționat aici vreo 80 de ani. Atunci, cernăuțenii au scris la Viena ca să li se aprobe, pe banii lor, să construiască o clădire pentru o nouă mitripolie, așa cum au credincșioșii oprtodocvși și din alte provincii românești. Interesant că s-a opus tocmai Eugeniu Hacman, care era cleric român.

         Fondul bisericesc, care era o regie autonomă austriacă, a preluat proprietățile confiscate  de la bisericile din teritoriu și-a primit aprobare să administreze totul. Așa au ajuns și pădurile Bucovinei în administrarea lor.

Din rezultatele exploatării pădurilor din acest fond s-au asigurat burse pentru studenții de la teologie, s-au ridicat numeroase construcții, printer care și cea a cazinoului din Vatra Dornei. Se spun e că s-a mirat și împăratul Austirie de măreția acestei construcții.

         Corpul de clădiri al Adminitrației Mitropoliei Bucovinei a fost proiectat ți lucrat în antrepriză de același arhitect. Tot ce-i din lemn s-a procurat din pădurile de la Bilca și Vicov, iar piatra a fost extrasă dintr-o carieră de pe muntele Ceremuș. A fost cea mai mare investiție a vremii. Atunci au și apărut meserii noi ca pietrar, sculptori în lemn și în piatră etc. Chiar și în domeniul decorațiunilor s-a creat un stil special. De-atunci firecare biserică construită a fost un unicat. Acum funcțioinează aici o parte a Universității Cernăuți. dacă privim cu atenție clădirea, observăm cărămida, țigla și tâmplăria, care sunt originale, iar culorile clădirii sunt foarte vii.

         Se-nnorase între timp. Ne așteptăm să plouă, pentru că și naturii parcă-i părea rău că părăsim aceste mneleaguri. Dar, asemeni lui Creangă și tovarășilor săi, care-au jurat să-și adune din  nou ceata la anul și să plece la urat, noi ne-am jurat să nu treacă mult timp pînă când vom reveni la Cernăuți, pentru că încă mai sunt atâtea de văzut și admirat și să le ascultăm poveștile foarte interesante.

         Consider că este absolute necesar să precizez care au fost membrii delegației noastre. Gândiți-vă numai la faptul că n-am vumpărat nimic la Cernăuți, ci am fost numai să-l vizităm și să ascultăm povetea fiecărei clădiri în parte.

         Drumul spre casă a fot la fel de interesant. Trecând prin Codrii Cosminului parcă am retrăit luptele duse de Ștefan cel Mare cu polonezii. Ne așteptam să vedem crucea cea mare ridicată în codrii aceștia, dar promisdiunea a rămas…promisiune. Poate, odată…

                 A consemnat cu nostalgie, dar și bucuros,

                                  Prof. Gh.Dolinski

                         

        

Maestrul se-ntoarce acasă, în Bucovina

                                                                                                          22 iunie 2015

            Foarte frumoasă vreme ! Poate chiar prea cald pentru  acest final de iunie. Dar e bine să fie și așa. Poate că din cauza căldurii am și planificat vernisajul expoziției la orele 17. Au fost chiar câțiva care ne-au avertizat că, din cauza acestei ore ,va veni puțină lume. Fiind un eveniment cultural deosebit, vernisarea unei expoziții de pictură a unui maestru incontestabil, speram să vină destul iubitori de artă plastică. Și speranțele noastre nu ne-au fost deșarte. Peste 40 de prsoane prezente au constiuit un record de participare.

            Evenimentul planificat edra vernisarea expoziției de pictură a maestrului ILIE BOCA, pictor peisagist originar din  Botoșanas Bucovinei,  dar de mulți ani trfăitor într-un centru cultural de excepție, municipiul bacău. Aco,lo și activează în cadrul Filialei SCLRB, alături de alți intelectuali de marcă, și ei plecați din Bucovina noastră.

            Cele 42 de tablouri ale maestrului le-am obținut prin osârdia col.(r) farmacist Gheorghe Juravle, din Straja Bucovinei, trăitor și dânsul în Bacău, care a fost ajutat de prof. Elena Bostan Delavicov, președinte al filialei noastre băcăuane, plecată și dânsa din Vicovu Bucovinei. Și, pentru a avea la vernisajul expoziției un reprezentant, l-au trimis pe domnul prof. Mihai Semenov, tot bucovinean de-al nostru.

            Exact la ora anunțată am salutat publicul și i-am mulțumit pentru prezență, prezentându-i și contribuția celor care ne-au ajutat în organizarea expoziției, domnul, col ® Gheorghe Juravle aducându-ne picturile de la Bacău, obligându-se să le ducă înapoi.

            Maestrul Traian Postolache, pictor rădăuțean, a făcut o prezentare amănunțită a vieții și activității maestrului Ilie Boca, neuitând să spună că este pictorul cel mai apropiat de sufletul său. A vorbit apoi despre tematica picturilor, culorile folosite cu precădere, tehnica îmbinării lor, dar și de activtatea expozițională a maestrului.  A precizat doar o parte din expozițiile personale sau de grup, la care a participat maesrul Ilie Boca în țară și în străinătate. Ar fi fost imposibil să le enumere pe toate, care  sunt de ordinal zecilor. A precizat c-a primit numeroase premii și distincții, precum și marele premiu ”George Apostu” (1999, Marele premiu al UAP (2003), Premiul ”Constantin Brâncuși” (2007) și Steaua Românei în grad de ofițer ( 2ooo).

            ”Dacă fiecare dintre noi râvnește și încearcă să escaladeze muntele Himalaia, numai el singur a reușit acest lucr”, a conchis maestrul Postolache.

            Alese cuvinte, dar și emoționante, a rostit și prof. director Petru Bejinariu, vicepreședinte al SCLRB. ”A spus, printre altele: ”Acest vernisaj se constituie într-un eveniment cultural deosebit pentru urbea noastră. Sunt plăcut impresionat de tot ce-am văzut și auzit, dar, mai ales, de prezența unui număr mare de tineri. Dovadă că tineretul iubește și arta plastică.”

            Și domnul prof. Mihai Semenov, reprezentantul Filialei Bacău a SCLRB, a apreciat vernisarea acestei expoziții, precizând că, din câte cunoaște, este prima expoziție de anvergură a mestrului Ilie Boca deschisă în acest oraș. E drept că maestrul a mai prezentat lucrări și în cadrul a două expoziții, dar au fost puține, integrate printer alte lucrări. Apreciază și dânsul participarea tineretului.

            Cum un asemenea eveniment culktural trebuia onorat și cu un momemnnt folkloric ( doar ne aflăm în ”dulcea Bucovină”), tinerii Mihai hrincescu și IKonuț-  Dănuț Buliga, arboreni de obârșie, au susținut un minirecital de muzică populară și romanțe ( cântece poe versurile lui Mihai Eminescu, doar era în preajma comemorării acestuia), acompaniindu-se la cobză, fluier și chitară. În încheierea programului au interpretat și Imnul Bucovinei, ”Cântă cucu-n Bucovina”, antrenând toți spectatorii.

            Probabil impresionată de cele văzute și auzite, precum și de atmosfera creată,  tânăra Teodora fădor, membră a Cenaclului ”Mignon”, a oferit organizatorilor un superb buchet de trandafiri. Dar cum aceștia erau bărbați, am înmânat florile unei frumoase doamne, din public.

            Trebuie să menționez prezența unui grup mare de tineri, membri ai Cenaclului ”Mignon”,  dar și ai SCLRB, cenaclu condus de poetul rădăuțean Constantin Georgescu. Să se știe că, pe lângă activitățile cultural orgnizate de acest cenaclu, ei partivcipă  toți și la cele organizate de SCLRB. Încă n-am înțeles cum poate poetul Constantin georgescu să-i mobilizeze.

            Ne-am împrăștiat apoi prin sală ca să admirăm tabșlourile. Nu știu de vce, dar la un moment dat am avut impresia că sunt pe ulițele satului Straja, deoarece în toate tablourile erau reprezentate aspecte din această localitate. Adîstând în fața unor tablouri , am mai primit explicații din partea maestrului  Traian Postolache.

            În aceeași zi, la oficiul poștal nr.l din Rădăuți, ghișeul nr.2, a fost lansat un plic, pe fața căruia trona portretul maestrului Ilie Boca, surpsins într-o postură de moș sfătos, asemenea unui personaj de-al lui Creangă, privind lumea cu ochii klui mari, senini, larg deschiși, parcă să cuprindă  cu ei tot Universul. Pe verso erau trecute câîteva date despre viața și acivitatea sa expozițională.

            Exopoxziția rămâne deschisă încă două săptămâni, până în  Zilele Rădăuților”, putând fi vizitată de doritori.

                                                 Text : prof. Gh.Dolinski

                                                   foto: Adrian Maftean

Badea Toaderi și generalii

                                                                                                    

  18 iunie 2015

           De-a lungul activității mele de peste 46 de ani în învățământ am colaborat foarte bine cu badea Toaderi Hrib, întemeietorul muzeului ”Toaderi Hrib și Magdalina” din comuna Arbore. Aș putea spune chiar că oficializarea acestui muzeu în anul 1970 se datorează și mie , care i-am scris cererea către comitetul de cultură al județului, prin care solicita aprobare să-și expună colecția în public. În plus, etichetarea obiectelor din muzeu, în limbile română și franceză s-a făcut de către mine. Aprobarea pentru etichetare a obținut-o domnul Ioan Bivoleanu, pe atunci răspundea de școlile din comuna Arbore, și de doamna profesoară de franceză Carmen Postolache, care , la rugămintea mea, dar în timpul activității sale din vacanța de vară, le-a tradus în limba franceză. Scrierea lor în cele două limbi a căzut în sarcina mea, ca și imprimarea pe casetă a prezentării muzeului. În plus, am fost martor, datorită prezenței mele destul de dese la sfat cu badea Toaderi. Astfel am asistat la multe întâmplări, unele comice și altele chiar dramatice.

         Într-o zi de vară, foarte devreme, era ceva după ora șase dimineața, a sunat telefonul. De la celălalt capăt al firului vorbea badea Toaderi foarte precipitat. M-am gândit la ce e mai rău, pentru că soția sa era bolnavă.

         -Ce s-a-ntâplat bade Toaderi ? l-am întrebat eu alarmat

         -Nu s-a-ntâmplat nimic, dar s-ar putea să se întâmple.

         -Cum așa ? Lămurește-mă !

         -De-aseară mă frământă vestea ce-am primit-o Mi-au dat telefon de la județ, nu știu de unde, pentru că n-am întrebat, că azi vin la mine niște militari cu grade mari. Mi-au spus să nu pregătesc nimic, doar să le prezint muzeul cu amănuntul.

         -Bine, bine, i-am spus eu răsuflând ușurat. Dar acest lucru nu vă este greu pentru c-ați făcut prezentarea muzeului și a obiectelor atâtor zeci de mii de vizitatori. În plus, ați primit chiar și miniștri, care-au fost mulțumiți de ceea ce le-ați spus și arătat.

         -Dar n-am primit niciodată așa un telefon și să vină militari cu grade așa de mari.-        

-Stai liniștit că vin și eu imediat la muzeu.

         Cum intrasem în vacanță, aveam timp berechet. M-am suit repede pe bicicleta mea, mașină de lux, și-am plecat la  muzeu. El nu-mi precizase ora la care veneau ei, dar mie nu-mi plăcea să fiu așteptat. Mai ales că nu-mi dăunau câteva minute în plus de discuții cu el.

         L-am găsit în aceeași ținută de sărbătoare. Trebuie știut că el își aștepta vizitatorii, chiar dacă nu-și anunțaseră sosirea la muzeu, într-un costum popular simplu de tot, ca pentru bătrâni, cu nelipsita lui bondiță, la el de simplă, dar cu casetofonul în bandulieră, gata pentru a-i da drumul.

         Mi-aduc aminte că, așteptând oaspeții, am stat de vorbă până la orele 9,30. Cam pe la fără un sfert zece, au oprit în fața muzeului două mașini, din care au coborât patru bărbați înalți, cu corp atletic, tunși scurt și cu costume la fel. Au salutat politicos și-au spus că ei însoțesc delegația, fără să dea alte detalii. Au spus doar că delegația va sosi într-un sfert de oră. S-au răspândit prin casă, s-au uitat prin curte , în livadă, au întrebat cine suntem noi și ce căutăm aici, au verificat în bucătărie, unde s-nu s-au putut înțelege cu lelea Magdalina. Săraca, ea era surdă de la război.

         Exact la orele 10 fix au oprit în uliță câteva mașini, din care au coborât 12 militari. Am rămas uimit pentru că pe epoleți aveau cel puțin o stea de general. Cu ei mai erau încă 6 tineri însoțitori. În fața lor venea un general cu două stele, român, căruia, de emoție nu i-am reținut numele, care-a spus că el conduce delegația Tratatului de le Varșovia. Li s-a recomandat să viziteze biserica de la Arbore, veche de câteva secole, monument istoric aflat sub egida UNESCO, și acest muzeu.

         Pe fețele vizitatorilor am citit că erau impresionați de statura moșului și de costumul său.

Badea Toaderi le-a mulțumit că s-au gândit  să-i viziteze și          ”muzăul”       său și i-a invitat să-l prezinte cu tot ce are în el.

           M-a impresionat faptul că i s-au pus multe întrebări, la care moșul le-a răspuns detaliat, cum îi plăcea lui, pentru câteva obiecte prezentând adevărate  istorii. Am uitat să spun că l-a întrebat pe generalul român cât timp au. I s-a răspuns că au destul. Au avut răbdarea să asculte toate explicațiile, arătându-se chiar interesați de unele obiecte, mai ales de ulcioarele egiptene, de măseaua de ”dinastradont” ( mamut), cum o botezase moșul și de scările de la șeaua haiducului Darie.

           După ce-au făcut turul muzeului și-au ascultat cu răbdare explicațiile moșului, traduse bineînțeles de interpretul care  însoțea delegația,generalul român a mulțumit și a vrut să-și ia rămas bun.

           -Dacă aveți puțin răbdare, aș dori să vă mai arăt ceva important pentru noi, românii, le-a spus moșul.

           -Avem răbdare și vă ascultăm, i-a răspuns generalul.

         -Atunci veniți cu toții încoace.(Între timp ieșiseră câțiva generali în tindă).

         Eu , pur și simplu, am înlemnit. Știindu-i firea voluntară și spiritul liber, mă așteptam ca badea Toaderi să spună ceva ieșit din comun, de care noi nu vorbisem. Și-așa a și fost.

         În partea de răsărit a casei mari, în colțul de sud-est, avea un dulap mare, cu două uși. Nu știam ce vrea , pentru că le arătase conținutul lui și le vorbise, e drept sumar, de hărțile de le ușile lui interioare.

           -Vă rog să fiți atenți la aceste hărți, le-a spus moșul, trecând cu arătătorul peste toate .Iată, prima hartă este a imperiului lui Burebista, apoi a lui Decebal…. și-așa până în zilele noastre. Acum am ajuns să fim o națiune răspândită în trei țări: România, Republica Moldova și Republica Ucraina. Nu mai pun la socoteală și județele din sudul țării. Bineînțeles, că moșul a arătat pe fiecare hartă cât se întindea pământul românesc și unde-i sunt acum hotarele.

           Eu eram ca sedat în continuare ,pentru că nu puteam anticipa reacția oaspeților. Cred că, vorba țăranului, dacă eram înțepat atunci, din corpul meu nu s-au fi prelins nicio picătură de sânge.

         După ce-a terminat de spus totul, badea Toaderi a pus tacticos arătătorul pe masa din dreapta lui,s-a întors încet spre generalul român, a întins ambele mâini spre el și, cu glas tremurat i-a spus:

           Tovarășe general,m eu am spus ce-aveam pe suflet. Acum puteți porunci să mi se pună cătușele.

A trecut o fracțiune de secundă, dar mie mi s-a părut un an. Generalul a făcut cam o jumătate de pas în față, spre badea Toaderi, i-a cuprins capul între palme, l-a aplecat spre el și l-a sărutat pe frunte .  Cu glas, mie mi s-a părut că era tremurat, i-a spus:

           -Bade Toadere, ai vorbit foarte frumos, din adâncul sufletului dumitale. Și noi credem așa, dar, spre deosebire de dvs, nu putem spune așa ceva.

           Nici acum nu cred că translatorul, care ar fi fost un bun român, a tradus totul. Dar, după ce generalul român l-a sărutat pe frunte, toți generalii au aplaudat și, fiecare trecând prin fața moșului, a dat mâna cu el, i-a strâns-o bărbătește și i s-au înclinat, cu mâna la cozoroc. Nu știu de ce, dar am avut impresia că ei salută un șef de stat. Iar badea Toaderi parcă și-a îndreptat trupul mai tare, a devenit mai dârz, arătând un stejar care se îndrepta după ce trecuse printr-o mare furtună.”

-         va continua-

                                           Text și foto:prof. Gh.Dolinski

Notă: Povestirea  de mai sus face parte din viitoarea carte cu titlul ”La gura sobei cu badea Toaderi Hrib”, în curs de apariție. Acum se apropie două mari sărbători pentru noi:

         22 iunie, badea Toaderi ar fi împlinit 118 ani

          30 iunie, se împlinesc 25 de ani de la trecerea lui în eternitate.