La
15 iulie 1439 a apărut prima dată denumirea de Gorodnic (Horod-
nic)
într-un document emis la curtea domnească de la Suceava de către voievozii
Ștefan și Ilie, fiii domnitorului
Alexandru cel Bun al Moldovei.
Cuvântul ”Gorodnic”, după unii
cercetători, vine din limba slavă, însemnând ”grădină” sau”grădinar”. Forma de
”Horodnic” s-a impus de-abia în documentele emise în anii 1444 și 1475. Satul a
fost denumit Horodnic de Sus deoarece primele case au fost construite pe
coastele dealului ”Osoi”.
Numărul locuitorilor satului a tot crescut.
De la 72 de familii în anul 1774 ( de când există date), la168 (1784), la 2424
locuitori (1900), 2592 (1908) și până la 5300 de locuitori astăzi. Dintre aceștia 98 % sunt români și 2 % sunt
rromi. După confesiune, 87% sunt ortodocși, 12 % penticostali și 1% alte
confesiuni.
În comună este o bisericuță din lemn
din sec. al XVIII-lea, ”Hanul voievozilor”, casa de vânătoare ”Hardic” și
herghelia ”Cai de rasă Hardic”. În sat a fost o herghelie încă din vremea
austro-ungarilor, iar de câțiva ani aici se organizează competiții ecvestre
zonale și chiar naționale.
Ca toți bucovinenii, și horodnicenii
sunt, pe lângă foarte buni gospodari, și patrioți, și mari iubitori de cultură,
în general, și de școală, în special. Cunoșteam de mulți ani acest lucru, în
urma participării mele la diferite acțiuni ale școlii, dar ultima activitare
mi-a mers la inimă și m-a făcut să-mi scot pălăria în fața lor și să mă înclin
cu deosebit respect.
Rădăcinele școlii horodnicene merg până
la mijlocul sec. al XIX-lea (1858), când s-a deschis învățământul în comună. În
anul 1872 s-a construit primul local de școală, al doilea în anul 1902 și-apoi,
în anul 1964, s-a dat în folosință actualul local al școlii gimnaziale ”Iulian Vesper”,
care poartă acest nume din anul 1999.
Sărbătorirea unei jumătăți de veac de
la darea în folosință a acestui modern local de școal s-a făcut în prezența
unei numeroase asistențe: foste și actuale cadre didactice ale școlii, personal
auxiliar, elevi, părinți și autoritățile locale. Fără exagerare, cred că
aceasta a fost sărbătoarea întregii comunități. am rămas profund impresionat de
implicarea domnului Gheorghe Sbiera, primarul comunei, în această sărbătorire.
Școala ne-a întâmpinat în straie de
sărbătoare.Deși era sfârșit de an școplar, localul arăta pregătit pentru un nou
an școlar și totul sclipea de curățenie.
Ceea ce-am admirat pe pereții șclaselor m-a convins că-n această școală se
muncește foarte mult și în afara orelor de curs.
Manifestarea a fost deschisă, vădit
emoționat, de Gheorghe –Ciprian Scripcariu, directorul școlii. ”Mă-nchin cu respect în fața dascălilor de
azi și de ieri și cinstesc memoria celor care-au plecat dintre noi, unii chiar
mai repede decât era normal, a spus printre altele.” Și-a mai adăugat:” Succesul
școlii noastre se datorează tuturor celor care-au muncit și muncesc aici,
oameni ai școlii, elevi, părinți, comunitatea locală, care au creat împreună
școala de referință a localității noastre. Educația a fost principal resursă pe
care școala noastră a pus-o în fața elevilor.”
În timpul prezentării școlii și a
luărilor de cuvânt, pe cranul din fața noastră se derulau imagini din istoria
celor 50 de ani de viață ai școlii. A impresionat numărul mare de imagini
arhivate de-a lungul timpului de foștii directori ai școlii.
”Preocupările
administrației locale au fost pentru asigurarea condițiilor optime în vederea
desfășurării procesului de învățământ. La formarea bugetului comunei, în
fiecare \an am cântărit întâi ce trebuie școlii, ca să nu le lipsească nimic”
a spus, fără nedisimulată mândrie, primarul comunei. L-am privit cu atenție.
Mamă,mamă, ce emoții avea în fața foștilor săi educatori!
Elevul Eduard- Cosmni Sbiera din clasa
a II-a (Mariana Grosu, înv. prof. înv. primar) a prezentat o mulțumire publică
pentru modul în care cadrele didactice i-au înțeles, i-au educat și i-au
instruit. Iar elevii Ciprian Costân ( clasa a II-a) , Beatrice Sbiera( clasa
aVI-a) și-au recitat propriile versuri închinate școlii și cadrelor didactice :
”Școala mea” și, respectiv, ”Doamna învățătoare”. Pe lângă talent literar,
copiii au dovedit că au foarte mult bun simț și sunt recitatori de clasă.
Cuvinte emoționante, foarte emoționați
fiind vorbitorii, izvorâte din inimă și din respect pentru fostele cadre
didactice au rostit: Constantin Crăciun, Veronica Onica, Ana Coroliuc, Gheorghe
Moroșan, Gheorghe aonica, Gabriela Pitic, Georgeta Gârlici și preotul Alexandru
Pitic, care-a oficiat și-o înălțătoare slujbă de pomenire pentru cei trecuți în
eternitate , dar și pentru sănătatea celor care mai sunt în viață.
Un alt moment aparte l-a contituit
intervenția emoționantă a doamnei învățătoare Veronica Macovei, care de 28 de
ani este pensionară. A elogiat activitatea cadrului didactic, în general, rolul
acestuia în viața comunei și a dat sfaturi tinerilor. A oferit fiecărui cadru
didactic câte un trandafir.
Profesorul Mihai Semenov din Bacău,
bucovinean de-al nostru, care m-a însoțit la această manifestare, le-a propus
gazdelor să organizeze un schimb de experiență cu cadrele didactice de la Școala
”Ion Creangă” din municipiul Bacău, școală pe care a păstorit-o ca director
aproape 20 de ani. Răspunsul îl va primi într-un termen scurt..
Activitățile au continuat la noua sală
de sport a școlii. Aici au evoluat Ansamblul folcloric ”Mugurașii” ( înv.
Magdalena Onica), care s-a întors recent, cu lauri, de la un festival de datini populare; clasa aII-a
(Mariana Grosu) a prezentat sceneta ”Isprăvile lui Păcală”. Foarte interesant a
fost și momentul prezentării costumului popular bucovinean horodnicean, în
versuri, de către elevii clasei pregătitoare. Așa cum ne-am obișnuit déjà, surorile
Iuliana și Ionela Luța, liceene, au prezentat un buchet de melodii populare
bucovinene. Frumusețea lor ingenuă, a costumlui popular bucovinea, ce-l purtau
și interpretarea lor de excepție, le-au
adus aplauze la scenă deschisă.
Activitățile nu s-au încheiat aici.
Toți particicipanți au fost invitați să viziteze muzeul etnografic ”Emil
Ianuș”. La bustul lui Vespazian Vesper, patronul școlii, amplasat la intrarea
în muzeu, maestrul Ianuș a organizat un moment liric, două eleve recitând din
creația poetului. Apoi gazda ne-a purtat
prin imensitatea muzeului său, punctând vizita cu glume sau versuri, și nu ne-a
lăsat să plecăm până ce nu i-am gustat bucatele alese ,streopite din belșug cu
vin, la o masă întinsă ca la o nuntă.
Cam așa procedează comunitățile
bucovinene cu slujitorii școlii. M-am convins de acest lucru participând la mai
multe asemenea momente . Și bine fac aceste comunități ! Pentru că ”Bazinul se umple cu apă, focul s aprinde cu
foc, iar sufletul omului se modelează datorită sufletului altui om”.(R.Tagore),
după cum scris în mape pe care am primit-o chiar la intrarea în școală.
A consemnat cu admirație și respect,
prof. Gh.Dolinski
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu