luni, 23 martie 2015

Și primăvara se numără…



                                                                                         22 martie 2015
            Am fost tentat să reproduc proverbul românesc, pentru că toată lumea știe că numai toamna se numără…bobocii. Dar , cum nu este nici toamnă și nici nu este vorba de boboci, ci de  cărți, m-am oprit la timp.
            Mare mi-a fost surpriza când distinsul intelectual Octavian Ciobîcă, fost profesor și director a două licee din zonă, m-a invitat să particip la o nouă lansare de carte de versuri. M-am mirat pentru că trecuseră doar câteva luni de când asistasem la lansarea celei de-a cincea cărți a sa, volumul ”Arbore, mândria Bucovinei”. Și, cum, ne-a comunicat și numele unor personalități care au confirmat că vin la această lansare, persoane simandicoase chiar, am luat pe loc hotărârea să particip și eu. Și-apoi se poate desfășura o activitate culturală în zonă  la care să nu participăm și noi, membrii Societății pentru cultura și Literatura Română în Bucovina ?
            Zi splendidă de primăvară plină ! Cerul curat ca lacrima, soarele își revărsa cu generozitate razele sale asupra pământului încă destul de rece și, ce este mai important, aerul se încălzise. Sigur că din această cauză graurii și-au unit  glasurile prezentându-ne un concert adevărat, intimidându-le chiar pe gureșele vrăbiuțe care tăceau de data aceasta. Și gândul m-a dus la lansarea unei cărți de anul trecut, în plină luna mai, când i-am întâmpinat pe participanți cu îndemnul poetului Ion Minulescu : ”Veniți ,privighetoarea cântă/ Și liliacul a-nflorit!” De data aceasta nu cânta privighetoarea ci graurii, încă nu înflorise liliacul, dar atmosfera era fantastică.
            Și de data aceasta locul manifestării literare a fost ales restaurantul fratelui și nepotului său din Arbore, Mihai, respectiv , Sorin, care fusese pregătit ca de mare sărbătoare. Invitații nu s-au lăsat așteptați și, la ora fixată, manifestarea putea începe. Dar toți au mai zăbovit puțin afară, sub razele binefăcătoare ale soarelui, lăsându-se scăldați de razele lui. Și bine am făcut pentru chiar de-aici s-au înfiripat discuții despre carte.
            Domnul Octavian Ciobîcă, autorul volumului de poezie, a prezentat celor peste 30 de spectatori ce l-a îndemnat să scrie aceste poezii, care este tematica poeziei sale și-a motivat de ce-a pus acestui volum titlul ”Arbore, mândria Bucovinei”. Apoi, cu glasul tremurat de emoție ( noi știm de ce) a citit poeziile ”Scrisoare către fiul meu” și ”Îmbrățișarea mamei ce plângea”.
         Senatorul Mihai Neagu, unul din sponsorii cărții,a filosofat pe tema necesității oamenilor de cultură pentru orice societate. A evocat apoi
activitatea autorului ca profesor, director de licee și autor de cărți de poezie. A apreciat elogios cărțile de poezie scoase până acum de autor.
         Am vorbit despre activitatea literară a autorului, despre prezența sa la activitățile culturale pe care SCLRB le organizează în zonă făcând legătura și cu regretatul Gheorghe Ciobîcă, cumnatul meu, verișorul și finul autorului, care-a închinat, la rândul lui, pagini nemuritoare satului natal și oamenilor lui. De fapt, la manifestare a fost prezentă și Maricica Ciobîcă, soția lui Gheorghe, care a fost însoțită de doamna brândușa, o prietenă de familie.
         Despre omul, profesorul și directorul Octavian Ciobîcă, în cuvinte elogioase, au mai vorbit doamnele Paula- Tamara Ciobîcă. Viorica Cîrdei, foste colege de muncă, Aurel Stavarache, care a venit pentru eveniment tocmai de la Iași, învățătorul Ghiță Aga de la Dornești și Ionel Hrincescu, primarul comunei, fostul lui elev. Doamna Ciobîcă a făcut și o analiză detaliată a câtorva poezii, din care a și citit, la fel ca domnul Aga. În aplauzele prelungite ale asistenței, primarul comunei i-a înmânat placheta cu titlul ”Cetățean de onoare” al comunei arbore, titlu care i-a fost acordat prin votul unanim al consilierilor localității Arbore. Demn de semnalat a fost prezența domnului Mircea Popescu, om de afaceri rădăuțean, fostul lui elev, consilier al municipiului Rădăuți, sponsor al cărților, împreună cu distinsa lui soție. Prezență discretă, pe când ar fi trebuit să fie în prim-planul manifestării.
         Manifestarea literată a continuat, în mod fericit, cu un minirecital de muzică populară bucovineană și folk. Protagoniști au fost Mihai Hrincescu, voce și cobză, și Ioan Dănuț-Buliga, voce și chitară. Am ascultat melodii populare bucovinene vechi de peste un secol , dar și muzică nouă. Impresionant a fost când asistența a început să cânte  împreună cu protagoniștii !
         Și-așa cum obișnuiește, autorul și-a invitat participanții să mai discute și în fața unei mese încărcate cu bucate alese, care-au fost stropite din belșug cu țuică bucovineană și vin de viță nobilă, probabil adus din vreun vechi beci domnesc. Și, cum limbile participanților s-au dezlegat repede, discuțiile despre carte și autorul ei au continuat, fiind întrerupte, din când în când, de citirea unor poezii, fie de autor fie de participanți.
         Ne-am bucurat că și de această dată Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și-a trimis aici reprezentanții săi, constituindu-se în oameni de nădejde în organizarea unei activități culturale de excepție, așa cum stă bine unor oameni de cultură.

                                              Prof. Gh.Dolinski




vineri, 6 martie 2015

Siretenii-și cinstesc valorile



 4 martie 2015

           Dstul de puține, după cunoștințele mele, sunt localitățile bucovinene care se pot mândri cu atâtea personalități culturale, sociale și politice cum o face orașul Siret. Probabil și pentru faptul că această străveche așezare bucovineană are tradiții care merg pe firul istoriei până la domnitorul  Lațcu Vodă și chiar mai  înainte de el. 3 martie 2015
           Filiala Siret a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina este una din cele mai active ale Societății , organizând destul de des, comparativ cu alte  filiale de-ale noastre, activități culturale în care, printre altele, își cinstesc personalitățile cu care se mândresc.
Așa s-a întâmplat și recent când, în sala de ședințe a primăriei orașului Siret, denumită sugestiv ”Sala voievozilor”, a organizat simpozionul ”Teodor Ștefanelli- colegul și prietenul lui Eminescu”. Manifestarea a fost prilejuită și de împlinirea în acest an ( 23 iulie) a 95 de ani de la trecerea sa în eternitate.
Profesorul Florin Crețu, președintele filialei noastre locale, a deschis simpozionul, salutând participanții și enumerând personalitățile care s-au născut în Siret, au muncit și chiar au murit aici. Printre ei s-a numărat și Teodor Ștefanelli, născut la 18 august 1949 înSsiret și decedat la 23 iulie 1920, fiind înmormântat la Fălticeni. A predat apoi conducerea simpozionului domnului professor Petru Bejinariu.
Domnul Bejinariu a prezentat programul manifestării apoi, pe rând, a dat cuvântul pentru a fi prezentate comunicările : ”Date biobibliografice despre Teodor Ștefanelli” ( prof. Silvestru Pânzariu); ”Valoarea lucrărilor lui Ștefanelli” ( prof. Gh.Dolinski ); ”Discursul lui Ștefaneli la acordarea titlului de membru titular al Academiei Române” (prof. Luca Bejinariu); ” Amintirile lui Ștefanelli despre Eminescu ” ( ec. Ion Burciu); Mărturii de recunoștință la Siret față de Ștefanelli”( Lica- Narcisa Daniliuc și Cristina Ciobanu, bibliotecare) și ”Activitatea Societății Armonia”  ( prof. Franz Pieszcoch)
Doamna Lica- Narcisa Daneliuc a prezentat participanților câteva din lucrările lui Ștefanelli, pe care pe posedă  sau le-a împrumutat de la Bibioteca județeană ”I.G.Sbiera”. Ne-a invitat apoi la sediul bibliotecii orășenești pentru a vizita expoziția de carte bucovineană amenajată cu acest prilej, în cadrul căreia vom admira și aceste lucrări.
A fost o activitate  culturală foarte interesantă, vorbitorii prezentând foarte multe lucruri inedite despre viața și activitatea lui Ștefanelli pe linie istorică și literară.
-        
Asistența a fost formată din membri ai filialei locale, cu vechi stagii de activitate ( spre cinstea lor !) și de un detașament puternic de elevi ai Colegiului ”Lațcu Vodă” din clasele terminale.
Mulțumind pentru participare și pentru modul responsabil în care au fost întocmite comunicările, dar, mai ales, și pentru faptul c-a fost respectat timpul alocat fiecărui vorbitor, domnul Petru Bejinariu moderatorul simpozionului, și-a manifestat îngrijorarea pentru faptul că se face prea  puțin pentru păstrarea identității noastre sub toate aspectele: națională, culturală, istorică și educativă.
         Și de la această manifestare culturală am plecat cu două întrebări la care n-am găsit încă răspunsuri: orașul n-are autorități locale, care să participe măcar prin reprezentanții lor la asemenea manifestări și, dacă sala se cheamă a voievozilor, unde sunt cele patru busturi de voievozi care tronau maiestuos în această sală ?

                            Text și foto: prof. Gh.Dolinski

Filiala noastră băcăuană ” a recidivat”



                                                                                      4 martie 2015                                
    Pentru a nu-și face cineva o impresie greșită despre afirmația din titlu, rog cititorii să emită o judecată de valoare numai după ce-au citit ultimul cuvânt al acestui articol.
            Filialale noastre din teritoriu sunt conduse și au în componența lor numai oameni de valoare, credincioși, iubitori de neam, de țară, de limbă și-și iubesc ca nimeni altul tradițiile și obiceiurile. Numai așa se explică faptul că ei sunt uniți și activează în cadrul acestor filiale numai și numai pe bază de voluntariat. Cred că tocmai de aceea domnul inginer Mircea irimescu, fost președinte timp de 22 de ani al SCLRB a scris cartea ”Voluntariat bucovinean”, carte în care a scris despre cei care au activat de-a lungul celor 15o de ani în Societate. Filiala noastră din Bacău este condusă de distina profesoară Elena Bostan care și-a adăugat numelui și Deelavicov. Cred că vă dați seama de ce.
            Colectivul inimos pe care-l conduce a scos  recent al treilea număr al revistei ”Bucovina” . Titlul este superb!  Revista a fost însoțită și de programul manifestărilor organizate la Bacău cu prilejul sărbătoririi Unirii Bucovinei cu patria-Mumă, program tipărit pe-un  fundal tricolor. Demn de semnalat este faptul c-au organizat un ciclu de  8 manifetări omagiale, care-au fost moderate numai de specialiști de excepoție.
            Revista se deschide cu editorialul ”La mulți ani, Bucovina!”, în care profesoara Gabriela Boambă evocă evenimentele de-acum 96 de ani. Profesorul Călin Boambă ne-ntreabă : ”Ce mesaj transmitem românilor din regiunea Cernăuți?, iar Ciprian-Pavel Iftimiu evocă Golgota bucovinenilor din comuna Filipeni, județul Bacău. Se continuă cu un portret al profesorului Ion Cernat la împlinirea a 70 de ani de viață și cu prezentarea cărții acestuia ”Pe valea Dunavățului. Lunca- sat al bejenarilor bucovineni”.
            ”Scrierea danubiană și tăblițele de la Sinaia” ne sunt prezentate, dar și cu argument foto ,de prof univ. ing. dr.Viorel Ungureanu, împreună și cu studiul ”Goții și războinicii geți”. Interesante studii!
            Capitolul al doilea este deschis de prof. Elena Bostan în care prezintă cititorilor ”Gânduri despre Bucovina” ( selecție și prelucrare), urmând  ing.dipl. Aurica Iftimiu care  ne prezintă lucrarea col®  Nicolai Coca ”Pentru bucovineni primul război mondial a început în 1914”.
            În capitolul al Treilea, ”Istorie și  actualitate”, sub semnătura prof. Elena Bostan, președintele filialei, ni se prezintă întreaga acivitate pe care-
 desfășurat-o filiala pe durata anului 2014.

Sub titlul ”Evocări. Personalități bucovinene”, ing. Dumitru Brăneanu deschide capitolul al patrulea, în care ni-l prezintă pe ”Dragoș Vitencu- un scriitor din Bucovina aproape uitat”. Urmează prof. Elena Bostan cu studiul ”Simeon Florea Marian”, iar Ciprian- Pavel Iftimiu evocă activitatea poetului și publicistului Ilie-Tudor Zegrea. Aici este reprodusă , parțial, și poezia ”Doamne,spune care ne e vina?”
            ”Artiști plastici cu origini în Bucovina” este următorul capitol, care este deschis c-un emoționant cuvânt al maestrului vasile Crăiță- Mândră despre lumina și culoarea din Straja Bucovinei. Redă câteva aprecieri despre tabăra de pictură, care a fost organizată la Straja Bucovinei de către col.(r0 farmacist Gheorghe Juravle.În contijnuare sunt prezentate 10 tablouri din cele peste 100 realizate la Straja în respective tabără de vară. În continuare, sub semnături ilustre,. Sunt repreduse cuvintele prilejuite de urcarea a Cer, pe nedrept și mult prea devremer, a maestrei Dany-Madlen Zărnescu. Emoționante cuvinte!
            Arși de dorul după ”Dulcea lor Bucovină”, col.(r0 Nicolai Coca, col.(r0 farmacist Gheorghe Juravle, George Norvina, Ciprian-Pavel iftimiu, jurnalistul Alecu Racoviceanu și ing. Dumitru Brăneanu ne prezintă perle folclorice culese din Straja, amintiri din primul război mondial, originea cântecului ”Cântă cucu-n Bucovina”, care-a fost descoperit și interpretat strălucit de rapsodul bucovinean Vasile Mucea.
            În capitulul următor doamna Elena Bostan-Delșavicov repreoduce 5 poezii din volumul ”Ochiulk curcubeului”, publicat spre sfârșitul anului trecut (”Nomazii”, ”Eu nu mă grăbesc”, ”Dacă pleci”, ”Sunt ocupată” și ”Călător”. Doamna Elvira- Georgeta Dorneanu și ing. Dumitru Brăneanu își prezintă gândurile în tablet ”Viața ca o poveste” și ”Sfâînta Bucovină”.
            Medicul Traian Curcă dă consulktațții cititorilor pe tema tratamentului pentru viroze respiratorii, specific anotimopului friguros, atenționân foarte serios cititorii că tratamentul acestora nu se face ”după ureche”, ci numai după sfatul specialistului.
            Ultimul capitol, intitulat sugestiv ”Viața cultural”, ne prezintă Liceul tehnologic din orașul Vicovu de Sus, la cei 50 de ani de la înființare, liceu ale cărui cursuri le-au urmat și câțiva din bucovinen ii stabiliți, uneori chiar fără voia lor, pe meleagurile băcăuane.
            O mențiune specială pentru realizarea de excepție a acestui număr niversar, autorii punându-ne la dispoziție o realizare tipografică de excepție și cu contribuția specialiștilor tipografi, cărora li se cuvin multe aprecieri.                      Așteptăm cu nerăbdare apariția altor și altor produse realizate de membrii filialei băcăuane, pentru c-au dovedit până acum că-in piepturile lor bat inimi de adevărați români, în general, și de bucovineni, în special.
                 A consemnat cu interes, admirație și respect,
                                             prof. Gh.Dolinski