GRIGORE VIERU- 80

                                                                                             12 februarie 2015

         Luna lui  ”Făurar” ar fi o lună foarte nimerită pentru organizarea activităților culturale . Tocmai de aceea și noi am considerat că este nimerit să-l pomenim pe GRIGORE VIERU care, dacă l-ar fi lăsat bunul Dummnezeu și oamenii să mai trăiască, ar fi împlinit 80 de ani. Anul acesta chiar și natura s-ar fi bucurat dacă  ar fi fost în viață, dovadă și ce frumos este afară.

         Undeva, pe pământul sfânt al României, mai précis în satul Pererâta,din

 județul Hotin, România, în ziua de 14 februarie 1935, Eudochia, soția lui  Pavel Vieru a adus pe lume un frumos ”cocon”, Grigore, supranumit mai târziu de prieteni Grig. Pavel nu s-a bucurat prea mult de fiul său deoarece soarta l-a despărțit de familie , iar mama l-a crescut singură pe Grigore. Dar el a crescut cu trei icoane în suflet: mama, țara și limba, mai târziu adăugându-se și Eminescu. Acestea îl vor însoți până la moartea lui năprasnică   și urcarea la Cer în ziua de 19 ianuarie 2009. A fost victima acelui accident îngrozitor de circulație pe când se întorcea de la festivitățile organizate la Chișinău pentru omagierea lui Eminescu, idolul său.

         Pentru a ne bucura, totuși, de această zi marcată cu majuscule în calendarul de suflet al poporului român, la clubul CARP ”Speranța” din Rădăuți am organizat o întâlnire de suflet a unor iubitori de literatură, în general, și de poezie, în special. Au participat membri ai CARP, ai SCLRB, creatori de proză și de poezie, simpli cetățeni.

         Doamna Ana Marcu, președinte al  CARP, a deschis manifestarea literară, anunțând participanții că, pe lângă omagierea poetului Grigore Vieru, vor fi prezentate încă două cărți: ”Strigăt și tăcere” de Oltea Lungoci ( poezie) și ”La sfat cu semenii mei” de Gheorghe Dolinski  (proză).

         Eu am făcut o prezentare a vieții și activității literare a lui Grigore Vieru, insistând asupra prieteniei sale cu Stelian Gruia și Adrian Păunescu. Am citit poeziile :”Cântecul mamei ” și ”Legământ”.

         Aga Ghiță din Dornești a reliefat  care au fost prietenii lui Grigore Vieru, insistând asupra cultului pe care l-a avut acesta pentru Eminescu, făcând referire și la mesajul care se desprinde din poezia ”Legământ”. A împărțit apoi tuturor câte o cocardă cu portretul poetului însoțit de-o panglică tricoloră și un mplic special realizat de Clubul filatelic Luca Arbure”, care va fi lansat vineri de la Oficiul poștal nr.1 din Rădăuți.

-         2 –

             Dascălu Gheorghe a comentat afirmația lui Vieru, precum că  ”N-am fost decât un fir de iarbă”, referindu-se apoi unele poezii în care Vieru o cântă pe mama sa, închinându-i adevărate ode.

         Adrian Șindilaru , poet din Dornești, și-a reafirmat dragostea sa pentru poet și-a citit două poezii, creații personale, pe care i le-a închinat lui Vieru: ”Tu, frate –al meu” și ”Sunt ”. Recitare impecabilă !

         Dr. Mihhai Mateiciuc, poet rădăuțean, a filosofat despre rolul criticilor în viața poeților, precum că aceștia încearcă să se surclaseze, fără să observe că adevărații poeți nu mor niciodată, pre când criticii mor.

         Am prezentat publicului volumul de poezii al doamnei Oltea Lungoci.

 I-am apreciat apoi sensibilitatea versurilor sale și bogăția sentimentelor pe care le prezintă în versurile sale., Poeziile din acest volum, al doilea al poetei, pot fi grupate în mai multe teme, pe care le întâlnim și în poeziile din primul volum, și anume:  țara și limba română, părinții, în special mama, anotimpurile anului, în special primăvara; societatea și, cea mai mare parte a poeziilor sunt închinate iubirii sub diferite forme. Contrar unor păreri, am rem arcat și optimism în multe poezii, exemplificând cu versuri din poeziile: ”Bucovina noastră”, ”Plânset de copil” și ”Primește-mă alături”.

         Ion Prelipcean, redactorul acestei cărți, a vorbit despre modul în care-a reușit să aducă pe masa cititorilor cele două volume care vor fi prezentate astăzi.. Apreciază foarte mult versurile scrise de doamna Lungoci. Crede c-ar fi bine dacă s-ar putea aduna toți creatorii de poezie din municipiul  Rădăuți într-un cenaclu. Consideră că volumul ”La sfat cu semenii mei” al domnului Dolinski este o carte de memorialistică, dânsul fiind un autentic cronicar modern, mai ales al plaiurilor rădăuțene.

         Doamna Oltea Lungoci mulțumește pentru aprecierile elogioase și recită poezia ”Frământări”. Consideră că această poezie o reprezintă sub toate aspectele. Speră ca într-un termen foarte scurt să pună pe masa iubitorilor de poezie un nou volum.

         Dr. Mihai Mateiciuc îi dedică distihul ”:”Nimicul împarte speranța/ Restul e nimic”, la înțelesul căruia lasă să se gândească toți cei de față.

         Am prezentat apoi cine au fost personalitățile care m-au îndemnat să adun într-un volum ce-am scris în diferite publicații, Am spus nominalizându-le.  Am spus câteva cuvinte despre fiecare capitol, aducând sincere mulțumiri domnului profesor Dimitrie Roman, maestrul care mi-a realizat o copertă excepțională, după cum au apreciat mulți care sau primit cartea.

În final am dăruit tuturor celor de față câte o carte , cu rugămintea de-a o citi și a-mi spune părerea în vederea viitoarei mele munci. Țin foarte mult la

-         3 -

părerea cititorilor. M-am bucurat că absolut toți au solicitat să le dau câte un autograf. De ce să mint, m-am simțit bine.

Doamna Oltea Lungoci a acordat autografe, iar   banii strânși pe cărțile vândute  îi va dona unei fetițe bolnave de cancer. Un gest fenomenal !

          Ne-am bucurat foarte mult de faptul că acțiunea noastră a fost filmată de un cameraman al studioului Cromtel, iar filmul va fi prezentat pe ecranele noastre de acest post de televiziune.

         Finalul activității a fost ca întotdeauna: am rămas în jurul meselor, am stat la un pahar de…vorbă și a durat cam mult acest schimb de păreri în cadrul căruia noi, autorii, am aflat și alte păreri ale acelora care n-au mai apucat să vorbească în timpul activității.

                                   Text- prof. Gh.Dolinski

                                   Foto- V. Pătrăucean

          

De strajă păstrării tezaurului strămoșesc

                                                                                        6 februarie 2015

                         

         Straja, o localitate situată în extremitatea nordică a spațiului românesc, dar în mijlocul activității culturale din Bucovina, și nu numai. Și, așa cum se

întâmplă la români, valoarea unei comunități rurale este dată și de oamenii săi.

         Așa se întâmplă și  în această comunitate, care-a avut marele noroc ca din mijlocul ei să țâșnească o personalitate puternică, distinsa doamnă Elisabeta ( Saveta) Teleagă. Fiică a acestei comunități, care-a plecat din sat doar ca să studieze arta educării copiilor și s-a întors în satul natal în anul 1972 ca învățătoare. Dragostea sa pentru localitatea natală, pentru oamenii săi, dar, mai ales ,pentru minunații ei copii, a făcut-o să slujească învățământul străjenesc o viață întreagă. Și, cum rădăcinile adânc împlântate în glia strămoșțedască au fost viguroase, n-a părăsit satul nici după pensionare, deși ar fi avut prilejul. M-a impresionat profund afirmația doamnei : ” Eu n-am unde pleca pentru că aparțin acestui pământ pe care vreau să-l cinstesc atât cât voi putea”. Profundă afirmație !

         Au trecut peste patru deceniluai de când aflăm despre isprăvile Savetei și pe tărâm cultural. De rezultatele foarte bune în procesul instructiv- educativ au vorbit și au scris laudativ, chiar și la superlativ, organele de control competente. Eu voi vorbi numai despre activitatea ei culturală, care suferă destul de mult în țara noastră. Toată lumea poate lua exemplu de la această comunitate și, mai ales, de la această distinsă doamnă.  Preocuparea doamnei Saveta pentru activitatea cultural s-a manifestat chiar din anul venire ei la catedră. Și-am lăsat-o să-mi povestească, ascultând-o cu mare atenție.

         ”Am pornit la drum cu o echipă de jocuri populare cu adulți, din care făcea parte și moșul meu”, mi-a mărturist doamna cu mândrie, dar și cu ochii încețoșați. ”Această echipă a  fost punctul de pronire la drum, eu fiind impresionată de dăruirea cu care aceștia participau la repetiții, cum se străduiau să-mi aducă lucruri noi despre jocurile populare locale, cum plecau cu mine în deplasări, fără să pună condiții. Toate acestea m-au făcut să mă atașez foarte mult de ei și să merg hotărâtă mai departe. Greutăți au fost multe, dar le-am trecut cu bine și datorită lor. Din anul 1990 am înființat Ansamblul folkloric  <Strjăncuța> (superb nume!) inițial pentru copii. Dar, cu timpul ,l-am mărit și l-am extins la vârste, acum evoluând în cadrul lui trei generații.

            Cu ei  am pregătit spectacolul ”Așa-i viața omului ”. Vorba cântecului:

De la naștere la moarte/ Omul petrece de toate/Jocul și cu cântecul/ Îi alină sufletul.(versuri proprii). Spectacolul începe cu versurile cântecului <Pădure, verde pădure> al Aglaiei Băimăcean, rapsodul nostru. Continuă c-un cântec de leagăn, apoi cu diferite cântece și jocuri populare ( vârsta tinereții) și se încheie cu doinele <Frunză verde, rug de mure> și <Bătrânețe, haine grele> și cu <Bătrâneasca>.

         La ansamblu fac înscrieri în fiecare an, noii veniți integrându-se în el rapid. Unii membri termină școala și pleacă din sat, dar rândurile ansamblului nu trebuie să se rărească. Copiii ,mai ales, vin nechemați, aflând de la alți membri că-i așteptăm. Dorința lor de-a păstra folclorul local este imensă. Chiar acum lucrez cu noii veniți.  Sunt și care renunță imediat. Așa este viața, nu toți au chemare pentru viața artistică, pentru scenă.

         Beneficiem și de un colectiv foarte talentat de soliste vocal. Ele sunt surorile Elisaveta și Voichița Chira, Georgeta Tarnovețchi și Ana- Maria Popescu (Cotos). Fiecare dintre ele are un repertoriu bogat de cântece pur bucovinene. Și despre costumația membrilor ansamblului vă pot spune că este autentic străjeană, fiind executată de renumiții noștri meșteri populari.

         Jocurile tradiționale locale fac parte din repertoriul nostru. În prima suită de jocuri avem . Hora Bucovinei, Ilenuța, Ardeleanca, Polobocul, Ruseasca, iar din suita a doua : Labușul, Țărăneasca,Bătrâneasca și o altă Ilenuță.  iar mătușa Aglaia ne-a îmbogățit cu strigăturile jocurilor pe care i le-am moștenit. Textele cântecelor sunt create, o parte de mine, și o parte sunt creația întregului  ansamblu.

         Acompaniamentul este asigurat de taraful din Straja. Din el fac parte Dragoș Teleagă, frații Mihai și Doru Cotos, Petru Chira, Vasile Juravle, Ioan Morar, interpreți la vioară, fluier, cobză și tobă. Toți sunt grozavi!

         În acest an vom introduce în programul spectacolului șezătoarea străjenească și momente din nunta satului. Multe lucruri nu le întâlnim în folclorul altor localități, altele chiar numai la noi, dar nunta străjenească este unică și fascinantă. Momentul de nuntă este presărat cu foarte multe strigături moștenite de la rapsodul nostru. 

         Ansamblul nostru a fost o prezență permanentă în cadrul ”Întâlnirilor bucovinene”, care au fost organizate în România, Polonia și Slovacia, sperând să putem participa și la celelalte în următorii ani. Am participat și la târgurile de turism de la Augsburg ( 2008 ) și la București (2009). Iar la București, Cluj și Iași al participat la târgurile ”Produs în Bucovina”.

              Televiziuni din țară ne-au invitat în platourile lor, iar două au venit și la Straja: <O vedetă populară>, <Bună vreme, gospodari!>   ( și la Straja), <Seara favorit> și <Viața satului > ( și la Straja) . O experiență deosebită a constituit-o prezența noastră la < Sărbătoarea limbii române> de la Cernăuți.

o                  `          Consider că prin activitatea desfășurată cu acest ansamblu folcloric, care și-a cucerit consacrarea prin repertoriu, costumație  și evoluție, ca și prin valorificarea tezaurului folcloric local, ne-am făcut datoria față de tradițiile sale, pe care le-am dus mai departe, în lume, accentuând faima străjenilor. Prin tot ce-am făcut, am vegheat în permanență la păstrarea lor.”

            Am rămas profund impresionat de cele spuse în fața unor cafele aburinde, în ceas de iarnă, care parcă nu mai vine. Cei trei ascultători ai spovedaniei doamnei Saveta am ascultat cu răsuflarea tăiată cele relatate de acest excelent povestitor. Iar cele spuse nouă , dar și multe altele, distinsa doamnă le va pune la dispoziția străjenilor, și nu numai, prin cartea ”Obiceiuri, tradiții, meșteri populari din Straja”, aflată în stadiu final de concepere. Așteptăm cu nerăbdare să vafă lumina tiparului.

         Ne-a mai povestit cu mândrie, dar și cu mare mulțumire, de sprijinul pe care i l-au acordat colegii de muncă, directorul școlii, primarul și consilierii locali, nemaivorbind de cel acordat, necondiționat, de părinții copiilor. Fără ei n-ar fi putut realiza nimic. Mai rar așa recunoștință pentru ce4i care te-au ajutat atunci când ai avut nevoie !

         Dar și comunitatea locală i-a prețuit munca și rezultatul ei. În anul 2008 Inspectoratul școlar Suceava, la propunerea școlii unde muncea, i-a acordat onorantul titlu cu diploma ”Gheorghe Lazăr”, cea mai prețioasă distincție în învățământ,  iar Consiliul local Straja a gratulat-o cu titlul de ”Cetățean de onoare” al comunei Straja.

         Întrebată ce planuri are mi-a mărturisit: ” Pensia nu se constituie într-un final, un capăt de drum, ci o continuare a activității mele, atât cât mă vor ține puterile și voi fi sănătoasă. Mi-aș dori să pot avea cât mai multe înregistrări cu negative și, de ce nu, să mai particip la multe festivaluri și concursuri în țară și chiar dincolo de fruntariile ei. Folclorul românesc, în general, și cel bucovinean , în special,merită cunoscut în toată lumea.

         Pentru a economisi spațiul tipografic și-ai permite Savetei să spună cât

mai multe realizări, n-am reprodus întrebările pe care i le-am pus. Dar cititorul își va da seama ce-am întrebat. Închei cu mare, mare mulțumire și cu felicitări pentru această distinsă doamnă. Saveto, multă sănătate și putere de muncă!

                                                Text  prof. Gh.Dolinski, foto V. Pătrăucean