George Tofan,  o figură luminoasă a Bucovinei istorice

Născut la 5 noiembrie 1880, în satul Bilca din fostul judeţ Rădăuţi, într-o familie de oameni săraci, George Tofan a urmat şcoala primară în satul natal, iar cu sprijinul Societăţii „Şcoala Română”, între anii 1892-1900, a urmat cursurile Gimnaziului Superior gr. or. din Suceava. Aici a avut ca profesori pe Nicolai Tcaciuc-Albu, dr. A. Daşchievici, Simion Florea Marian, Eusebie Popovici ş.a.

La absolvirea liceului, în 1900, George Tofan s-a înscris la Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Cernăuţi, pregătindu-se pentru cariera didactică, „când numărul profesorilor români de la liceul din Suceava se împuţinează pe an ce merge şi locul lor îl ocupă profesori străini de limba şi legea, ba de multe ori străini şi de ţara noastră ...”.

În anul 1904, la absolvirea facultăţii, a fost numit profesor suplinitor la liceul din Suceava, catedra de istorie, iar din toamna anului 1906 s-a transferat la Şcoala Normală din Cernăuşi, unde rămâne până la sfârşitul vieţii, în afara anilor de refugiu.

După izbucnirea primului război mondial, refuzând să slujească în armata imperială, s-a refugiat în România, unde a militat pentru intrarea Ţării în război. A trăit mai întâi la Bazargic, în Cadrilater, unde a fost director de gimnaziul românesc, apoi în Basarabia, unde a rămas până în preajma înfăptuirii Actului Unirii de la 28 noiembrie 1918. La Chişinău, bucovinenii au format un comitet în frunte cu Ion Nistor, T. V. Ştefanelli, George Tofan, Em. Iliuţ şi N. Cotos care, la 6 octombrie 1918, cere ca teritoriile româneşti din monarhia austro-ungară să se unească cu România. Se întoarce în Bucovina la 23 noiembrie 1918. La şedinţa Consiliului Naţional Român din 25 noiembrie 1918, la propunerea lui Dori Popovici, sunt cooptaţi un număr de 50 noi membri, între care şi George Tofan. În această şedinţă, el a vorbit în numele refugiaţilor români, încheind memorabila declaraţie cu aceste cuvinte „Ridicându-ne pe deasupra tuturor prejudecăţilor, uitând tot trecutul neînţelegerilor, gândurile noastre se îndreaptă în aceste clipe măreţe numai la viitorul neamului nostru iubit şi de aceea chemăm la muncă pentru fericirea acestui neam pe toţi cei de un gând cu noi”.

După Unire, George Tofan s-a întors la problemele învăţământului primar.   A pus bazele învăţământului în limba română şi a militat pentru introducerea alfabetului latin în şcolile din Basarabia. A iniţiat şi condus Asociaţia Corpului Didactic Român din Bucovina, a lucrat în calitate de secretar la Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, a înfiinţat, între anii 1910-1914, un număr de 14 şcoli primare româneşti şi apoi Şcoala normală particulară de fete din Cernăuţi ,cu predare în limba română şi a organizat cursurile de vară pentru învăţători.

La Suceava, în anul 1914, a iniţiat şi organizat, cu multe greutăţi, Congresul învăţătorilor, cu scopul declarat de a promova lupta pentru păstrarea limbii, a datinilor, a culturii şi a fiinţei naţionale însăşi în Bucovina. De fapt, prin întreaga sa activitate pusă în slujba învăţământului românesc a dus la alegerea sa ca primul preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din fostul judeţ Rădăuţi

George Tofan a contribuit la dezvoltarea presei româneşti, colaborând la numeroase publicaţii din Cernăuţi, Suceava, Iaşi, Bucureşti, Arad şi Chişinău, cum ar fi:  Junimea literară, Viaţa românească, Ziaristica noastră, Şcoala moldovenească, România nouă şi Junimea literară. În anul 1907 scoate revista „ Şcoala”, publicaţie cu profil didactic, iar în anul 1909 îl găsim redactor al ziarelor „Patria” şi „Foaia poporului”.

George Tofan, prin întreaga sa activitate politică, literară şi educativă rămâne o personalitate de frunte a românismului din Bucovina şi un activ participant la Actul Unirii Bucovinei cu România.

                                      Prof. Gh.Dolinski