luni, 6 octombrie 2014

Sunt greu vârstnicii de pornit…



                                                                                     




  31 decembrie 2013

                                 
          ..dar, de-i pornești, sunt greu de-oprit, spune o veche zicală românească și cât adevăr este în ea ! Am putut să constat acest lucru cu prilejul diferitelor manifestări recreative organizate în cadrul Casei de Ajutor Reciproc ”Speranța ” din Rădăuți. Am schimbat puțin zicala populară, preluată și de poetul George Coșbuc, dar, sincer să fiu, nu sunt de acord să spun bătrâni și veți vedea de ce. Ultima distracție ne-a fost prilejuită de sărbătorirea zilei de 1 octombrie, ”Ziua persoanelor vârstnice”, dar eu le-aș spune persoane de vârsta a treia.  Consider că această denumire este una mai acceptabilă.
          Acum trei ani a fost inițiată această sărbătorire și de la an la an cercul nostru s-a mărit, ajungând acum la peste 80 de persoane. Acum au fost pensionari tinei, mai puțin tineri și chiar tineret. A fost o îngemănare simbolică  de generații. Dar toți am fost pregătiți pentru o noapte lungă. Și așa a și fost.     Petrecerea s-a desfășurat în saloanele unui cochet restaurant din municipiul Rădăuți. Conducerea acestuia s-a străduit să ne asigure o atmosferă intimă, bucate și băuturi alese și, ce este foarte important, o servire ireproșabilă. În plus, tânărul Andrei ne-a pregătit un foarte ales repertoriu de muzică de toate genurile, ducându-ne în timp, pe cei mai mulți, în anii tinereții noastre.
          Doamna Ana Marcu, președinte CARP, a primit invitații și a rostit un cuvânt de bun venit. Le-am vorbit apoi, succint, despre importanța zilei de l octombrie, iar Ion Burciu, Ion Iosif, Gheorghe Dascălu și eu am căutat pe toată durata  petrecerii să-i înveselim cu glume sau cu poezii (Ion Burciu). Distracția a fost totală.
          Și, pentru că s-a cerut și anul acesta, am organizat și un concurs de dans și jocuri populare. Bineînțeles că cei care cuceriseră anul trecut locurile I-III n-au avut acces în concurs. Credeți c-a stat cineva pe scaun ? În nici un caz. Dacă-ți aruncai privire la mese în timpul dansului, vedeai numai scaune goale , de credeai că plecaseră mesenii. Dar ei erau la dans. Situația finală s-a cernut, s-a cernut… și s-a stabilit clasamentul final: Ioan Crețu cu soția ( I), Elena Fedorciuc, Elena Potârniche și  Popa (II) și Gheorghe Lavric și  Abageru ( III). O mențiune specială pentru octogenarul Vasile Curea care ne-a demonstrat ce dansator bun era în tinerețe.
A urmat o tombolă la care fiecare a câștigat câte ceva: de la un obiect de câțiva bănuți la unul de zeci de lei. Și-aici a fost distracție mare pe seama obiectelor câștigate.-     
Trecuse demult de miezul nopții când, rând pe rând, perechi, dar mai mult solitari, au plecat toți spre casă. Am cules multe impresii despre această distracție, dar, cum nu le pot prezenta pe toate pentru cei nemenționați s-ar supăra, le sintetizez în  4   cuvinte: superb, distractiv, emoționant, energizant. Se mai poate spune ceva: ne-am propus să cinstim și Ziua României cu așa o distracție. Nu de alta, dar să mai treacă ceva timp să ne refacem forțele.  

              Text : prof. Gh.Dolinski
               Foto: ing. Ștefan Rotaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu