4 septembrie 2013
Nu există bucurie mai mare pentru
oameni ca atuncvi vcând se revăd după ani și ani, unii chiar după zeci de ani.
Respectiva întâlnire este un prilej fericit de-a depăna amintiri din copilărie,
din anii de școală…
Așa a
fgost și în cazul elevilor arboreni care în anul 1963, deci acum exact 50 de
ani u absolvit școala relementară de 7 ani, de fapt ultima promoție cvu 7 ani,
în cele 3 șcvoli din comuna abore. Școala centru, de pe clit, din Cutul de jos.
Se pare că și natura a ținut cu ei,
probabil după sufletul lor. După zile mohorâte, cu ploaie destulă, mult prea
răcoroase parcă față de data la care ne aflam, soarele ne-a zâmbit și ne-a
mângâiat cu razele lui darnice, dătătoare de speranță. Deși organizatorii se
temeau că nu vor veni mulți, sala de festivități a Școlii Gimnaziale ”Luca
Arbure” ( fostă Școala Centru) s-a umplut cu foști elevi, cu soțiile lor și
chiar cu copii de-ai lor.
Ideea organizării acestei
emoționante întâlniri a fost a câtorva sufletiști din generația lor: Floarea
Apostol și Toader Tiperciuc, pentru Școala Cutul de Jos, Vasile Bodnar, pentru
Școala Centru și Gheorghe Leonte, pentru Școala de pe Clit.
Mai trăiesc doar 9 din cei 25 de dascăli care i-au învățat la ciclul
gimnazial, din care 6 au fost la festivitate. Ceilalți trei, fie din cauza
distanței mari față de Arbore, fie că erau bolnavi , nu s-au putut deplasa la Arbore. Iar din cei elevi, sunt decedați 34 , rândurile lor răsrindu-se dewstul de
,mult în acești 50 de ani de la absolvire.
Consider că cel mai emoționant și
foarte interesant moment s-a produs la întâlnirea lor. După declarațiile unora,
s-au grăbit foarte mult la întâlnire pentru a avea mai mult timp să stea cu
colegii de școală, pentru că nu se văzuseră cu unii de 5o de ani. S-au
despărțit adolescenți de 14 ani și-cum s-au revăzut oameni respectabili ,de 64-
65 de ani, mulți fiind chiar bunici. Unii dintre ei mai, mai c-ar fi scos și
cartea de indentitate ca să dovedească cine sunt.
Strigarea cataloagelor a
fost făcută de profesorii Mircea Ciobotariu
( Școala
Centru), Ioan Grigoraș (Școala pe Clit ) și Amfilofie Chițan (Școala Cutul de
Jos). Deși terminaseră într-o perioadă foarte grea a țării, când puțini
absolvenți mergeau la studii mai departe, am aflat cu surprindere că peste 60% dintre
ei urmaseră școli profesionale, licee și chiar facultăți. Au raportat c-au fost
profesori, ingineri de diferite specialități, economiști, ofițeri, lucrători
calificați în industria textilă, metalurgică, minieră etc., deci oameni de bază
ai țării.La această dată toți fiind pensionari.
Într-o veselie generală s-a raportat
și numărul de copii al fiecăruia, ba unii dintre ei au și nepoți. Câțiva dintre
ei au venit cu soția și chiar cu copii.
Un alt moment foarte vesel a fost acela când mulți dintre ei au relatat, cu
mult umor, unele întâmplări deosebite din viața lor de școlar. Au fost
întâmplări al căror mister a fost dezlegat de foștii lor profesori de-abia
acum.. Astfel, satisfacția neastâmpăraților a fost și mai mare. Dacă ar fi fost
contemporan cu ei, Creangă ar fi exclamat. ”Ptiu, pughibalelor! Bată-vă
norocul, să vă bată!. Să mai fi trăit o sută de ani nu mi-ar fi trecut prin cap
că tu ai făcut…”
Și profesorii prezenți au
avut ceva de spus. ” În sfârșit am și eu
o bucurie mare de când a decedatl soțui
meu, și încă una foarte mare. Nici nu vă închipuiți cu ce emoții am venit la
această sărbătoare a voastră.Ați fost niște copii foarte buni și-așa ați și
rămas. Dumnezeu să vă binecuvânteze! ”(O.Tinei, profesoară). ”Voi ați fost copii foarte buni, dar și
neastâmpărați. Să știți că mulți m-ați păcălit cu poznele voastre prof. A
Chițan) ”Ați ajuns foarte bine,
oameni mari și acest lucru se datorește și școlii. Ei trebuie să-I mulțumiți.”(I.Grigoraș)
Cum memoria celor plecați
dintre ei trebuia cinstită, elevii, însoțiți de profesori, s-au deplasat la
biserica ”Sfnta Treime”. Preotul Constiantin Bereholschi a ținut o slujbă
înălțătoare, de pomenire, în memoria celor trecuți la cele veșnice și una
pentru sănătatea celor prezenți la manifestare. I-a felicitat pe organizatori
pentru întreaga manifestare, dar și pentru strălucita idée de-ai pomeni pe cei
adormiți și pe cei vii.
S-au deplasat toți, cu mic
cu mare, la o pensiune unde, în fața unor mese încărcate, pe lângă un pahar de
tărie sau de vin, au vorbit mult de tot, ore în șir. La despărțirea și-au jurat
să se întâlnească și în anul următor. Vor face tot ce se poate pentru a-i aduce
și pe alți colegi.
O întâlnire de excepție a
doua din viața mea de profesor, după cea organizată de Tiperciuc Iacob, plecat
în Austria. O întâlnire de suflet, emoționantă, deosebită și care merită trăită
din plin.
A consemnat cu mare nostalgie,
Prof. Gh.Dolinski
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu