de PETRU BEJINARIU, |31.07.2014|
Limba română, limba oficială a
statului român, reprezintă elementul fundamental de identitate şi mijlocul
principal de comunicare între semeni.
Caracterizarea limbii române de
la ”limba noastră-i o comoară”, “limba noastră-i numai cântec” sau limba dulce
”ca un fagure de miere” – cum spunea Mihai Eminescu – şi până la “limba noastră
cea română” (sub care se desfăşoară diverse manifestări ale societăţilor
culturale româneşti din regiunea Cernăuţi) reprezintă şi omagiu, şi
apartenenţă, şi istorie. Despre limba română s-au făcut admirabile aprecieri.
Reţinem aici ceea ce spunea Petre Ţuţea: “Limba română are toate premizele
valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest
marş istoric. Dacă am fi fost un popor cotropitor…”. În evoluţia sa, limba
română a ajuns să utilizeze peste 120.000 de termeni în circuitul viu al
comunicării.
Dinamica vieţii economice,
sociale şi culturale, multiplicarea formelor de comunicare cu persoane din
ţările vecine şi nu numai provoacă, aşa cum este firesc, schimbarea şi evoluţia
continuă şi a limbii române ca organism viu. Aşa se explică faptul că tranziţia
în care ne aflăm acum cuprinde şi limba română. Alături de aceste realităţi,
asistăm sau participăm astăzi la coborârea ”limbii româneşti şi-a patriei
cinstire” pe mai multe căi, ajungând să avem acum ”o limbă stâlcită” – cum
spunea nu demult acad. Dinu C. Giurescu, deputat în Parlamentul României.
“Dulcea limbă românească/A-nceput să se pocească.../Vom citi şi scrie bine/În
«pocite» limbi străine” (Constantin Enescu). Cu alte cuvinte, constatăm cum
limba română devine treptat agramată, vulgarizată, urâtă. Fără a detalia, voi
face doar câteva enunţuri care pot fi comentate ori combătute cu argumente,
ceea ce m-ar bucura mult, mai ales dacă n-aş avea dreptate! Utilizarea cu un
sens sau într-un context inadecvat a unor cuvinte fie din dorinţa unor vorbitori
de a ”inova” limba română, fie din necunoaşterea ei reprezintă realităţi
frecvente. Prima realitate constă în aducerea în vorbirea curentă şi apoi în
scris a unor cuvinte ori sintagme străine limbii române sau utilizate greşit de
felul: ”locaţie, week-end, on-line, OK, piersică gustăcioasă, brânză
bunăcioasă, marea ieşeală, brandul de ţară, branconaj, cărţile care le-am
cumpărat, fără doar şi poate, şi-a adus aportul, un giob, super, chestie, fiţă,
mişto, naşpa…”, începerea propoziţiei sau a frazei cu ”deci” etc. Procedează
astfel oamenii care au lucrat sau lucrează în afara ţării sau cei care
călătoresc prin diferite ţări europene şi nu numai. O mai fac cei care vor să
demonstreze că au devenit intelectuali şi cunoscători de limbi străine sau cei
care vor să fie ironici (dar care nu sunt percepuţi astfel).
Dacă te opreşti în faţa unor
societăţi comerciale, mai mari sau mai mici, cu mare frecvenţă vei observa
firme despre care consider că ar trebui să aibă scrisă şi traducerea: ”Sc Real
Tour SRL”; ”Violand deutsche mode”; “Ma Cherie”; “Lido Shoes”; “Western union”;
“All Shoes”; ”Speed transport”; ”Club Jack”; ”Trendy”; ”Stanleybet”; “Cetebe”;
”SC Wikinana SRL”, ”Rad” etc. Astfel de firme întâlnim şi în multe localităţi
rurale. Multe maşini au înscrise pe ele tot felul de cuvinte care ar necesita,
de asemenea, traducerea. În oraşele mari, judecând după astfel de firme, nu mai
suntem de mult în România. Ne supărăm, pe bună dreptate, doar când sunt
arborate steagurile secuieşti! Dar astfel de afişe în limbi străine şi cu
simboluri străine nu înseamnă tot înstrăinare şi renunţarea la elementele de
identitate românească? Mă surprinde lipsa de reacţie a autorităţilor locale şi
centrale, deoarece nu cunosc nicio reglementare din obligaţiile asumate de
români privind integrarea europeană în domeniul limbii române! În mass-media se
exprimă frecvent şi mulţi oameni politici şi persoane publice. Este firesc,
deoarece ne reprezintă şi ne/îşi promovează interesele. De multe ori însă unii
dintre ei se exprimă agramat, fără a face acordul corect între subiect şi
predicat şi cu tot felul de cuvinte ”înţelepte” sau ”preţioase”. Cele mai multe
dificultăţi în exprimare le provoacă unora pluralul cuvintelor, începând cu
pluralul substantivului neutru ”succes” („succesuri”), care a devenit simbolul
deteriorării limbii române.
Şcolile, şi cu deosebire şcolile
gimnaziale, au datoria cultivării şi promovării până la detalii a limbii
române. Odată cu învăţarea corectă a limbii şi literaturii române, avem datoria
interiorizării limbii române, care trebuie să devină parte a lăuntricităţii
fiecărui cetăţean român; iar cetăţenii minorităţilor naţionale – maghiari,
ucraineni, bulgari, germani, poloni, ruşi, chinezi etc. – trebuie să fie
îndemnaţi şi determinaţi să cunoască limba oficială a statului în care muncesc
şi trăiesc. Instituţiile de cultură – biblioteci, case de cultură, cămine
culturale, muzee, teatre etc. – au importante datorii privind cultivarea şi
promovarea limbii române. Readucerea copiilor şi tinerilor în bibliotecile şcolare,
comunale şi orăşeneşti şi stimularea, pe căi specifice, a cititului cărţii în
locul citirii internetului reprezintă una din direcţiile prin care putem
promova limba şi literatura română. Conlucrarea şcolilor şi a instituţiilor
culturale cu organizaţiile culturale neguvernamentale este o altă direcţie prin
care putem pune în valoare limba română autentică. Dăm drept exemplu Societatea
pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, care pregăteşte şi desfăşoară
activităţi de interes, atractive şi cu o bună participare, inclusiv adresate
tinerilor din Bucovina istorică.
Rămâne de actualitate ceea ce
spunea Ienăchiţă Văcărescu: “Las vouă moştenire/Creşterea limbii româneşti/Ş-a
patriei cinstire”. Şi tot de mare actualitate sunt învăţarea, respectarea şi interiorizarea
limbii române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu