miercuri, 18 decembrie 2013

Primăvară în…decembrie

17 decembrie 2013


Nu, n-am greșit cu nimic făcând afirmația de mai sus. Știu foarte bine în ce anotimp de găsim. Dar ceea ce-am văzut și am auzit m-a făcut să fac această afirmație. Și, dacă veți avea de-un bob zăbavă, veți vedea că am mare dreptate și veți regreta că n-ați fost acolo unde am avut onoarea și fericirea să fiu astăzi. Cu frumoși adolescenți de la Colegiul tehnic din Rădăuți, destui dintre ei
O fi luna lui Undrea, dar soarele astăzi8 a mângâiat cu razele sale pământul înțepenit încă de bruma de seara trecută. Cerul este senin, nefiresc de\senin, parcă este în plină vară. O zi numai bună de pus de-un sfat. Și încă ce sfat! Cu frumoși adolescenți, destui dintre ei iubitori încă de literatură. Nu-i așa că-i minunat?
Maestrul Dumbi Brad, alias Mitică Brădățan, unul din vajnicii condeieri ai Bucovinei istorice și numai a ei, spirit blagoslovit de bunul Dumnezeu cu mult har scriitoricesc, a binevoit să scoată la lumină o nouă carte. Este vorba de volumul ”Viața, ca o orchestră…” Și, după cum am putut constata, autorul a orchestrat cu aleasă măiestrie și mult talent foarte multe cuvinte.
Acțiunea culturală a fost organizată de catedra profesorilor de limba și literatura română și biblioteca de la acest colegiu, în colaborare cu Societatea pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina. Și ziua a fost foarte bine aleasă, fiind una prielnică unei activități culturale, fiind și audiența pe măsură. Tineri mulți, frumoși, care din care mai frumos, cu ochi mari și limpezi, curați, în care te poți adânci ca într-un univers nemărginit.
Doamna profesoară Lia Moldovanu, organizator, a prezentat invitații, precizând care este scopul întâlnirii. Se vrea promovarea gustului adolescenților pentru lectură. Și, după cum știți, nu este prima acțiune de acest fel la această unitate de învățământ.
Maestrul Mitică Brădățan a început activitatea în stilul său inconfundabil: lejer, pus pe glume, aruncând din când în când câte o glumă mult gustată de tinerii din sală. A vorbit despre modul în care-și selecta intervievații, cum realiza interviurile, precum și temele pe care le urmărea. A vorbit și despre câteva personalități care au devenit eroi ai reportajelor sale.
    A avut fericirea să nu fie refuzat de nicio personalitate la care a apelat pentru a fi intervievată. A precizat că activitatea se desfășoară în imperiul cărților, biblioteca, pe care trebuie s-o vizităm cât mai des.
Am spus că volumul cuprinde reportaje care au fost realizate în anii 2003 și 2004. Autorul are un stil umoristic inconfundabil, fără pereche, îi cunoști mâna chiar dacă numai asculți un fragment , fără a ști cine l-a scris. Realitatea o prezintă nudă, fără înflorituri. Se entuziasmează chiar în fața unui banal fapt de viață.
Pornind de la un interviu în care se vorbea de frumusețea femeii, maestrul a lansat întrebarea: De ce trebuie să fie femeile frumoase ? Tinerii nu s-au prea lăsat invitați pentru a răspunde. Și , ce este mai important, mai curajoase au fost fetele. Am selectat câteva răspunsuri : ” Ca să fie iubite de bărbați”. (eleva A.M.); ”În societatea azi femeile trebuie să fie gingașe ca floarea de colț.”(eleva T.M); ” Ca să fac eu fotografii și să le păstrez în album.”(elevul A.T.). Nu-i așa că sunt răspunsuri interesante ?
A urmat un film documentar. Maestrul, cu ajutorul videoproiectorului, a prezentat interviul pe care l-a realizat în primăvara acestui an la Sucevița. protagoniști au fost dramaturgul Matei Vișniec scriitorii Carmen Steiciuc și Ion Filipciuc, precum și conf. univ. dr. Pătrașcu , pictor, de la institutul de arte plastice ieșean. Autorii aveau și cărțile lor pe masă. Discuția a fost foarte interesantă. S-a discutat despre așezarea ei în munții Bucovinei, cultura populară, obiceiuri și tradiții. A fost foarte interesant. Și-a mai fost ceva coole și ce-mi place mie foarte mult când merg într-o colectivitate, mai ales de elevi: liniște perfectă, fără șușoteli, fără râsete pe înfundate. Ce mai, disciplină ca într-o unitate de învățământ. Și, cum ar zice maestrul Dumbi ”Bravos, pughibalelor!”
Activitatea s-a încheiat cu alte discuții pe temele menționate mai sus și cu o sesiune de autografe, pe care autorul ler-a acordat cu generozitate. În plus, acesta a dăruit un pachet de cărții bibliotecii SCLRB, cu doamna președinte punându-se de-o nouă activitate pentru luna ianuarie 2013.
Entuziasmat de cele văzute și auzite sunt obligat să menționez și echipa care a realizat activitatea: prof. Lia Moldovan, Loredana Bândiul, Ana Pop și Geanina Harasemiuc, bibliotecară. Merită menționat și domnul profesor Valer Nichitean care l-a însoțit în acest periplu pe maestrul Dumitru Brădățan și care a asistat cu mult interes la activitate. Oare se poate ceva și mai frumos?

Am constat frumusețe, calitate, interes , educație și admirație.
prof. Gh.Dolinski

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu