SCLRB - 150 de ani

George Tofan – personalitate plurivalentă a Bucovinei

de , |26.04.2012|

Epigoni umiliţi de neputinţa noastră de a ne ridica la măreţia făptuitorilor Marii Uniri, mărturisim totuşi fascinaţia pe care jertfa lor neprecupeţită o trezeşte în inimile şi cugetele noastre de bucovineni. Acum, când ne pregătim să aniversăm 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, nu-i putem uita pe oamenii simbol ai culturii militante.

   Printre atâtea nume cu răsunet „de oameni care au fost” marele cărturar Nicolae Iorga fixează locul celui care a lăsat „semne în Lume” (cum ar fi spus mitropolitul Antonie Plămădeală), al intelectualului dedicat misiunii de a-i ajuta şi lumina pe cei din mijlocul cărora s-a ridicat, al lui George Tofan, considerat spiritul conducător în noua generaţie bucovineană. Acesta s-a născut la Bilca, într-o familie de ţărani modeşti (Eutichie şi Zamfira Tofan).                                         Majoritatea documentelor referitoare la emanciparea românilor din Bucovina la începutul secolului XX ilustrează energia cheltuită pentru a iniţia proiecte durabile. Este incredibilă diversitatea preocupărilor şi ubicuitatea lui George Tofan, care s-a aflat timp de aproape două decenii în miezul acelor fapte culturale, patriotice care au dus la împlinirea idealului, reîntoarcerea Bucovinei răpite la sânul Ţării mamă.

Acest popor cuviincios avea intuiţia adevărului (Zoe Dumitrescu – Buşulenga) şi, prin mijloace exclusiv paşnice, a înaintat pas cu pas spre ţelul comun. Rămânem uimiţi constatând strategia „de luptă” a militanţilor pentru unire. Sunt vizibile mai ales trei direcţii, de altfel cu ramificaţii întreţesute: societăţile culturale româneşti, şcoala şi presa. Acestea ar necesita o prezentare amplă; punctăm doar câteva momente semnificative.

Legătura cu SCLRB din Cernăuţi şi cu Societatea „Şcoala română” din Suceava a fost esenţială pentru formarea ca intelectual a lui George Tofan, cât şi a altor sute de tineri din satele Bucovinei. Numai cu ajutorul material al acestor societăţi, copiii de ţăran, aleşi de învăţători vrednici (în cazul nostru de renumitul învăţător din Bilca Gheorge Brăileanu şi fiica sa Melania), au putut absolvi şcolile şi facultăţile. Această „Astră” a Bucovinei l-a numit pe George Tofan în 1909 secretar al Societăţii, iar apoi i-a încredinţat funcţia de inspector pentru şcolile româneşti particulare (după spusa lui Leca Morariu „acţiune pornită de ferventul apostol George Tofan de veşnică vie memorie”). Intelectualul bucovinean a participat şi la Adunarea Constituantă a Bucovinei din 27 oct. 1918 din sala de festivităţi a Societăţii, alături de alţi fruntaşi ai acesteia: Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Sextil Puşcariu, Ion Nistor. Întreţinând „viaţa vie” a Societăţii, după formula memorabilă a lui Alecu Hurmuzachi în Cuvântul de deschidere din 1 mai 1862, patriotul bucovinean are o acţiune democratică, luminată şi după Unire. Astfel, în problema etniilor el va nota „recunoaştem fiecărei minorităţi naţionale dreptul de a se dezvolta liber în cadrele organizaţiei statului unitar românesc, cerem însă înlăturarea tuturor nedreptăţilor săvârşite în dauna noastră în scurgerea celor 143 de ani de stăpânire străină”.

Viaţa lui George Tofan a fost indisolubil legată de viaţa şcolii româneşti. El a organizat asociaţia învăţătorilor şi profesorilor, întâi sub numele de Reuniunea Şcolară Română din Bucovina, apoi a fost ales preşedinte al Asociaţiei Corpului Didactic Român din Bucovina. După Unire, el a fost secretar-şef al Departamentului Instrucţiunii Publice din Bucovina (cu funcţie de ministru al guvernului local) apoi a fost numit director al Şcolii Normale din Cernăuţi. Lucrarea lui de căpetenie, netipărită în timpul vieţii, s-a axat tot pe Învăţământul Public în Bucovina. Contribuţia lui este însemnată şi în şcoala din Basarabia unde militează pentru introducerea alfabetului latin.

Al treilea domeniu, presa, a fost ilustrat în toată viaţa adultă a neobositului cărturar. Încă din studenţie a fost, după cum spunea Ion Nistor, „un publicist de seamă, poate primul în felul său în Bucovina”. Prietenul apropiat Teodor Balan afirma şi el că George Tofan a fost „sufletul Junimii literare”, cea care a reuşit să mobilizeze toate condeiele bucovinene ale vremii, precum şi ale scriitorilor români de pretutindeni. Se cuvine amintit şi rolul său în apariţia revistei „Şcoala”, precum şi la publicaţia de la Chişinău „România nouă”.

Întotdeauna vrednicul George Tofan găseşte şi alte modalităţi prin care să lege oamenii timpului într-o sferă de preocupări înalte, stimulând mândria de a fi român şi ajutând la conştientizarea „drumului spre Ideal” (după formula contemporanului Dimitrie Marmeliuc). „A organizat excursii în România cu participarea unui însemnat număr de ţărani şi intelectuali bucovineni, a convins an de an tineri intelectuali să participe la cursurile de vară de la Vălenii de Munte, a organizat şezători literare şi turnee de teatru în principalele oraşe bucovinene cu fruntaşii literelor şi scenei româneşti, a înfiinţat şcoli particulare, salvând astfel de la înstrăinare câteva sate româneşti, a organizat primele cursuri de vară din Bucovina şi primul Congres al învăţătorilor, iar în timpul refugiului şi-a oferit întreaga pricepere şi putere de muncă şcolii româneşti de pe alte meleaguri.” (n.n – în Cadrilater la Gimnaziul de băieţi din Bazargic şi apoi în Basarabia la Chişinău). Autorul monografiei din care am citat mai sus, distinsul profesor sucevean Gheorghe Giurcă adaugă spre finele capitolului I – Un destin de excepţie: „dacă mai avem în vedere că a înfiinţat bănci populare, societăţi de consum, cantine şcolare, biblioteci săteşti, muzee, şcoli de adulţi, şezători, cercuri literare, grădini de copii (informaţii culese din lucrarea lui Ilie Mandiuc) atunci adevărata imagine a acestui neobosit militant al neamului ne apare şi mai aproape de realitate (George Tofan – o viaţă închinată şcolii, Ed. Ţara fagilor, Suceava, 1995)

Amintindu-ne de versurile lui Radu Gyr „adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis” putem spune că George Tofan nu a fost niciodată un învins căci şi-a văzut visul cu ochii, deşi a plecat dintre contemporani în floarea vârstei, la nici 40 de ani. (5/18/noiembrie 1880 – 15 iulie 1920). A fost iubit şi admirat de toţi cei care l-au cunoscut pentru puterea de a întemeia valori culturale.

Prof. CARMEN ANDRONACHI,

membru în Consiliul Director al S.C.L.R.B