1 mai 2012
( note de lector)
Pentru
un cititor avizat, cititor care este obişnuit să citească literatură foarte
bună, orice carte semnată de distinsul profesor Petru Bejinariu, este o
desfătare şi aşteptată cu mare nerăbdare, dar şi cu mult interes. Interesul
cititorului pentru cărţile sale se datorează numai şi numai autorului, care ne
pune la dispoziţie cărţi de referinţă. Este cunoscut faptul că autorul se
apleacă cu încăpăţânare asupra izvoarelor pe care la utilizează pentru a da
viaţă cărţilor sale, documentarea fiind activitatea sa de căpetenie.
Până la
această dată autorul a pus la dispoziţia cititorilor 17 cărţi, care din care
mai interesantă. Prima sa carte a publicat-o în anul 1974, cu un subiect din
viaţa învăţământului, aceasta fiind profesiunea sa de credinţă. A trebuit să
treacă exact 20 de ani până la a doua carte, iar după aceea, destul de ritmic,
ne-a pus la dispoziţie încă 16 volume.
Autorul
este preocupat de-a scoate la iveală activitatea unor biologi de seamă din
Bucovina ( 4 volume cu acest titlu) , la care se adaugă lucrări independente
despre biologii Eugen Botezat, Ion T. Tarnavschi şi Traian I. Ştefureac ,
ultimul, în plus, a fost un distins pedagog, om de ştiinţă şi ocrotitor al
naturii. De fapt, capitolul despre ocrotirea naturii şi-a găsit un loc foarte
bun şi-na această carte.
Un lucru trebuie scos neapărat în evidenţă
:distinsul pedagog, manager de licee, om al cetăţii, fost parlamentar, aşa cum
este normal, este foarte preocupat de
problema identităţii sub toate aspectele: culturală, civică, educativă sau
istorică, aşa cum este cazul şi volumului de faţă. Semnificativ este faptul
că-n toate lucrările sale dă dovadă de-o profundă informare făcută timp
îndelungat în arhive de orice fel sau în biblioteci, la care se adaugă şi o
bogată experienţă de viaţă.
Lucrarea
de faţă este structurată în opt capitole, care din care mai interesant. În mod
fericit,autorul pleacă de la „Diploma imperială a lui Franz Iozef ” şi se
încheie cu capitolul „Şi mediul natural are istorie”.
Ar fi
foarte mult de vorbit de fiecare capitol în parte, pentru că, aşa cum discutat
cu autorul cărţii, acestea se pot constitui în lucrări independente. Marele
merit al autorului este acela c-a reuşit să le sudeze într-un tot unitar, cititorul neobservând când
autorul face trecerea de la capitol la altul ,deşi problema prezentată într-un
capitol, aparent, nu are legătură cea prezentată în capitolul următor.
Studiind cartea cu atenţie,
cititorul observă cu uşurinţă că este străbătută ca un fir roşu de o serie de
componente ale vieţii culturale , politice şi economice din Bucovina istorică,
care, aşa cum am arătat mai sus, ar putea foarte bine să fie tratate în cărţi
independente.
Întrucât
spaţiul nu ne permite, să analizăm întregul volum, vom face, succint, referiri
doar la unele capitole.
M-a impresionat mult capitolul referitor la Mihai Eminescula
Congresul studenţesc de la Putna din 14- 26 august 1871,
scoţând în evidenţă meritul acestuia şi-n organizarea marii serbări populare
Acolo, pe tăpşanul din faţa mănăstirii Ciprian Porumbescu a spus
că este mândru „ c-a cântat
întregii Dacii”.
Distinsul
profesor este foarte sigur că bucovinenii vor dăinui pe-a ceste meleaguri prin
datinile, obiceiurile şi tradiţiile lor multimilenare, dar şi prin arta lor
inegalabilă. În acest capitol autorul ne coboară în istoria Bucovinei
,prezentându-ne şi meritele familiei Porumbescu în împlinirea acestui deziderat, la care se adaugă
informaţii şi despre Grigore Vindereu, Epaminonda Bucevschi, Tudor Flondor, dar
şi despre Toader Hrib renumitul cronicar modern de la Arbore.
După cum
îl cunoaştem din întreaga sa activitate, autorul este preocupat şi de soarta
românilor de pretutindeni, dar şi despre cei care locuiesc în judeţele
româneşti în care sunt minoritari. Acolo a fost în perioada în care era
parlamentar şi cunoaşte foarte bine bine viaţa acestora.
Din
capitolul „Republica Moldova, nordul Bucovinei şi un nou an 1918” transpare speranţa autorului
că-ntr-o zi teritoriile istorice ale României se vor uni şi toţi românii vor
locui într-o singură ţară.
Dar cred
că este bine să-l las pe cititor să descopere alte lucruri foarte interesante,
multe dintre ele neştiute încă de toată lumea, şi de români în special. Avizez cititorul că această carte nu se
citeşte , ci se studiază. Iar studierea ei se face numai cu stiloul în mână.
Este o carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui român, dar,
în special ,a bucovinenilor. Iar speranţa noastră se leagă de faptul că autorul
mai are în portofoliul său încă destule subiecte pe care ni le va pune la
dispoziţie. Numai să aibă parte de sănătate.
Prof.
Gh.Dolinski
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu