3 august 2014
Arboroasa
este ținutul din partea de miazănoapte a Țării de Sus a Moldovei. Acest ținut
coboară din înălțimile Prislopului și ale Călimanilor, fiind unul al obcinilor
domoale. El este străbătut de ape limpezi și locuit de oameni deosebiți,
harnici și curajoși. Ei sunt descendenți ai dacilor liberi care, de-a lungul
mileniilor, și-au păstrat cu sfințenie limba, credința, tradițiile, obiceiurile
și străvechiul port strămoșesc.
Arboroasa,
după definițiile date de Pintea Socaciu a fost
și ” o societate academică a studenților români de la Universitatea din
Cernăuți care, în anul 1877, la aniversarea de către ocupanți a unui veac de subjugare, a protestat contra
răpirii Arboroasei ( Bucovinei) de către austro-ungari.” Tot după același
autor, Arboroasa ”a fost Societatea studenților români încrezători în
virtuțile, destinele și viitorul națiunii române. A fost o școală a demnității, mândriei și conștiinței
românești”.
La
2 octombrie 1872 a fost inaugurat, în mod festiv, Liceul din Rădăuți la care, din păcate, se
preda în liba germană. Primul director a fost Ernest Neubauer, care-I fusese
profesor și lui Mihai Eminescu la Cernăuți.
La
4 octombrie 1875 a fost inaugurată Universitatea din Cernăuți la care, tot din
păcate, predarea se făcea în limba germană. Tocmai de aceea studenții români au
protestat neparticipând la aceste festivități.
De-abia
în anul 1877 a fost înființată la această universitate o catedră de limba și literatura română al
cărei titular a fost I.G.Sbiera, la acea dată fiind și secretar al Societății
pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina.
Deși
frecventau cursurile acestei universități doar 35 de studenți germani, aceștia
aveau ca scop atragerea celor 177 de studenți români și de alte naționalitățipe
făgașul germanizării. Dar acțiunea lor a eșuat.
Probabil,
ca o replică la această atitudine, la 10 decembrie 1875, studenții români din
universitatea cernăuțeană, în special cei de la facultatea de teologie, s-au
constituit într-o societate proprie
denumită ”ARBOROASA”, după vechiul nume al Bucovinei. Sufletul acestei
societăți a fost Teodor Ștefanelli, care-a adus în Bucovina modelul ”României
june” din Viena.
-
2
-
Membri
activi ai Societății pentru perioada 1875- 1877 au fost 62 de studenți de la
facultățile de teologie, filosofie și drept.
Pentru
anii 1875- 1876 a fost ales un comitet formt din 6 persoane: Gherasim Buliga (
președinte); Leon Cerneavschi ( secretar interne); Constantin Morariu ( secretar externe) și doi membri.
Ioan Iliuț și Ștefan Cocinschi. Deviza Societății era : ”Uniți să fim în
cugete/, Uniți în Dumnezeu.
Pentru
anul universitar 1876- 1877 a fost ales un nou comitet: Ciprian Porumbescu
(președinte), Zaharie Voronca ( vicepreședinte), Constantin Morariu ( secretar
externe), Leon Cerneaschi ( secretar interne), Orest Popescu (casier) și Eugen
Siretean ( bibliotecar).
Urmare
a telegramei trimisă la Iași : ”Arboroasa, societatea junimei române din partea
detrunchiată a vechei Moldove aduce condoleanțe membrilor săi pentru tutorul
decapitat. Comitetul” , dar și a activității
sale naționaliste, la 15 noiembrie 1877 comitetul a fost arestat de autoritățile
austriece, ARBOROASA a fost desființată, iar Ciprian Porumbescu a fost arestat
la Stupca la 18 noiembrie 1877 și trimis , sub escortă, la Cernăuți pentru cercetări.
Dar
idealurile ”ARBOROASEI” au rămas veșnice! Ea, la vremea rspectivă, a reunit,
pentru o scurtă perioadă, pe toți studenții români de la Universitatea din
Cernăuți.
Mândria noastră, a arborenilor, este
că din satul nostrum s-a ridicat primul președinte al Societății studențești”
ARBOROASA”, Gherasim Buliga. Acesta avăzut lumina zilei la data de 24 august
1849. Mama s-a la- născut într-o perioadă foarte grea pentru familie. Muncile
câmpului erau în toi, se apropia hramul bisericii ( 29- 31 august) și altă
,mână de femeie nu era în casă. Și se cunboaște foarte bine că în perioada
muncilor agricole femeia era aceea care, pe lângă faptul că muncea la camp, mai
pregătea și mâncare pentru cei care
lucrau pe ogor. Dar tata lui, fiind un gospodar de frunte al satului, și-a
permis să angajeze zilieri pentru a-și
rezolva treburile casei și ale câmpului.
Primele două clase pșrimare le urmează la școala sătească din Arbore. Pentru
că averea-i permitea, și pe lângă aceasta, învățătorul copilului l-a îndemnat
să-l dea la oală în altă parte, la oraș, tata l-a dat la școală la
-
3
-
Rădăuți, unde-a
terminat ciclul primar. Notele obținute pe perioada școlarizării au fost la cel
mai înalt nivel.
Studiile
secundare le-a urmat la Gimnaziul Superior Greco- Oriental din Suceava (1863- 1870), iar cele superioare la
Facultatea de Filosofie a
Universității din
Cernăuți. Demn de menționat este faptul că în perioada studenției a beneficiat
de ajutor material din partea Societății pentru Cultura și Literatura Română în
Bucovina , datorită activității desfășurate în cadrul acesteia.
După absolvirea universității cernăuțene a funcționat
professor la Liceul ”Ștefan cel Mare” din Suceava din anul 1879,
fiind suplinitor. Dn anul 1894 devine profesor definitiv, unde va funcționa
până în anul 1901. Aici a predat limbile română, germană și greacă.
Figurile mai multor cadre didactice, pe unele
cunoscându-le personal, fiindu-i colegi de muncă, au fost evocate de Ioan
Bilețchi-Albescu. Distinsa profesoară Rodica Belța, în lucrarea ”Când amintirea
începe să vorbească…”, lucrare închinată sărbătoririi a 150 de ani de
activitate ai Colegiului național ”Ștefan cel Mare” din Suceava, prezintă portretele
acestora. Printre altele, este și al lui Gherasim Buliga: ”De statură mijlocie, cu fața plină, cu privirea serioasă și mustața
deasă, stufoasă, acum surie, preda pe vremea școlarității mele limbile latină,
română și germană în cursul inferior. Avea o voce de bas care, în momente de
iritare, devenea ascuțită. Când zâmbea, își punea platul palmei în dreptul
gurii, pentru ca elevii să nu-l observe că râde. Lor le plăcea să-l îngâne,
vorbind în această atitudine…Era un profesor bun și da cu dăruire elevilor buni
note mari, da însă foarte rar note rele…”.
N-a avut
numai activitate de predare. A fost autor de manuale școlare și de alte
materiale de uz didactic, a publicat
texte comentate din Cezar (De bello Gallico), Alecsandri și alți, a fondat
societăți culturale. Astfel a fost membru fondator al Societății ”Școala
română”, societate care a contribuit la fondarea bibliotecii centrale din acest
oraș în anul 1923.
În anul
1897 a scris și publicat o ”Carte de cetire germană” pentru clasa întâia
gimnazială, împreună cu un dicționar germano- român, care ușura foarte mult
învățarea acestei limbi de către elevii români. În anul 1899 publică ”Manual de limba germană”. În anul 1896 a
publicat ”Scrierile lui Ștefan Ștefureac”.
- 4 –
A fost
coleg și prieten bun cu Simeon Florea Marian. Tocmai de aceea, atunci când
scriitorul trecut la cele veșnice ( 24 aprilie 1907), Gherasim Buliga a
publicat în revista ”Junimea” din iunie- iulie un articol emoționant, din care
am spicuit: ”Cântecele ce i le aduceam
din satul nostru le studia, le compara cu cele adunate de el din satul lui ori
din alte sate. Căci înțelesesem că el umblă după cântece și povești și prin
alte sate primprejur. El îmi vorbia de variante, comparații și câte și mai
câte… Ce știam noi atunci de folosul cel mare al colectării poeziilor poporale!
Nici catechetul nostru de pe atunci, care era dealtminterea om învățat și
un orator sau predicator excelent, mult
regretatul, repausatul profesor de teologie Constantin Andrievici- Morariu nu
ni spunea nemică despre aceste poezii sau cântece poporale…”
Prin
activitatea sa rodnică pe tărâmul învățământului, dar și prin cea de
traducător, comentator de opere, autor de manuale și alte materiale școlare , dar și prin
activitatea sa de patriot bucovinean, Gherasim Buliga s-a înscris ca o
personalitate de frunte și a arborenilor, iar după el au venit și alții care au
făcut și fac cinste acestor plaiuri încărcate de istorie și de legendă.
Text:
prof. Gh.Dolinski
Foto:
Mihai Boiciuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu