miercuri, 5 septembrie 2012

Avanpremiera unei sarbatori ortodoxe - simpozion



de prof. GH. DOLINSKI, |27.08.2012|


Toată lumea cunoaşte comuna Arbore şi după vestita ctitorie a hatmanului Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ, ctitorie care a trecut de cinci veacuri de existenţă.
   Dar încă mulţi nu ştiu că-n comuna Arbore mai este o biserică deosebită, care-a fost construită la aproape patru secole distanţă de ctitoria lui Arbure. Este vorba de biserica ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime”, care a fost edificată între anii 1906 şi 1908, dar sfinţită şi dată în folosinţă la data de 29 august 1912.
   Conform obiceiului statornicit, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, în colaborare cu parohia Bisericii „Sfânta Treime” şi Filiala Suceava a Mişcării pentru Progresul satului Românesc, a organizat un simpozion pentru a cinsti acest eveniment de excepţie din viaţa comunităţii ortodoxe arborene.
   În sala de şedinţe a Primăriei Arbore şi în prezenţa primarului, s-au strâns câteva zeci de intelectuali, pensionari, ţărani şi tineri pentru a participa la acest simpozion. A participat şi o delegaţie a SCLRB, condusă de prof. Petru Bejinariu, vicepreşedintele Societăţii.
   După deschiderea lucrărilor, pr. paroh Nicolae Cârdei a prezentat un scurt istoric al construcţiei acestei biserici, multe dintre cele spuse fiind inedite pentru ascultători. A înmânat celor prezenţi şi o broşură închinată acestui eveniment.
   Preotul Constantin Bereholschi a vorbit despre frumuseţea picturii din această biserică şi despre tematica abordată de pictor, precum şi despre coloristica utilizată în realizarea picturilor. A adus un elogiu fostului pr. paroh Andrei Mucea, trecut la cele veşnice, care a supravegheat executarea picturii care a fost realizată de maestrul Pavel Chichişan.
   A urmat pr. Silvestru Ilaş, parohul bisericii din Clit. A evocat figura mitropolitului dr. Vladimir de Repta, care, în calitatea ce o avea la acea vreme, a participat, în ziua de 29 august 1912, la sfinţirea bisericii din Arbore.
   Prof. Victor Iosif, membru al Consiliului Director al SCLRB, a vorbit despre „Repere identitare ale satului românesc”, cu referire expresă la Vicovu de Jos, satul său natal. Cu mare mândrie a vorbit despre consătenii săi!
   Figura emblematică a pr. Andrei Mucea, care a slujit două biserici din Arbore timp de 53 de ani, a fost evocată de subsemnatul. Niciunul din cei 47 de preoţi care au slujit în Arbore pe parcursul a peste 200 de ani, de când avem date, n-a slujit altarul bisericii din Arbore ca preotul Mucea, timp de 53 de ani!

   Prof. Petru Bejinariu, vicepreşedintele SCLRB, a felicitat organizatorii pentru desfăşurarea acestei activităţi, pentru ineditul şi importanţa celor spuse cu acest prilej, amintind că acţiunea se înscrie în calendarul sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţarea SCLRB. Şi-a exprimat opinia că ar fi bine ca la manifestările noastre să aducem mai mulţi tineri, pentru a asigura predarea ştafetei.
   Participanţii au fost invitaţi să viziteze o mică expoziţie filatelică de profil, care, pe ilustrate maxime, prezenta aspecte din sărbătorile religioase ale românilor, dar şi, pe una dintre plachete, figurile patriarhilor României şi ale unor mitropoliţi. Au vizitat şi expoziţia de carte cu subiect religios, care a fost amenajată de dna Maria Belţic, bibliotecară, şi prof. Mihai Reman, membru al Consiliului Director al SCLRB.
   Tuturor participanţilor li s-au înmânat două plicuri realizate pentru acest prilej: pe unul este reprezentată biserica privită din partea de vest (intrarea în biserică), pe altul troiţa construită în curtea bisericii şi o carte poştală pe care este reprezentată biserica privită dinspre nord. Cei care au susţinut comunicări şi organizatorii au primit şi câte o frumoasă mapă închinată evenimentului.
   În finalul manifestării, preoţii ne-au rugat să adăstăm puţin la un pahar de vin bun şi o felie de cozonac, în memoria părinţilor care timp de o sută de ani au slujit la această biserică. Cu acest prilej, pr. paroh Nicolae Cârdei a lansat şi o broşură închinată împlinirii unui secol de existenţă a acestei biserici, acordând, cu destulă parcimonie, şi autografe.
    Manifestările închinate acestui secol al bisericii din Arbore continuă. Mai precis, în ziua de 26 august, s-a oficiat o slujbă specială pentru cei 100 de ani ai bisericii, iar în ziua de 29 august, ziua hramului din Arbore, urmează slujba de pomenire la care credem că va asista întregul sat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu