28 iunie 2015
Cernăuți, orașul bucovinean tare râvnit
de bunicii și chiar de părinții noștri. El a fost leagănul civilizației
bucovinene și locul în carfe funcționau principalele instituții de învățământ
de toate rangurile , precum și cele de cultură. În aceste instituții, fie de
învățământ universitar și chiar liceal au fost pregătite promoții întregi de
specialiști pentru învățământul bucovinean, și nu numai.
În mai 1862 aici s-au pus bazele Societății pentru Cultura și
Literatura Română în Bucovina care , în primăvara acestui an, a trecut în al
154-lea san de fructuoasă activitate.
Prin grija dommnului inginer Mircea Irimescu, fost
președinte al acestei societățăi de la reactivarea ei și până în primăvara
anului 2012, qam qaflat foarte multe mlucruri despre partea de mnord aBucovinei
istorice, în mgenersal, și despre orașul cernăușți, în special, ca și despre
viața bucovinenilor de acol., la fiecare adunare general a Societății ne adduce
la cunoștință ceva nou despre această parte de țară înstrăinată.
Tocmai din acest motiv, în primăvara
acestui an ne-am hotărât câțiva membri ai SCLRB să vizităm acest oraș
pe-ndelete, ca să-l vedem , pe viu, ceea ce aflasem din povestiri. Zis și făcut
În dimneața zilei de duminică ne-am îmbsarcat în două mașini și-am prornit-o în
direcția Cernăuți.
Pe drum nu ne-am săturat admirând
peisajul care defila prin fața ochilor.Dacă n-am fi fost opriți la graniță
pentru copntrolul pașapoartelor, nici mn-am fi sesizat când am trecut-o. Dar
peisajul este ca pe la noi, casele așișderea, iar oamenii tot ca noi. În orașul
Cernăuți am constatat că clădirile sunt foarte vechi, poate chiar dinainte de
primul război mondial, acestea fiind mult mai multe decât cele noi. Iar de
caldarâm ce să mai vorbim. Cred că pe acest pavaj și-a purtat pașii și poetul Mihai Eminescu,
ca și întreaga pleiadă de personalități strălucite ale neamului nostru, care
aici și-au făcut studiile.
După parcarea mașinilor, chiar lângă
sediul Societății ”Mihai Eminescu” din centrul orașului, am pornit, per pedis
prin capital Bucovinei istorice. Așa ne-am putut și noi convinge de
binefacerile mersului pe jos și nesiliți
de nimeni.
Chiar în stânga noastră e clădirea fostului liceu
militar ”Ștefan cel Mare”, care-a fost mutat în România, la Câmpulung
Moldovenesc, din cauza războiului. Aici a fost o zonă cu multe caxărmi.
Pe-acest drum intrau bucovineii în Cernăuți, când veneai aici cu cărițele. Locul era numit ”Cartierul Mănăstiriștii”,
fiind situate aproape de târgul de vite. Tot aproape era și marea catedrală a
catolicilor care, în mod impropriu, era numită ”Biserica iezuită”.
Nu departe este clădirea în care a
funcționat Guvernul Bucovinei. Este situate pe locul fostului cimnitor în
care-au fost înmormântați cei morți de ciumă. Pe această clădire mai sunt încă
decorațiunile austriece. Pe vremea când era ministru, în apartamentul de la
colțul clădirii, a mlocuit Ion Nistor.
În fața clădirii este parcul ”Arboroasa”, în care erau amplasate statuile lui
Mihai Eminescu și a lui Ionel Brătianu.
Următoarea clădire este aceea în care a
funcționat ”Școala de Arte și Meserii”,
exact ca aceea din Câmpulung Moldovenesc. Strada pe care se află se numea
”Strada Lumii Noi”. Între anii 1880 și 1920 aici s-au construit multe clădiri,
care-au fost cumpărate de comunități pe banii locuitorilor, fiind vândute la
prețuri accesibile. Sunt apartamente spațioase, au elemente de tâmplărie
originale.
Am remarcat în tot cuprinsul orașului
foarete mulți copaci și întinse suprafețe de spații verzi, poate mai mult ca-n
alte orașe. Ele constituie un adevărat plămân verde. Efectiv, orașul este
inundat de verdeaqță.
În apropiere, pe partea cealaltă a
străzii, se afla tribunalul și închisoarea, ultima funcționând și în zilele
noastre. Aici a stat încarcerat Ciprian
Porumbescu împreună cu arboresenii săi. La acest tribunal s-au judecat toate
pricinile de pe tot cuprinsul Bucovinei istorice.
Lângă tribunal a funcționat Școala
Normală de învățătoare, înființată în anul 1875, cu internat. La război a fost
evacuată la Suceava, unde-a și rămas definitive.. mai la vale era școala de
aplicație, unde s-au instruit și-au făcut practică pedagogic toate
învățătoarele din acele timpuri. În actuala clădire a tribunalului este sediul
administrației de stat. Intrarea în clădire este străjuită de doi lei din
piatră.
În fața clădirii este strada Adam
Mitchevici, singura stradă care și-a păstrat numele de la ”botezarea ” și până
în zilele noastre
Am
observant foarte multe clădiri care au fațade originale. Au acoperișurile
inițiale, sunt ornate cu ceramică smălțuită, iar unele au și diferite statui.
Teatrul evreiesc este o curiozitate
arhitectonică. În clădirea lui, în perioada interbelică a funcționat
cinematograful ”Scala”, frecventat de foarte mulți cernăuțeni.
În apropiere este piața de pește, înființată
în 1918. Acum se cheamă ”Vasile Alecsandri”. Clădirea teatrului este
înconjurată numai de clădiri cu valoare istorică, cu o arhitectură valoroasă.
Urmează Teatrul național , ale cărui
elemente de arhitectură sunt deosebite. Am remarcat amplasare în nișele de pe
fațada clădirii a busturilor unor clasici ai litreatruii europene.
Între anii 1937-1939 a fost ridicată
clădirea sediului SCLRB după planurile arhitectului Horia Creangă, un strănepot
al scriitorului Ion Creangă. Acum , printre altele, în această clădire
funcționează și un hotel.
Am văzut mai departe clădirea în
care-și avea sediul Regionala de Căi ferate Austriece, devenită, după 1918,
Regionala de Căi Ferate a Bucovinei.
N-+am trecut nepăsători nici pe lângă
clădirea Liceului ”Aron Pumnul”, un edificiu atât de încărcat de istorie, model
de arhitectură, clădire legată der
numele cărturarului și patriotului Aron Pumnul și al lui Mihai eminescu..
Și-aici mustește pământul de sitorie și de
românism.
Înb clădirea camerei de Comerț și
Industrire a Bucoinei funcționa, pe vremuri, restaurantul ”Europa”. Acum este
al doilea sediu al facultății de medicină. În parcul din fvața clădiriiu, când
veneau la oficierea căsătoriei, mirii depuneau flori, obiceiul fiind păstrast
și în zilele noastre. Aici arde o flacără vie în memoria celor care*au fost
uciși în război.
Lângă aceasta este clădirea în care, în
anul 1783, s-a mutat Episcopia Rădăuților, care-a funcționat aici vreo 80 de
ani. Atunci, cernăuțenii au scris la Viena ca să li se aprobe, pe banii lor, să
construiască o clădire pentru o nouă mitripolie, așa cum au credincșioșii
oprtodocvși și din alte provincii românești. Interesant că s-a opus tocmai
Eugeniu Hacman, care era cleric român.
Fondul bisericesc, care era o regie
autonomă austriacă, a preluat proprietățile confiscate de la bisericile din teritoriu și-a primit
aprobare să administreze totul. Așa au ajuns și pădurile Bucovinei în
administrarea lor.
Din
rezultatele exploatării pădurilor din acest fond s-au asigurat burse pentru
studenții de la teologie, s-au ridicat numeroase construcții, printer care și
cea a cazinoului din Vatra Dornei. Se spun e că s-a mirat și împăratul Austirie
de măreția acestei construcții.
Corpul de clădiri al Adminitrației
Mitropoliei Bucovinei a fost proiectat ți lucrat în antrepriză de același arhitect.
Tot ce-i din lemn s-a procurat din pădurile de la Bilca și Vicov, iar piatra a
fost extrasă dintr-o carieră de pe muntele Ceremuș. A fost cea mai mare
investiție a vremii. Atunci au și apărut meserii noi ca pietrar, sculptori în
lemn și în piatră etc. Chiar și în domeniul decorațiunilor s-a creat un stil
special. De-atunci firecare biserică construită a fost un unicat. Acum
funcțioinează aici o parte a Universității Cernăuți. dacă privim cu atenție
clădirea, observăm cărămida, țigla și tâmplăria, care sunt originale, iar
culorile clădirii sunt foarte vii.
Se-nnorase între timp. Ne așteptăm să
plouă, pentru că și naturii parcă-i părea rău că părăsim aceste mneleaguri.
Dar, asemeni lui Creangă și tovarășilor săi, care-au jurat să-și adune din nou ceata la anul și să plece la urat, noi
ne-am jurat să nu treacă mult timp pînă când vom reveni la Cernăuți, pentru că
încă mai sunt atâtea de văzut și admirat și să le ascultăm poveștile foarte
interesante.
Consider că este absolute necesar să
precizez care au fost membrii delegației noastre. Gândiți-vă numai la faptul că
n-am vumpărat nimic la Cernăuți, ci am fost numai să-l vizităm și să ascultăm povetea
fiecărei clădiri în parte.
Drumul spre casă a fot la fel de
interesant. Trecând prin Codrii Cosminului parcă am retrăit luptele duse de
Ștefan cel Mare cu polonezii. Ne așteptam să vedem crucea cea mare ridicată în
codrii aceștia, dar promisdiunea a rămas…promisiune. Poate, odată…
A consemnat cu nostalgie, dar
și bucuros,
Prof.
Gh.Dolinski
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu