marți, 7 ianuarie 2014

Ștefan cel Mare și Sfânt la…Arbore



                                                                                                    30  Decembrie 2013
Bunul Dumnezeu l-a învrednicit pe hatmanul Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul hatmanului Luca Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamț, ca în ziua de 29 august a anului 1502 să sfințească biserica cu hramul ”Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” , biserică aflată pe moșia sa din satul Arbore. În preajma acelei zile domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt, aflat la curtea domnească din satul Milișăuți, a participat la această slujbă de sfințire a lăcașului bisericii.
            Secolele s-au scurs nemiloase și iată că, la peste 500 de ani de la sfințirea acestei biserici, Ștefan cel Mare a fost din nou la… Arbore. De fapt, este vorba de” Malanca lui Ștefan cel Mare și Sfânt” jucată de oameni din Vicovu de Sus, renumiți de-acum în întreaga țară pentru acest teatru popular. Ei au venit  împreună cu corul bisericii din Marginea, cor condus deAurel Halip, dacălul acestei biserici.
            În anumite circumstanțe, chiar  comice, Ionuț Maxim și Mihai Hrincescu, vereișori, i-au cunoscu pe  Petru Bodârlău din Vicovu de Sus, ,instructorul și interpretul domnitorului, și pe Ioan Halip, cel al colindătorilor din Marginea. Atunci, chiar de la prima întâlnire, de comun accord au hotărât, fără să negocieze prea mult, ca în preajma Anului nou cele două formații să se deplaseze la Arbore pentru a da un spectacol. Deplasarea s-a făcut de data aceasta cu forțe proprii.
În ziua venirii lor la Arbore, pe scena din curtea Punctului local de informare turistică Arbore, formații tradiționale de Anul nou din Arbore, plus corurile bisericilor ”Sfânta Treime ” și ”Marele Muceniuc Sf. Gheorghe” prezentau un spectacol. Prin fața spectatorilor au trecut, la trap, două căruțe încărcate cu membrii celor două formații artistice, căruțe trase de câte doi cai focoși, frumoși ca-n poveste, în chiote de veselie. Au strigat toți ”Vă rugăm să ne așteptați ! Ne întoarcem!”
Au descins la Biserica lui Luca Arbure, unde-i aștepta preotul Constantin Chifan, parohul bisericii, care le-a urat bun venit și le-a prezentat istoricul satului și al bisericii, scoțând în evidență personalitatea hatmanului Luca Arbure cel Tânăr, ctitorul bisericii.
Oaspeții au prezentat apoi programul lor, care a fost foarte apreciat de cei prezenți. Preotul le-a mulțumit pentru vizită și pentru programul prezentat , felicitându-l pe interpretul lui Ștefan cel Mare pentru modul în care l-a interpretat pe voievod și pe Aurel  Halip pentru repertoriul ales , pentru ținuta interpreților și, mai ales, pentru modul sublim în care au interpretat colindele și cântecele patriotice. Apoi,  așa cum îi stă bine unui gospodar arborean, le-a plătit cinstindu-i cu un vin foarte apreciat.
Întregul ansamblu artistic, suit în căruțe, urmat și de ceilalți oaspeți din cele două comune, îmbarcați în mașini, s-au îndreptat spre locuința gospodarilor Maria și Gheorghe Buliga, zis ”Babalicu”. Neavând o scenă unde să prezinte programul, a fost aleasă această gospodărie, iar gospodarii i-au primit cu brațele deschise, cu pîâine și sare, în spiritual bunului obicei bucovinean. Curtea lor și balconul restaurantului erau arhipline de arboreni. Mulți au venit după convoi, pentru că i-au văzut pe interpreți îmbrăcați în costumele lor, costume nemaivăzute pe la Arbore.
”Doina ” lui Mihai Eminescu a fost recitată în așa fel , încât ți se zburlea părul pe cap. Dac-ai fi închis ochii, ai fi avut impresia că recita unul din cei mai mari actori de-ai

-         2 -
noștri. Recitatorul a cules și aplauze îndelungate, călduroase, ca o apreciere deosebită din partea spectatorilor.
A  urmat intrarea în scenă a celor care interpretau”Malanca lui Ștefan cel Mare și Sfânt”. De la prima apariție au impresionat costumele interpreților, fie ei Ștefan cel Mare și Sfânt, curteni, haiduci,  răzeși, sultanul turcilor sau turci simpli. Credem că regizorul  a vut mult de studiat până a finalizat aceste costume. Interpretarea a fost fără cusur. Recitare impecabilă, frazare de profesioniști, dialog foarte viu și antrenant. Interesant că n-au avut nevoie de sufleur. Textul  era cunoscut la perfecție. Ni s-a explicat la discuția de după spectacol că învățarea perfectă a texului și exercițiile de dicție sunt obligatorii pentru cei care doresc să joace în piesă. De fapt, nici schimbarea interpreților nu se face des , ci doar la câțiva ani. Sunt schimbați doar aceia care nu pot sau nu mai doresc să joace în piesă. Se asigură continuitatea interpreților. ” Am venit în vizită la Arbore pentru a-i omagia pe strămoșii noștri care ne-au păstrat cu sfințenie tradițiile, și în special pe Ștefan cel Mare și Sfânt, cel mai mare conducător pe care l-a avut Moldova…Interpretez rolul marelui Ștefan de 23 de ani și-l voi interpreta atâta cât voi putea. N-am vrut să se piardă această piesă”. ( Petru Bodîrlău, agent la poliția de frontieră, conducătorul formsației).
            Este o lucrare dramatică cu un puternic mesaj patriotic. Și , dacă la acest mesaj se adaugă o costumație care-ți ia ochii, o interpretare de excepție, la nivelul unor actori profesioniști, atunci totul este excepțional, după cum a fost și la Arbore. Prin toate acestea au un puternic impact asupra spectatorilor. Și la Arbore a fost cu atât mai mare, cu cât arborenii au văzut această piesă pentru prima dată. Nu degeaba i-au rugat pe interpreți să vină și la anul.
                                   A intrat în scenă corul cameral al  bisericii din Marginea, numit foarte sugestiv ”Păstrătorii tradițiilor”. Puțini coriști, dar foarte buni. Toți în costumație de culoare neagă, căciuli la fel pe cap și sumane negre. Întâi și-ntâi au interpretat câteva colinde de Crăciun. Au continuat cu cântece patriotice, care au fost mult apreciate de public, în permanență fiind   aplaudați ritmat.Ascultându-i îți face impresia că este un cor al unei filarmonici. Nu, n-am agreșit cu nimic  făcând această afirmație.
                                   A fost o manifestare de excepție, cu niște formații de același nivel  înalt și care, prin costumație, interpretare și mesajul patriotic transmis , i-au încântat pe spectatorii arboreni. Bine că mai sunt români adevărați care respect tradițiile , le conservă și le transmit urmașilor !
                                   Toți interpreții s-au deplasat cu gazdele la o pensiune din sat unde, după ce s-au alimentat , au pornit un nou spectacol. Și s-a jucat și cântat că, dacă patronul nu-i anunța că timpul este prea înaintat, mai erau și azi acolo.
             
                                             Text: prof. Gh.Dolinski
                                           Foto: Vasile Pătrăucean

marți, 24 decembrie 2013

Cu ing. Mircea Irimescu, invitat special



24.12.2013
 

Momentul de înaltă semnificaţie naţională al Marii Uniri de la 1918 nu a trecut neobservat de bucovinenii (şi simpatizanţii acestora) ieşeni.
Se scurg săptămânile, dar iată că ecourile întâlnirii iniţiate de Filiala Iaşi a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, într-o frumoasă zi de 30 noiembrie, în acelaşi primitor şi evocator de mari evenimente spaţiu al Muzeului Unirii din Iaşi (nu ne săturăm să repetăm mulţumirile pentru gratitudinea deosebită a Doamnei Director Aurica Ichim), încă se fac simţite în sufletele celor aproape 40 de participanţi prezenţi la eveniment. Pentru că memorabilă a fost conferinţa profesorului universitar Ion Agrigoroaiei („95 de ani de la întregirea Moldovei în cadrul României”), în care acesta a dezvoltat aportul diverselor pârghii care au conlucrat la reunirea Basarabiei, Bucovinei şi Ardealului sub acelaşi stindard, fără a se omite rolul armatei, ca păstrătoare a ordinii în nişte provincii răscolite de urmările conflagraţiei mondiale. Continuarea a fost făcută, la aceleaşi înalte cote ale rigorii ştiinţifice, fără a lipsi doza firească de implicare sufletească, de invitatul special, ing. Mircea Irimescu, de la Rădăuţi, preşedintele şi factotumul post-decembrist al Societăţii, care a completat tabloul evenimenţial al epocii prin conferinţa „Contribuţia membrilor Societăţii... la Unirea din 1918”, cu multe informaţii cu tentă locală, pe care „istoria mare” nu le poate inventaria aşa cum se cuvine. Accentuându-se şi asupra faptului că SCLRB a fost singura asociaţie nedesfiinţată de autorităţi în perioada Primului Război Mondial, s-a trecut şi la prezentarea (de Liviu Papuc) celor două volume cu care Mircea Irimescu a bucurat sufletele bucovinenilor în ultimii doi ani: „Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1862-2012). La 150 de ani” (Editura Septentrion, Rădăuţi, 2012-2013). Un bun prilej pentru rememorare a unor fragmente de istorie bucovineană, începând cu înfiinţarea venerabilei asocieri a intelighenţiei bucovinene, la 1 mai 1862, sub denumirea de „Reuniunea pentru Leptură în Cernăuţi”, la nici un an de la înfiinţarea Astrei, nefiind filială a acesteia din urmă, dar profesând aceleaşi crezuri privind menţinerea prin cultură a populaţiei din provincia ocupată de austrieci. S-a remarcat volumul uriaş de muncă, probitatea ştiinţifică, judicioasa compartimentare a vastului material aflat la dispoziţie (prin consultarea arhivelor publice şi private din ţară, a memoriilor depănate de-a lungul timpului de bătrânii noştri ş.a.), dreapta măsură a judecăţilor de valoare, discreţia în interpretare.
Întâlnirea a fost amplu agrementată de intervenţiile celor din sală, în discuţie angrenându-se, cu amintiri din familie sau aspecte mai puţin cunoscute ale unor manifestări publice, nu mai puţin cu propuneri pentru acţiunile de perspectivă: prof. Neculai Şorea, ing. Nicolai Chiţan, prof. Mandache Leocov, prof. Cazimir Bohosievici, prof. Tiberiu Brăilean, prof. Ion Berghia, preşedintele Filialei „Constantin Stere”, din Iaşi, al Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, prof. Vasile Diacon, prof. Ioana Irimia, preşedinta Societăţii „Plai românesc”.
OLVIAN RADOVICI
Sus




miercuri, 18 decembrie 2013

Primăvară în…decembrie

17 decembrie 2013


Nu, n-am greșit cu nimic făcând afirmația de mai sus. Știu foarte bine în ce anotimp de găsim. Dar ceea ce-am văzut și am auzit m-a făcut să fac această afirmație. Și, dacă veți avea de-un bob zăbavă, veți vedea că am mare dreptate și veți regreta că n-ați fost acolo unde am avut onoarea și fericirea să fiu astăzi. Cu frumoși adolescenți de la Colegiul tehnic din Rădăuți, destui dintre ei
O fi luna lui Undrea, dar soarele astăzi8 a mângâiat cu razele sale pământul înțepenit încă de bruma de seara trecută. Cerul este senin, nefiresc de\senin, parcă este în plină vară. O zi numai bună de pus de-un sfat. Și încă ce sfat! Cu frumoși adolescenți, destui dintre ei iubitori încă de literatură. Nu-i așa că-i minunat?
Maestrul Dumbi Brad, alias Mitică Brădățan, unul din vajnicii condeieri ai Bucovinei istorice și numai a ei, spirit blagoslovit de bunul Dumnezeu cu mult har scriitoricesc, a binevoit să scoată la lumină o nouă carte. Este vorba de volumul ”Viața, ca o orchestră…” Și, după cum am putut constata, autorul a orchestrat cu aleasă măiestrie și mult talent foarte multe cuvinte.
Acțiunea culturală a fost organizată de catedra profesorilor de limba și literatura română și biblioteca de la acest colegiu, în colaborare cu Societatea pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina. Și ziua a fost foarte bine aleasă, fiind una prielnică unei activități culturale, fiind și audiența pe măsură. Tineri mulți, frumoși, care din care mai frumos, cu ochi mari și limpezi, curați, în care te poți adânci ca într-un univers nemărginit.
Doamna profesoară Lia Moldovanu, organizator, a prezentat invitații, precizând care este scopul întâlnirii. Se vrea promovarea gustului adolescenților pentru lectură. Și, după cum știți, nu este prima acțiune de acest fel la această unitate de învățământ.
Maestrul Mitică Brădățan a început activitatea în stilul său inconfundabil: lejer, pus pe glume, aruncând din când în când câte o glumă mult gustată de tinerii din sală. A vorbit despre modul în care-și selecta intervievații, cum realiza interviurile, precum și temele pe care le urmărea. A vorbit și despre câteva personalități care au devenit eroi ai reportajelor sale.
    A avut fericirea să nu fie refuzat de nicio personalitate la care a apelat pentru a fi intervievată. A precizat că activitatea se desfășoară în imperiul cărților, biblioteca, pe care trebuie s-o vizităm cât mai des.
Am spus că volumul cuprinde reportaje care au fost realizate în anii 2003 și 2004. Autorul are un stil umoristic inconfundabil, fără pereche, îi cunoști mâna chiar dacă numai asculți un fragment , fără a ști cine l-a scris. Realitatea o prezintă nudă, fără înflorituri. Se entuziasmează chiar în fața unui banal fapt de viață.
Pornind de la un interviu în care se vorbea de frumusețea femeii, maestrul a lansat întrebarea: De ce trebuie să fie femeile frumoase ? Tinerii nu s-au prea lăsat invitați pentru a răspunde. Și , ce este mai important, mai curajoase au fost fetele. Am selectat câteva răspunsuri : ” Ca să fie iubite de bărbați”. (eleva A.M.); ”În societatea azi femeile trebuie să fie gingașe ca floarea de colț.”(eleva T.M); ” Ca să fac eu fotografii și să le păstrez în album.”(elevul A.T.). Nu-i așa că sunt răspunsuri interesante ?
A urmat un film documentar. Maestrul, cu ajutorul videoproiectorului, a prezentat interviul pe care l-a realizat în primăvara acestui an la Sucevița. protagoniști au fost dramaturgul Matei Vișniec scriitorii Carmen Steiciuc și Ion Filipciuc, precum și conf. univ. dr. Pătrașcu , pictor, de la institutul de arte plastice ieșean. Autorii aveau și cărțile lor pe masă. Discuția a fost foarte interesantă. S-a discutat despre așezarea ei în munții Bucovinei, cultura populară, obiceiuri și tradiții. A fost foarte interesant. Și-a mai fost ceva coole și ce-mi place mie foarte mult când merg într-o colectivitate, mai ales de elevi: liniște perfectă, fără șușoteli, fără râsete pe înfundate. Ce mai, disciplină ca într-o unitate de învățământ. Și, cum ar zice maestrul Dumbi ”Bravos, pughibalelor!”
Activitatea s-a încheiat cu alte discuții pe temele menționate mai sus și cu o sesiune de autografe, pe care autorul ler-a acordat cu generozitate. În plus, acesta a dăruit un pachet de cărții bibliotecii SCLRB, cu doamna președinte punându-se de-o nouă activitate pentru luna ianuarie 2013.
Entuziasmat de cele văzute și auzite sunt obligat să menționez și echipa care a realizat activitatea: prof. Lia Moldovan, Loredana Bândiul, Ana Pop și Geanina Harasemiuc, bibliotecară. Merită menționat și domnul profesor Valer Nichitean care l-a însoțit în acest periplu pe maestrul Dumitru Brădățan și care a asistat cu mult interes la activitate. Oare se poate ceva și mai frumos?

Am constat frumusețe, calitate, interes , educație și admirație.
prof. Gh.Dolinski

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Identitate și multiciulturalitate în Bucovina



                                                          6 decembrie 2013

Despre identitate, fie ea istorică, națională, culturală și de orice fel a scris numeroase volume distinsul cărturar bucovinean, profesorul Petru Bejinariu. Tocmai de aceea ne-am bucurat și-am devenit foarte interesați când un grup de inimoși profesori de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” , sub bagheta doamnei profesoare Carmen Andronache, directoarea colegiului și președinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, ne-a propus să colaborăm la realizarea unui proiect educativ cu acest titlu.
 Pentru a vă da seama de amploarea acestui proiect educativ este



suficient să vă amintim că, pe lângă cele două instituții menționate mai sus, au acceptat să colaboreze unitățile școlare ”Regina Elisabeta” din municipiul Rădăuți, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Suceava, Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă”  și Școala Gimnazială ”Petru Mușat” din Siret,  Negostina, Bălcăuți, Baineț și ”Henryk Sinkievicz” din Solonețul Nou. Dintre instituțiile colaboratoare menționăm Muzeul etnografic ”Samuil și Eugenia Ioneț” și Casa municipală de cultură , precum și SC Nicolaescu S.A. din Rădăuți. Deci o paletă largă și diversă de colaboratori. Tocmai de aceea sperăm într-un succes al acestui proiect educativ.
          Prezentarea acestui proiect educativ s-a făcut în aula Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”, unde au fost prezenți delegații din partea celor menționați mai sus. Pe fundalul muzicii din ”Balada” lui Ciprian Porumbescu, doamna director adjunct Luminița Lăzărescu, inițatoarea proiectului, a prezentat ce se urmărește prin acest proiect. Apoi elevele Andreea Maxim și Maria Simota, urmărind cele proiectate pe perete cu ajutorul videoprioiectorului, au vorbit despre acest proiect, pe fiecare secțiune în parte. Apoi elevele  Liliana Coroamă și Daniela Irimescu au vorbit despre multiculturalitatea din Bucovina.
          Prof. dr. Mariuan Olaru a făcut un excurs prin istoria Bucovinei, prezentând minoritățile care s-au așezat în acest spațiu de legendă. Pe tot parcursul expunerii sale , și în continuare, pe perete au rulat imagini din viața acestora. Pr. dr.  Constantin Cocerhan de la Colegiul Național ”M. Eminescu” din Suceava, pe fondul prezentării unui film documentar , a vorbit despre  istoria armenilor din Bucovina. În contiuare elevii au vorbit despre venirea germanilor ( Tincuța Gheorghiță), a rușilor lipoveni ( Elena Anfimov), a evreilor ( Oana Ștefan) și prof. Lăcrimioara Grigorciuc de la școala din Negostina despre venirea ucraineilor. Am apreciat cum au au fost redactate aceste expuneri și , mai ales, modul elevat în care au fost prezentate. Au dovedit c-au studiat multe surse de inspirație. Au fost și foarte documentate, observând că fiecare a adus și noutăți despre aceste minorități.
          Trecând peste etapele în care a fost redactat proiectul, a fost popularizat și acum fiind lansat, trebuie să mai  arăt și activitățile care vor urma, și care se vor desfășura în cadrul unităților care colaborează la realizarea lui.
          La Colegiul  Național ”E.Hurmuzachi” se va desfășura prima activitate cu tema ”Fotografia, punte peste timp și civilizații”; activitatea ”Invitație la lectură” la Școla Gimnazială ”Regina Elisebeta” din Rădăuți;  În mijlocul comunităților din Bucovina” la Muzeul etnografic din Rădăuți și la Școala din Climăuți; ”Portul tradițional, parte a spiritualității unui popor” la Școala Gimnazială ”Regina Elisabeta”, urmând să fie pregătite comunicările și desfășurarea uni simpozion cu tema ”Identitate și multiculturalitate în Bucovina” în luna mai 2014.
          Scopul acestui proiect este bine definit și bine gândit, adică urmărește încurajarea deschiderii și interesului tinerilor pentru culturile comunităților etnice existente în spațiul geografic bucovinean într-un spirit de toleranță și de respect reciproc.
          Monitorizarea activităților se va realiza prin observarea activităților desfășurate, prin discuții cu personalul implicat și prin înregistrarea activităților pe fișe de activitate și prin procese verbale de înregistrare a rezultatelor obținute. Evaluarea rezultatelor proiectului se va realiza prin compararea periodică a rezultatelor efective consemnarea în procesele verbale și în rapoarte de activitate cu rezultatele proiectate.
          Interesantă este  și precizarea din finalul proiectului:” Continuitatea proiectului se va baza pe diseminarea activităților proiectului și a rezultatelor acestuia și căutarea unor parteneri din alte județe pentru derularea proiectului și la scara altor regiuni istorice din spațiul românesc și organizarea unor ediții interjudețene ale concursului”.
          În finalul activității am participat la un moment de excepție. Îmbrăcată într-un splendid costum bucovinean, eleva Andreea Juravle de la Colegiul Național ”E. Hurmuzachi” a încântat asistența cu un buchet de melodii bucovinene.
                                                   A consemnat cu mândrie, satisfacție și uimire,
                                                                                prof. Gh.Dolinski

duminică, 1 decembrie 2013

Vrut-am să ne unim cu Țara și ne-am unit !



                                                                                            




  1 Decembrie 2013

          Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina este singura societate sau asociație neguvernamentală care desfășoară activitate culturală, socială și civică în tot spațiul Bucovinei istorice. E drept, din când în când vin alături de ea alte asociații sau unități școlare, de regulă, cele din municipiul Rădăuți. dar este imposibil să vină ziua Unirii și noi să nu organizăm manifestări omagiale închinate acestei zile.
          Și de data aceasta și-au dat mâna , alături de SCLRB, colegiile din municipiul Rădăuți, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” și, bineînțeles, Biblioteca Municipală ”T.Flondor”, care ne-a asigurat și spațiul în care am desfășurat activitate. Trebuie să menționez de la bun început că în sală  și pe coridor au fost aproape 200 de persoane, pe lângă membrii SCLRB venind consilieri locali, salariați din oraș, reprezentantul biroului senatorial, elevi de la școlile gimnaziale și colegiile din oraș.
          Manifestarea a debutat printr-o slujbă religioasă prin care au fost comemorați membri ai SCLRB care au trecut în eternitate de la ultima noastră manifestare, slujbă ținută de preotul-paroh Nicolae Vârtea .
           Elevii școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu au prezentat un program artistic de excepție, care a fost susținut și de cadre didactice, prezentându-se apoi p.p. despre condițiile în care s-a înfăptuit Unirea Bucovinei cu Patria- Mumă și personalitățile care au contribuit la aceasta. Proiecția pe ecran a fost urmărită cu multă atenție pentru că poezia și cântecul au alternat cu foarte multe momente de proză și de prezentarea unor documente ale vremii. Felicitări acestor copii minunați, dar și profesorilor Maria Popescu, Sextilia Crăciun și  Gabriela Sascău, sub conducerea prof. Ilie Romaniuc, directorul școlii. Recitarea poeziilor și textile de proză au fost prezentate la înălțime, de adevărați actori profesioniști.
          Elevele Bianca Ciornobrevei și  Claudia Ducan  de la Școala Gimnazială Dornești( îndrumător înv. Ghiță Aga), surorile Iuliana și Ioana Luța de la Colegiul ”Andronic Motrescu”( înv. Ghiță Sbiera), DanielaBălan și Angelica Rusu de la Colegiul Tehnic ( prof. Elisabeta Marici și Maria Mehedin), au încântat publicul cu frumoase melodii de muzică populară bucovineană, dar și cu autentice costume populare din localitățile lor de baștină.
          Domnul Adrian Șindilariu, poet din Dornești, a reușit să scoale spectatorii în picioare ,care l-au aplaudat frenetic pentru conținutul și modul în care a recitat poezia ”Baladă pentru Bucovina”. Dacă închideai ochii, credeai că te afli în sala unui mare teatru din capitală și recită un actor profesionist.
          Corul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”, condus de doamna profesoară Cătălina Herghelegiu, a interpretat magistral cântece patriotice, care au mers la sufletul spectatorilor: ”Treceți batalioane române Carpații”,” Doamne, ocrotește-i pe români!”Interesant a fost faptul că spectatorii au ascultat aceste cântece în picioare și bătând ritmic din palme. Și momentul acesta a fost sublim.
          Și pentru a avea și altă surpriză, pentru prima dată un grup de elevi de la Colegiul Național ”E. Hurmuzachi”, sub bagheta profesorului Laurian Abălașei, a prezentat tema ” Viața muzicală din Bucovina secolului al XIX-lea”. Într-o liniște profundă spectatorii au ascultat cu urechile ciulite intervențiile adolescenților la flaut, vioară și pianină, precum și cele spuse de ei în texte scurte. Au făcut o trecere documentată prin viața muzicală din Bucovina.
          Partea a doua a fost rezervată unor scurte comunicări făcute de ing. Mircea Irimescu ( Contribuția membrilor SCLRB  la realizarea Unirii cu Bucovina); prof. dr. Marisan Olaru(  Aspecte mai puțin cunoscvute din timpul primului război mondial), prof. Nicoleta Mitrofan( ” Contextul istoric al asnului 1918, evenimente și personalități”) și a elevei Dana Cârdei de la CN ”E.Hurmuzachi ( Ion Grămadă, un mod de trăire eroică a românismului în Bucovina) și  prof. Gh.Dolinski (” Reflectarea Unirii în filatelia românească”)
          La Oficiul poștal nr. 1 din Rădăuți a fost lansat un plic special închinat Unirii Bucovinei cu Patria-Mamă , pe care era portretul lui Sextil Pușcariu și  ziarul ”Glasul Bucoovinei”, plicul fiind obliterat cu o ștampilă omagială. Toți spectatorii au primit câte un asemenea plic și o cocardă tricoloră.
           Vă-nchipuiți că, dacă am avut auditoriu până la final, activitățile au fost pe placul spectatorilor, care au apreciat, după cum am arătat mai sus, , iar la cântecele patriotice au cântat împreună cu interpreții , bătând din palme.


                 Superb, superb…

                        Text: Gheorghe Dolinski
                         Foto: Vasile Pătrăucean