23.08.2013
1- Slăvitul Ioan, cinstit Prooroc, înainte
mergător și Botezător
”Acest
sfânt a fost mărturisit de Iisus Hristos că este mai presus decât toți cei
născuți din femeie și mai mult decât proorocii. Acesta este cel care mai înainte a propovăduit pe Hristos și celor de pe
pământ și celor din Iad.
A fost feciorul lui Zaharia arhiereul și al Elisabetei, născut fiind din
făgăduința lui Gavriil. El, încă din pântecele mamei, era îmbrăcat cu sfințenie
și avea în sine sălășluită curăția, a iubit înțelepciunea, nu s-a îngrijit de
hrană ci, depărtat de toată amestecătura și vorba omenească, a locuit în pustie
ca în Cer.
A petrecut cu fiarele, acoperit cu
păr de cămilă și încins cu brâu de curea și hrana lui era ca a păsărilor. El a
trecut peste hotarele firii și a botezat pe Hristos cel neîntinat și mai presus decât firea. Dar Irod, cel lipsit de minte și neastâmpărat,
biruitor fiind peste a patra parte din Iudeea, și-a luat lui femeie pe soția
fratelui său, Filip.Pentru aceasta pornindu-se Proorocul din dumnezeiasca râvnă
și întmeindu-se cu armele adevărului, a zis către tiran:”Nu-ți este iertat a
ține pe femeia lui Filip, fratele tău”. Din cauza acesta a pornit împotriva sa
pe acea femeie turbată și pe îndrăgitorul ei, care l-a băgat legat în temniță. Făcându-se veselie pentru ziua
nașterii lui Irod și pornind băutură multă și împletită cu dragoste desfrânata
spre nebunie și tutlburare pe mai-marele ospățului, venit și fata Irodiadei și
a jucat înaintea împăratului. Iar ca plată pentru necinstitul ei joc i s-a dat,
vai! moartea Proorocului. Și numaidecât a fost adus capul Proorocului pe o tipsie
și l-a dat acelei necurate și mult desfrânate femei,încă sângele curgând.
Ucenicii veniră să îi ia
trupul și merseră să-l îngroape în Sevastia, apoi se duseră să-l înștiințeze pe
Iisus. Apoi, mult mai târziu, Moaștele Sfântului Înaintemergător fură regăsite
în mod miraculos, pentru a răspândi harul asupra credincioșilor care i se
închinau.”(Sinaxar 29 august)
2-Arbore- începuturi
Era în zorii secolului al XV-lea,
mai precis în data de 15 ianuarie 1418, când se semnalează prima atestare
documentară a satului Arbore într-un document emis la cancelaria domnitorului
Alexandru cel Bun. Este vorba despre cearta dintre două perechi de frați de pe
moșia Solcii ( pe-atunci localitatea Arbore era inclusă în această moșie) care
se judecau pentru satul nostrum. Domnitorul a făcut o judecată dreaptă și
boierii s-au supus.
Al doilea document despre localitatea
Arbore apare la 8 august 1461 când un boier se judecă cu ginerele său pentru
două case și fântâna de slatină ( apă sărată) dfin pădurea aflsaytă în partea
vestică a satului Arbore. Domnitorul, după analizarea probelor prezentate, îi
face dreptate boierului.
Satul Arbore a fost întemeiat în
locul numit ”Hrincești”, teren aflat în partea de sud- est a actualului sat. Cu
timpul oamenii s-au retras pe terenul din jurul bisericii, unde s-a dezvoltat
continuu. Dacă în anul 1848( de când există date) în Arbore erau 519 case, în
zilele noastre sunt peste 1700 de case.
3-Biserica cu hramul
”Tăierea capului Sf.Ioan Botezătorul”
Pe la anul 1500 moșia Solcii era
stăpânită de două perechi de boieri:
Simion cu sora sa Nastasia ,
partea de sus a moșiei,iar Ivul cu sora sa Nasta, partea de jos a moșiei, care
cuprindea și satul Arbore. Domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt îl sfătuiește
pe Luca Arbure cel Tânăr , pârcălab de
Suceava, fiul lui Arbure cel Bătrân , pârcălab de Neamț, să cumpere această
moșie care fusese scoasă la vânzare. Pârcălabul Arbure, hatmanul oștirii
Moldovei, care se zice că era și nepot de frate domnitorului, îl ascultă și
cumpără această moșie și se hotărăște să construiască acolo o biserică pe locul
în care fusese un vechi schit de lemn.
Construcția bisericii a început la
data de 2 aprilie 1502 și s-a terminat la data de 29 august a aceluiași an,
dată la care a și fost sfințită. Legenda spune că la sfințirea bisericii ar fi
asistat și domnitorul țării, mai ales că în acea perioadă este semnalată
prezența sa la curtea domnească de la
Milișăuți.
Legendele semnalează că de la biserică la curtea lui
Luca Arbure, care se găsea în partea de sud-vest a bisericii, la aproximativ 100 m de biserică, și de
acolo până la apa Solcii trecea un tunel care ” răsufla” în Dealul Portariului,
la sud de localitatea noastră, aproape de Cașvana. Acest tunel era folosit
drept ascunzătoare și mijloc de refugiu pentru oameni, mai ales pentru membrii
familiei sale, care fugeau din calea năvălitorilor. Din păcate, cercetări pe
această temă nu s-au făcut până în prezent.
Un element, care se întâlnește doar
la biserica din Arbore, este acea firidă mare, situată pe latura de vest a
bisericii, realizată prin prelungirea zidurilor de nord și de sud, care au fost
unite deasupra printr-o boltă semicirculara care, la început, a fost folosită
pentru clopote. Actuala clopotniță a fost construită în anul 1864.
Lungimea bisericii este de 24 de m,
lățimea de 9,85 m
și înălțimea de 8,5 m.
Deasupra intrării în biserică se află pisania, pe care scrie data la care a
început zidirea , s-a finalizat lucrarea și
de la cine a primit ajutor.
În interior biserica
este împărțită în pronaos, naos și altar. Primele două sunt despărțite printr-un perete, au formă dreptunghiulară și
sunt de dimensiuni egale. Bolta pronaosului este înălțată treptat printr-un sistem
de arcuri etajate, dintre care patru sunt transversal și sprijinite pe zidurile
laterale, iar alte patru arcuri sunt longitudinale și mai scurte. Acestea din
urmă înalță bolta pronaosului. Biserica Arbore este lipsită de turlă, pentru că
este biserică boierească.
Acoperișul bisericii este în patru
ape, cu o coamă dreaptă, exact ca la casele noastre bătrânești. Este acoperită
cu draniță ( șindrilă). Inițial, biserica a fost acoperită cu plăci din plumb.
Dar turcii au luat aceste plăci din plumb,
le-au topit și au făcut muniție, folosită tot împotriva moldovenilor.
Din acest motiv pereții bisericii, interior și exterior, au avut mult de
suferit. Astfel a fost distrusă în totalitatea pictura de pe peretele nordic și
nord- estic, dar și de pe ceilalți
pereți, în suprafețe mai mici.
În unanimitate, specialiștii au fost
de acord că valoarea artistică excepțională a acestui monument de artă, ca și
în cazul celorlalte ”perle ale Bucovinei”, se datorește picturii sale
interioare și exterioare. În interiorul bisericii s-au păstrat prea puține
fresce, dar toate sunt de o valoare inestimabilă. În exterior, s-a păstrat
pictura în condiții mai bune doar pe peretele sudic, cel sud- estic și vestic,
în interiorul absidei pomenite mai sus. Precizăm faptul că Luca
Arbure nu apucase să picteze biserica. Dar o va face Ana, fiica lui, care și-a
vândut podobele femeiești ( bijuteriile) și l-a angajat pe Dragușin, fiul popei
din Iași, care, cu echipa lui, a executat toată picture la Arbore îcepând din anul
1541.
Deși pictura
bisericilor și mănăstirilor din acea perioadă avea un caracter religios, la Arbore nu lipdsesc scenele
cu caracacter laic care, în cea mai mare parte, au un pronunțat caracter
politic. Bisericii din Arbore îi este caracteristică fresca denumită ”Cavalcada împăratului Constantin ” ,
dar și
”Sfântul Gheorghe la curtea împăratului”, ultima apărând și pe o coliță
la seria de mărci poștale închinată monumentelor medievale din partea de sud a Bucovinei istorice.
Două
tablouri votive sunt foarte importante: unul aflat pe peretele sudic la
pronaosului, în interiorul chivotului de piatră din dreapta intrării în
biserică și al doilea pe peretele sudic la naosului, în care este reprezentată
familia ctitorului., care era formată la acea dată din ctitor, soția sa Iuliana
și cinci copii, din care patru băieți și
o fată.
Chivotul din dreapta intrării a fost
făcut de Luca Arbure exact cu 20 de ani înaintea morții sale violente și
nedrepte. Întreg mormântul ctitorului se constituie în cel mai important
monument funerar de stil gotic din
Moldova, iar întregul monument istoric de la Arbore într-o veritabilă
perlă a Moldovei și a întregii Românii, considerat, pe bună dreptate, ”mărgăritar din coroana slăvitului Ștefan,
soarele Moldovei și apărătorul creștinătății”.
4- Hramul bisericii lui Luca Arbure
După cum este știut, Luca Arbure cel Tânăr, ctitorul
bisericii din Arbore , i-a fixat hramul
”Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”. Să fi fost o ironie a sorții ? Să fi
fost o simplă întâmplare? Să fi avut ctitorul o premoniție ? Trebuie să ne
gândim că domnitorul de-atunci al Moldovei, Ștefăniță Vodă, pe care Luca Arbure
l-a purtat în brațe în timpul copilăriei lui, că i-a fost tutore în anii de
început ai domniei , a avut o atitudine care i-a uimit și pe contemporanii săi.
Acuzându-l pe Luca Arbure cel Tânăr că ar fi urzit o trădare, aliindu-se cu alți
boieri în favoarea polonezilor , l-a condamnat
la moarte prin decapitare. Și-așa la 23 aprilie 1524 hatmanul Arbure este
decapitat împreună cu Toaderi și Nechita, doi din feciorii săi.
Din vremea lui Luca Arbure se
desfășoară hram în zilele de 29,30 și 31 august ale fiecărui an. Fără să exagerăm,
în aceste zile, nu cu mulți ani în urmă, populația comunei noastre se mărea de
multe ori, la această situație contribuind ”hramarii” care veneau la Arbore pentru a se distra.
În prima zi a hramului se făceau numai slujbe la biserică și se serveau bucate
de post. Petrecerea propriu- zisă se desfășura de-abia în ziua a doua și a
treeia a hramului.
5- Grija
urmașilor pentru acest monument
Este cunoscut faptul că aceste
monumente medievale nu sunt ale noastre. Trebuie să avem grijă de ele și să le
transmitem urmașilor noștri așa cum le-am primit. Din păcate, și la Arbore nu se manifestă
această grijă nici de autoritățile
naționale, nici de cele județene și locale. Degradarea picturii este evidentă
de la an la an. Statul, în grija căruia sunt aceste monumente, nu alocă bani suficienți
pentru întreținerea lor. Din acest motiv se și tărăgănează finalizarea
lucrărilor. Spre fericirea noastră avem
specialiști de clasă mondială care să se ocupe de întreținerea lor. Dar… nu
sunt bani! Nu înțelege destulă lume de ce nu se găsesc bani și pentru aceste
monumente care sunt trecute în patrimoniul
UNESCO, ceea ce nu este puțin lucru. Veniți la Arbore și veți vedea ce
minuni au făcut specialiștii restauratori, scoțând la lumină foarte mulți m.p. de
pictură de sub straturile de mizerie depuse peste ea de-a lungul secolelor.
