Spovedania unui intelectual de marcă

                                                                                                  10 octombrie 2014

          Nu știu, sau nu vreau să știu, care sunt motivele că  activitățile cu cartea sunt destul de rare. Și, pentru că sunt rare, nici nu sunt popularizate. Oamenii trebuie să cunoască asemenea acțiuni pentru că vor fi curioși și vor veni la altele viitoare. Dar nu ne-a surprins organizarea de către Biblioteca Județeană I. G. Sbiera”, prestigioasă instituție de cultură a județului nostru, a unei acțiuni cu cartea, la care a mobilizat foarte mulți spectatori.

          Un prilej excelent de-a organiza o prezentare de carte a fost sărbătorirea ”Zilei Mondiale a educației”, iar în această zi prezentarea cărții unei distinse profesoare, carte cu caracter memorialistic. Această idee a fost de milioane.

          Evenimentul a fost organizat di n inițiativa Filialei Suceava a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina ( președinte prof. dr. Gabriel Cărăbuș), sub egida Consiliului Județean Suceava, în primitoarea sală ”Elena Greculesi” a bibliotecii. Sala a devenit neîncăpătoare pentru ascultători. Vă asigur că intervențiile au fost atât de interesante, încât au fost ascultate cu sufletul la gură, unele momente fiind chiar subliniate cu aplauze.

          În primul rând s-a asigurat o atmosferă elevată: în surdină se auzeau acordurile dumnezeiești ale ”Baladei” lui Ciprian Porumbescu, iar pe ecranul din fața sălii rula un film în care erau prezentate scene desprinse din carte. Și, pentru a satisface curiozitatea cititorilor, spun că a fost vorba despre cartea ”Suflet de orfan”, roman autobiografic scris de distinsa profesoară Saveta Văcăreanu, originară din satul Hreațca al comunei Dărmănești.

          Prof. Dr. Gabriel Cărăbuș, gazda manifestării, a urat bun-venit participanților, arătând  sub egida cui este organizată și de ce eveniment este prilejuită. Am remarcat în sală și un grup mare de elevi de la Colegiul ”Petru Mușat”, condus de două doamne profesoare.

          S-au spus multe cuvinte alese la adresa autoarei, dar și a cărții sale. Personalități de marcă ale județului au evocat întâmplări din viața autoarei, dar și din cele prezentate în carte, dovadă c-au citit-o. Să nu se supere nimeni pe mine, dar nu pot reda tot ce-am reținut, aici prezentând doar o carte.

          ”Este necesar să înțeleagă tineretul de azi cum se făcea carte înainte. Vor constata, citind această carte, în ce condiții grele a învățat și autoarea.  Este o portretistică desăvârșită, de mare talent. Atâtea și atâtea învățăminte se pot trage din această carte,  a spus ‚[]\;------------------ printre altele, prof. dr. Cărăbuș. A exemplificat cele spuse, citind un pasaj din carte.

  „Acest volum prezintă lumea văzută prin ochii unei femei. Paginile au caracter autoreflexiv, autoarea prezentându-și propriile trăiri. A avut o copilărie tristă, dar ea nu vrea să șocheze cu această carte. Limbajul este simplu, direct, fără zorzoane stilistice” a conchis domnul Alexandru- Ovidiu Vintilă, redactor- șef al revistei  ”Bucovina literară”.

”Cartea pornește de la realitățile crude ale vieții unui orfan. Pare că nu este unitară, ca fiind concepută în lungi perioade de timp. Partea de copilărie este lacrimogenă. Copilul își pune mereu întrebări: de ce, unde, cum, pentru când… Are o capacitate deosebită de descriere. Profesoara de română și limbi străine își arată aici talentul. Întâlnim revoltă în toate etapele: copilărie, studenție, profesorat, dar nu una distructivă, ci pune temelie pentru o construcție” a conchis preotul Gabriel Herea, paroh al bisericii din Pătrăuți. A arătat c-a întâlnit în carte recunoștință, care e o realitate a vieții Savetei Stoica devenită Saveta Văcăreanu. A subliniat direcțiile iconografice în care se manifestă recunoștința autoarei: mama, bunicul, țara, rudele, colegii, prietenii ei permanenți.

          Doamna Maria Matran, verișoara autoarei, a arătat că ”autoarea este un model de demnitate. Multe întâmplări relatate în carte ler-am trăit împreună. Bunicul ei este străbunicul meu. Cartea aceasta trebuie citită de toți tinerii, pentru că tineretul are ce învăța din paginile ei. Se desprinde din carte că, dacă muncești perseverent, ajungi unde-ți dorești. Autoarea este o mândrie pentru familia și satul nostru.”

          ”Citind această carte, mintea m-a dus la romanul < Singur pe lume>. Am citit-o cu pixul în mână, pentru c-am avut multe de reținut din ea, pe care pot să le spun și altora. Am trăit și eu multe din întâmplările prezentate în carte… Dac-aș fi avut și eu talentul doamnei Văcăreanu, aș fi scris așa o carte, dar… Propun ca Uniunea Ucrainenilor să achiziționeze câteva exemplare și să organizeze lansarea acestei cărți în satul ei natal. Autoarea are un mare talent de portretist”. Alese și emoționate cuvinte spuse de domnul profesor Kolea Kureliuc.

          ”Un om care lasă ceva pentru alții devine un artist care trezește emoții. Citind cartea, am simțit acel iz al oamenilor de demult, care ne lipsește acum. Am simțit viața aceea trăită în frică de orice. Cel mai mult m-a impresionat că și părinții meu au crescut orfani. Chiar mi-am vizitat recent părinții ca să le mai alin din dorul de părinții lor”, a spus, vădit emoționat, cu tremur în glas, domnul Boris Petrașciuc, președintele Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România.

          Aveam impresia că, la un moment dat, autoarea nu va mai putea vorbi din cauza emoției și a, lacrimilor care i se rostogoleau pe obraz. Dar a învins. Cu cartea în mână a citit pasajele la care s-au referit  vorbitorii. A încheiat cu îndemnul reprodus pe coperta cărții: ” Pentru că sejurul meu pe Terra se apropie de sfârșit,

                                                          

          Aș vrea să fac o mărturisire de suflet tuturor celor care au respirat același aer, cu care am împărțit și am răbdat aceleași necazuri și bucurii, de la care \am învățat ceva și de la care am primit ajutor la nevoie. Tuturor vă spun din suflet. VĂ IUBESC! Te iubesc , ȚARA MEA, minune între minunile lumii, care m-ai făcut OM. Vă iubesc, români, popor trecut prin sabie și foc, pe voi care veți învinge RĂUL, instalat comod în viața voastră! Vă iubesc amintirea, dragi profesori! Vă iubesc, dragi colegi ! Vă iubesc pe toți aceia, pe care Dumnezeu v-a adus în sufletul meu de orfan și v-a  instalat acolo pentru toată viața și recunoștința mea”. Semnificativ este faptul că acest pasaj poartă titlul de ”Viață, te iubesc așa cum ai fost !”

          După încheiere, domnul Gabriel Cărăbuș a mulțumit pentru participare, autoarea a oferit autografe, dar mulți am mai rămas în fața unui pahar de vin sau de samahoancă, discuțiile continuând, pentru c-am avut ce ne spune.

          O activitate de excepție, din care\ se pot trage multe învățăminte, mai ales că această carte\ este prezentarea unei amare experiențe de viață. demn de remarcat este faptul că autoarea și-a deschis inima  în fața tuturor, prezentând cititorilor multe lucruri din intimitatea vieții personale. Pentru cititori, această carete este ca o spovedanie.

                                                       Text și foto: prof. Gh.Dolinski

Intelectuali de marcă cinstiți de comunitate

                                                                                                 

                                                                                         11 octombrie 2014

          Mare minune a tehnici este și telefonul mobil, mai ales atunci când îți aduce vești bune! Și cred că de ceva vreme bunul Dumnezeu și-a întors fața și spre mine, dovadă că destul de des vești bune zboartă și spre casa mea.

Recent,  într-o după-amiază, a sunat telefonul. L-am deschis imediat și de la ceva depărtare a ajuns la mine un glas foarte cunoscut, anume al lui Dumi Brad ot Drăgoiești, renumitul ziarist și dascăl de umanioare ( cum îi place să i se spună). Cu o voce sprințară, dar cam enigmatic ,mă-ntreabă ce mai fac și ce planuri am pentru zilele următoare. Bănuind eu ceva, îi spun totuși, pe zile, ce am de gând să fac, dar el îmi spune să amân planurile de duminică și să merg cu el la niște prezentări de carte la Dolhești. Mi-am amintit imediat că acolo a păstorit zeci de ani renuimitul valeriu Sandovici ot Dolhești, deci invitația a fost acceptată pe loc, mai ales că nu fusesem pe-acolo, dar știam multe despre acea localitate.

          Cine spun că ziua bună se cunoaște de dimineață mai greșește. Diminecioară, a oprit la poarte mea o mașină, eu așteptam afartă, și o voce proruncitaore mi-a spus să mă urc repede. Am executat. În ea l-am găsit pe Mircea Aaneiu, îmbânzitorul fde cuvinte de la Putna, fata lui,profesoară, și prietenul ei, medic veterinar.

          Pe drum am fost pus în temă, mai ales că  pe geam nu aveam la ce ne uita. Era o ceață groasă s-o tai cu cuțitul și această ceață ne-a însoțit până aproape de Dolhelști, unde ni s-a deschis în fața ochilor un splendid peisaj de toamnă. Și ce era dimineață! Tot în timpul călătoriei am fost pus la current cu conținutul manifestării la care mergeam. Era vorba de o dublă lansare de carte: ”Urmând Lumina lumii” a distinsului pedagog și cărturar Valeriu Sandovici și ”Unde-i tinerețea mea ?... a altui pedagog și cărturar de marcă, Mircea Aanei, directorul școlii gimnaziale Ștefan cel Mare” din Putna. Am aflat cu uimire că și domnul Aanei este dolheștean prin naștere și a devenit putnean prin adopție. Dar inima sa, să-l ierte unii, i-a rămas la Dolhești, alături de cei șase frați și surori ,care mai trăiesc din cei zece care au fost.

          Ajunși acolo, am intrat și eu pentru prima dată, cu emoție, în cel mai mare cămin cultural din județul nostru și al doilea ca mărime din România, în clădirea căruia s-a organizat manifestarea culturală. Am rămas uimiți cum a fost amenajată sala mică a acestui edificiu cultural pentru desfășurarea activității . Prea puține sunt localitățile în care autoritățile

locale, alese de oameni și plătite tot din punga lor, să se implice în activități culturale. Laudă primarilor din Todirești,  Iaslovăț, Grănicești,Dornești, Bilca, Frătăuții Vechi și Noi care( este constatarea mea) au onorat cu prezența lor activitățile culturale și s-au implicat în desfășurarea lor.

          Primarul, consilieri locali, directorul căminului cultural, directorul revistei”Erupții dolheștene”, oaspeți din Suceava, Rădăuți, Roman, Putna, Fălticeni, Arbore, Forăști și  cetățeni din sat s-au constituit în spectatorii manifestării. Am remarcat cu mare plăcere prezența maestrului PIM și a lui Ion Drăgușanul și Dumitru Brădățanu, care-au rostit alocuțiuni emoționante. Toți vorbitorii, și-au fost destui, au rostit cuvinte emoționante, laudative, pe meritate,  la adresa celor doi autori de cărți și a cărților lor. Ne-au impresionat cuvintele preotului Mihai Saftiuc, fiul preotului- paroh Gheorghe Saftiuc, personajul principal al cărții ”Urmând Lumina lumii”. O mențiune specială pentru domnul Costel Befu, directorul revistei, care s-a ocupat de organizare și a orchestrat totul. Mai rar așa activist cultural.

          Dacă m-aș referi la cei doi autori și cărțile lor ar fi doar implicarea autorităților locale în organizarea unor activități culturale ( unele fac numai politică și asta, destul de des, proastă), mobilizarea masivă a locuitorilor, aprecierea de care se bucură cei doi intelectuali, și nu numai ei, în rândurile sătenilor. Unde mai pui că domnul prof. Mircea Aanei a fost gratulat de consiliul local cu onorantul titlu de ”CETĂȚEAN DE ONOARE”

al comunității, domnul Valeriu Sandovici avându-l déjà.  Același gest de onorare a intelectualității satului l-am întâlnit cu ceva timp în urmă  la Bilca, unde primarul și cu directorul coordonator au felicitat întregul corp profesoral, în activitate și pensionat,  și le-au acordat diploma de excelență. Bravos, domnule primar ! Care primar  urmează la rând ?

          Și, pentru ca aprecierea celor doi sărbătoriți să fie completă, interpreți individuali și formații artistice din localitate și din vecini, au prezentat un  program artistic. Credeți că s-a încheiat așa? Nici vorbă. Prin grija Fundației ”Mila creștină” toți participanții au fost invitați la o gustare, totul fiind stropit din belșug cu țuică din prune și vinișor de viață lungă. Dezlegându-ne limbile, ne-am întins taaa..re mult la vorbă. Și-am avut ce vorovi.

          Cititorul trebuie să mai rețină un lucru foarte interesant, anume că întreaga activitate s-a desfășurat sub genericul ” STROPI DE SUFLET”. Ce părere aveți de o așa metaforă ?

 Ne-a părut rău doar de faptul că Mircea Aanei încă nu știe unde este tinerețea lui, lucru de care ne-am  amuzat copios, mai ales  fiica lu Și, deși ne-

-       

am mai oprit pe drum pentru a mai admira minunatele peisaje de toamnă ca o vară, am mai gustat din țuică, iarăși am vorovit. Și-așa am vorovit tot drumul pentru că am avut ce. Așa am sedimentat ceea ce-am trăit, adică un fapt minunat de viață.

            Gândiți-vă cu ce sentimente am compus acest material.

                                                  Text și foto: prof. Gh.Dolinski

Iris- amazoana din Codrii Voivodesei

                                          

                                        22 septembrie 2014

             

 

Toată lumea cunoaște că Iris” este un nume de floare prețuită de oameni pentru aspectul ei și pentru coloritul ei multiplu.Așa este și ea, Iris Nichiforiuc, fata pe care doresc să v-o prezint. Este suplă ca un lujer de floare, ochi iscoditori, negri strălucitori (ea spune că–i sunt șaten întunecat), răspândind în jurul său nu miresme, ci bună dispoziție, dragoste de viață, mult respect și optimism, foarte, foarte calmă și deosebit de politicoasă. Așa am cunoscut-o eu și vreau să văd cine ar îndrăzni să mă contrazică.           Domnișoara este elevă la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi ) din Rădăuți, având ca diriginte pe  doamna profesoară Ana- MariaMunteanu,                                             prin pasiunea pentru echitație și alura ei este o adevărată amazoană.

N-am cunoscut-o personal de la bun început. Dar, în cadrul deselor întâlniri la un pahar de…vorbă și o caféa, domnul Ghiță-Mircea Știr, fostul meu elev, actualmente cameraman la TVR Internațional, mi-a povestit cu atâta entuziasm de această fată și de pensiunea care are cai de concurs de la pensiunea ”Caii de legendă”, încât am jurat să le cunosc. Zis și făcut.

          L-am rugat să-mi mijlocească o întâlnire și s-a…conformat.

 Într-o zi splendidă de toamnă timpurie sau de vară târzie, am plecat împreună la drum. După ce-am ieșit din comuna Marginea și-am intrat în Codrii Voievodesei am pășit într-o lume de basm, categoric ireală. Coloritul multicolor al frunzelor ne îmbia să le admirăm, iar ciripitul păsărelelor, nepăsătoare parcă de apropierea anotimpului friguros, ne chemau să ne afundăm în codru, atrăgându-ne ca un magnet., De ce înaintam, pe aleile trasate parcă cu un laser, ni se deschideau în față alte peisaje de basm. Și, deodată, am nimerit într-o poiană în care se aflau diferite construcții, în care privirile ne-au fost atrase ca un magnet, de o adevărată amazoană, care călărea un armăsar frumos într-un țarc. Așa am făcut cunoștință cu Iris, pentru că ea era acea amazoană.

  A renunțat repede la cal la îndemnul mamei salre și am făcut cunoștință. De la prima privire m-au izbit câteva lucruri. Puternic interiorizată, te cerceta cu o privire pătrunzătoare, care parcă trecea prin  tine asemenea unui laser, dar îți răspundea précis și scurt la întrebările puse.

           Nici n-am început bine discuția și la masa noastră s-au așezat mama și tatăl ei, precum și unchiul Ionel Moroșan., pentru a a sista la diswcuția noastră.

           ”Mă antrenez de la vârsta de 8 ani, când am simțit o atracție deoseită față dxe aces animal nobil. Dar abia la 11 ani am debutat la un concurs hipic la Rădăuți, la sărituri peste obstacole. Apoi au început să vină concursurle de anvergură: Piatra Neamț, Bacău, Siobiu, Beclean, Cîmpina, Miercurea Ciuc, București și multe altele.

           Nu particip la concursuri pentru premii, ci din pasiune și din dragoste pentru cai. Sunt niște ființe extraordinare. Pot spune că sunt cei mai buni prieteni ai omului. Particip la concursurile de sărituri și la cele de andruranță. Ultimele se desfășoară în pădure , pe un teren foarte accidentat, fiind foarte dificil de parcurs un asemenea traseu. Ai nevoie și de rezistență la efort. Sunt probe de 20, 30, 40, 60 și 80 de km. Eu am participat și particip la primele patru distanțe.Încă  nu sunt pregătită să particip la cursa de 80 km. Cred că până la anii aceștia am mers mai mult călare decât pe jos au cu mașina. Antrenamentele le-am început pe hipodromul din Rădăuți, dar de câțiva ani mă antrenez la această bază numită  <Caii de legendă>.

            Pasiunea pentru cai și concursurile hipice mi-a insuflat-o unchiul meu, aici de față, și m-au susținut necondiționat părinții mei. Unchiul meu a muncit 10 ani în Italia și, când s-a întors în România, m-a dus cu tata la un centru de echitație, unde m-am îndrăgostit fulgerător de cai. Să știți că unchiul meu a fost în echipa Steaua, și-a concurat chiar în lotul național al României” s-a confesat Iris.

           ”Domnul Roșțca, cu care am lucrat la Steaua, și care-a obținut o medalie de bronz la olimpiadă cu lotul României, a primit cadou un cal superb de la Todor Jivkov, președintele Bulgariei ,din rasa Gh idran. Mi l-a dat să-l antrenez la hipodromul din Rădăuți. După terminarea stagiului de pregătire l-am dus la București, dar nu l-a putut încăleca nimeni decât Roșca, cu care-a cucerit medalia”, mi-a spus cu mândrie unchiul ei.

            Eram curios dacă această adolescentă are și alte pasiuni în afară de echitație. ”Nu am timp pentru nimic altceva, în afară de echitație. Ei mă dăruiesc cu totul.Timpul  meu liber îl dedic cailor. Am ajuns să fac corp comun cu aceștia. Nu sunt singura călăreață din clubul  < Caii de legendă >.Am colegi de antrenament și competiții pe Miruna Tărâță și pe Ștefan Jescu. Să știți că la aceste competiții hipice cam trei sferturi sunt fete. ”

Mi-a povestit apoi cu entuziasm despre participarea la concursuri, atmosfera de acolo, despre susținerea pe care o are din partea părinților ei, a unchiului, dar și a colegilor săi , care vin la concursurile desfășurate la Rădăuți. Ce să mai zică de părinții ei care o susțin necondiționat, asigurându-i absolut totul pentru pregătire și concursuri.

A menționat că vin la toate cocnursurile și proprietarii cailor. Iar dr. Tărâță mi-a povestit ce-nseamnă să fii proprietar de cai, ce griji are și cât costă îngrijirea unui cal de rasă  și pregătirea lui pentru concursuri.

          Informații foarte interesante, neștiute până acum, am primit de la tatăl lui Iris despre istoricul cailor din Bucovina, performanțele lor, precum și despre semnificația numărului tatuat pe spatele sau coapsa  fiecărui cal de curse . Este mândru de faptul că orașul Rădăuți este cunoscut în lume și prin herghelia care are o rasă nouă, autohtonă, de cai sprinteni, rasă recunoscută déjà în lume și care-a fost obținută după mulți ani de muncă.

          Mama lui Iris a dispărut puțin și a apărut imediat într-un superb costum de cowboy și cu o chitară la gât. Am ascultat apoi un foarte interesant imn al Școlii de echitație  ”Caii de legendă”, care-și desfășoară activitatea în codrii de legendă ai Bucovinei. A ciupit întâi corzile chitarei și apoi a izbucnit  un cântec năvalnic, parcă te invita la un galop.  Din minunatele versuri, care ca și muzica aparțin doamnei Nichiforiuc, am reținut câteva :”Flutură coamele-n vânt,/ Foc din copite scoțând! …Doar un nechezat de cal,/  tot ce mă alină/…Aburii ies, ochii sticlesc,/ Cu copitele lor pământ răscolesc.”

          Și , dacă lui Iris nu-i place să vorbească despre premiile sale, la insistențele mele, mama mi-a spus :” Iris a luat premii și la finala pe țară. Locul al III-lea la 60 km și locul I la 30 km, ambele la concursurile de anduranță. Credem că merită aceste premii pentru dragostea cu care se pregătește pentru fiecare concurs și pentru modul în care-și îngrijește caii. Să știți că numele ie a fost pus unui cal de curse.”

          Pentru a cunoaște personalitatea lui Iris sub mai multe aspecte, m-am deplasat și la Colegiul Național ”E.Hurmuzachi”din Rădăuți , unde am stat de vorbă cu doamna Carmen Andronachi, director, și doamna  Ana- Maria Muntean, diriginta ei. Am aflat lucruri foarte interesante. ”Este o elevă foarte bună, conștiincioasă, ambițioasă, un exemplu de urmat. Ne mândrim cu așa un elev  care are și performanțe în sport. De fapt, ea urmează tradiția surorii sale,  Cătălina,care a fost eleva noastră.”(C.A)

          ”Este foarte prietenoasă în colectiv. Mulți diuntre colegii dsăi merg și la concursurile din Rădăuți. Este foarte conștiincioasă, nu-și neglijează studiile, are prieteni foarte mulți, este foarte calculată în tot ce face. Anul trecut, la balul bobocilor , a luat premiul al III-lea, a dansat, a recitat, a cântat și i-a și încântat pe spectatori”( A.M.M.)

          Cum să nu fii încântat când afli lucruri aș de bune despre un adolescent, căci acum sunt anii în care se plămădește personalitatea unui om ? Cu cât sunt  mai mulți tineri asemenea lui Iris, cu atât este mai bine pentru națiunea noastră. Sunt sigur că mă voi gândi mult timp la aceste vizite care m-au

-         4 -

copleșit. Totul m-a uimit, mi-a plăcut și m-a făcut să povestesc și altora pentru că merită știut ce se întâmplă acolo și cuum se pregătesc performanțe sportive. Și, cine nu crede, să se deplaseze la Școala de echitație ”Caii de legendă” din codrii Voievodesei și va vedea cu ochii lui. Nu v-am spus nimic despre această școală de echitație, dar zilele n-au intrat în sac. Mai am timp.

                                  A consemnat cu interes, uimire și admirație,

                                                  Prof. Gh.Dolinski

                                      Foto: Mircea Știr