Acasă la Alina și Filon

                                                                                                        8 august 2014

                                          

O întâmplare nefericită m-a purtat  pe fermecătoarele meleaguri ale Câmplungului Moldovensc , și anume înmormântarea distinsului cărturar, profesor, inspector și ziarist Constantin Blanaru, care, spre fericirea mea, m-a considerat printre prietenii dumnealui. O zi splendid[ de sfârșit de mai, când mult mai nimerită ar fi fost o ieșire la iarbă verde, în splendidul peisaj câmpulungean. Dar ce să-i faci ? Viața este compusă din bucurii , dar și din necazuri…

          Nu întâmplătoare, ci bine stabilită, a fost plecarea din Arbore spre Câmpulung cu o familie mult dragă, Elena ( Alina ) și Filon Lucău.

Doamna  Elena mi-a  îndrumat pașii în clasele V-VII, iar pe domnul Filon

 l-am cunoscut cu mulți ani în urmă, în cadrul activităților specifice la  obiectul nostru de umaniaore, plus la fel de fel de activități culturale. Apoi au venit cărțile sale, una după alta, care mi-au captat interesul și mi-au întărit motivația de-a citit cât mai multe cărți cu subiecte de folclor și mi-a întărit foarte tare admirația pentru talentul ce-l are, anume acela de-a transpune în paginile unor cărți comorile fără de seamăn ale folclorului bucovinean,și nu numai.

          Seara, acasă la această onorabilă și distinsă familie, am avut timp berechet de discuții. Fermecători, cu vorbă domoală, liniștită, foarte bine informați. Au un stil aparte de-a capta interlocutorul, cum rar întâlnești. Este suficient să-i provoci c-o întrebare sau o părere și vei obține chiar mai mult decât ai intenționat. Și, ce este foarte interesant, se completează în mod strălucit unul pe altul.  Gândesc la fel.

          Doamna Alina și-a reamintit de părinții săi,  la care fuseseră chiar în acea zi pentru pomenirea lor anuală.  ”Mama ne cânta, mai ales seara, vechi cântece populare din vremea copilăriei sale. Ne povestea mereu  câte ceva din tradițiile populare de la Mușenița, satul copilăriei. De-atunci mi-a fost insuflată dragostea pentru folclorul românesc. Tocmai de aceea acum îl pot ajuta și pe Filon.”

          Domnul Filon mi-a povestit, pentru că eram curios, cum a făcut studiile de caz în teren, vizitele la oamenii care-i dădeau informații despre tradițiile, obiceiurile și superstițiile locului. ”Tocmai folclorul și credința m-au îndrumat

-         2 -

spre pictura pe sticlă. Este absolut necesar ca în cazul cărților să revii după un număr de ani, pentru că trebuie  revăzute și completate. Toți oamenii cu care am stat de vorbă mi-au povestit cu multă însuflețire despre tradițiile și obiceiurile  locului. Am observat că în toate satele sunt foarte apreciați rapsozii populari.”

          ” Să știi că am niște fotografii din perioada în care am muncit la Școala din Arbore. Sunt foarte sigură că-ți vor face plăcere să le vezi”, mi-a spus doamna Elena. Și mi-aînșirat pe masă câteva fotografii pe care déjà le pregătise.

          Am așteptat cu înfrigurare să le văd. Și, într-adevăr, am avut o surpriză foarte mare. Pe cele câteva fotografii am revăzut persoane foarte dragi. Soția mea, doamna Elena , doamna Smărăndița Manoilă, fosta mea profesoară de matematică și  doamna Prepeliță , toate surprinse în fotografii în  cadrul comunei noastre și, într-una, chiar pe litoralul românesc. Și surprizele nu s-au oprit aici. Mi-a mai prezentat două fotografii importante: una cu colegii mei în clasa a VI-a, la o serbare de sfârșit de an  școlar , și una a Jana Hadjicova, o fetiță din Alma Ata, cu care am corespondat câțiva an, din clasa a V-a și până la terminarea claseia VII-a. Așa da surprize! Bineînțeles că, de îndată ce m-am întors acasă, am multiplicat fotografia cu colegii mei și le-am înmânat câte una. Din păcate, cinci dintre ei nu mai sunt în viață.

          Am discutat apoi despre pictura pe sticlă. Domnul Filon este, după părerea mea , și nu numai, un maestru al acestui fel de pictură. Foarte important este faptul că tablourile lui sunt inspirate din folclorul câmpulungean și din religie. Dar sunt minunate !

          A observant că într-o cameră doi din pereți sunt ”tapetați” cu picture pe sticlă. Su nt 20 de tablouri cu diferite aspect din folclor. Am observant patru tablouri care reprezintă cele 4 anotimpuri. Și aici autorul a reprodus aspte din folclor. Ochii îți sunt ”luați” de armonia culorilor, de îmbinarea lor făcută în așa fel încât te încântă, la fel ca și ce reprezintă fiecare. Am observant că sunt reproduce pe sticlă și unele aspect din baladele populare și credințele poporului nostru. Un tablou are  subiect religios.  Și-n camera alăturată am văzut și alte tablouri cu aceeași tematică.

          ”Am avut mai multe, a intervenit doamna Alina, dar am donat unele din ele. Sunt diferite prilejuri când cumva ești obligat să donezi ceva și Filon

-         3 -

nu se zgârcește la așa ceva, pentru că-i place și lui să doneze tablouri, mai ales  oamenilor deosebiți. Și eu îl îndemn să doneze pentru că-l inspir să picteze altele”, a adăugat doamna Alina cu mândrie

         

          Mi-au vorbit cu nedisimulată  mândrie ce i-au determinat să construiască o bisericuță din lemn A fost construită în România, au demontat-o, au dus-o în belgia și-au reansamblat-o. Acolo au donat-o comuniății ortodoxe românești care trăiește acolo.

          În puține cuvinte doamna Alina mi-a reamintit de corespondența pe care am făcut-o cu Jana Hadjicova, o elevă din Alma Ata. Eram prea mic pentru a scrie asemenea scrisori. Doamna Alina compunea aceste scrisori,mi le citea , profesorul Andrieș le traducea în limba rusă și erau trimise în numele meu. Această corespondență s-a întins câțiva ani, și după ce eu am plecat la liceu. Doamna Alina a mai primit o fotografie de la jana datată      1963, adică la un an după ce eu absolvisem liceul.

          Am discutat cei doi interlocutori și despre culesul bureților, conservarea lor pentru iarnă, cum se\ recunosc bureții comestibili de cei otrăvitori, cum se gătesc, ce bune sunt afinele și câte și mai câte. Aș fi stat să discut cu ei încă mujlt timp, dar călătorului…I se stă bine cu drumul și-am fost nevoit să plec spre casă. Dar…nu-i nimic. N-au intrat zilele în sac. Dar, ce păcat că am fost nevoit să plec !

                                                               A consemnat și cu melancolie,

                                                                          prof. Gh.Dolinski

                   

”Arboroasa ” și Gherasim Buliga

                                                            


3 august 2014                                         
 

Arboroasa este ținutul din partea de miazănoapte a Țării de Sus a Moldovei. Acest ținut coboară din înălțimile Prislopului și ale Călimanilor, fiind unul al obcinilor domoale. El este străbătut de ape limpezi și locuit de oameni deosebiți, harnici și curajoși. Ei sunt descendenți ai dacilor liberi care, de-a lungul mileniilor, și-au păstrat cu sfințenie limba, credința, tradițiile, obiceiurile și străvechiul port strămoșesc.

Arboroasa, după definițiile date de Pintea Socaciu a fost  și ” o societate academică a studenților români de la Universitatea din Cernăuți care, în anul 1877, la aniversarea de către ocupanți a  unui veac de subjugare, a protestat contra răpirii Arboroasei ( Bucovinei) de către austro-ungari.” Tot după același autor, Arboroasa ”a fost Societatea studenților români încrezători în virtuțile, destinele și viitorul națiunii române. A fost o școală  a demnității, mândriei și conștiinței românești”.

La 2 octombrie 1872 a fost inaugurat, în mod festiv,  Liceul din Rădăuți la care, din păcate, se preda în liba germană. Primul director a fost Ernest Neubauer, care-I fusese profesor și lui Mihai Eminescu la Cernăuți.

La 4 octombrie 1875 a fost inaugurată Universitatea din Cernăuți la care, tot din păcate, predarea se făcea în limba germană. Tocmai de aceea studenții români au protestat neparticipând la aceste festivități.

De-abia în anul 1877 a fost înființată la această universitate  o catedră de limba și literatura română al cărei titular a fost I.G.Sbiera, la acea dată fiind și secretar al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina.

Deși frecventau cursurile acestei universități doar 35 de studenți germani, aceștia aveau ca scop atragerea celor 177 de studenți români și de alte naționalitățipe făgașul germanizării. Dar acțiunea lor a eșuat.

Probabil, ca o replică la această atitudine, la 10 decembrie 1875, studenții români din universitatea cernăuțeană, în special cei de la facultatea de teologie, s-au constituit într-o societate  proprie denumită ”ARBOROASA”, după vechiul nume al Bucovinei. Sufletul acestei societăți a fost Teodor Ștefanelli, care-a adus în Bucovina modelul ”României june” din Viena.

-         2 -    

Membri activi ai Societății pentru perioada 1875- 1877 au fost 62 de studenți de la facultățile de teologie, filosofie și drept.

Pentru anii 1875- 1876 a fost ales un comitet formt din 6 persoane: Gherasim Buliga ( președinte); Leon Cerneavschi ( secretar interne); Constantin  Morariu ( secretar externe) și doi membri. Ioan Iliuț și Ștefan Cocinschi. Deviza Societății era : ”Uniți să fim în cugete/, Uniți în Dumnezeu.

Pentru anul universitar 1876- 1877 a fost ales un nou comitet: Ciprian Porumbescu (președinte), Zaharie Voronca ( vicepreședinte), Constantin Morariu ( secretar externe), Leon Cerneaschi ( secretar interne), Orest Popescu (casier) și Eugen Siretean ( bibliotecar).

Urmare a telegramei trimisă la Iași : ”Arboroasa, societatea junimei române din partea detrunchiată a vechei Moldove aduce condoleanțe membrilor săi pentru tutorul decapitat. Comitetul”  , dar și a   activității sale naționaliste, la 15 noiembrie 1877 comitetul a fost arestat de autoritățile austriece, ARBOROASA a fost desființată, iar Ciprian Porumbescu a fost arestat la Stupca la 18 noiembrie 1877 și trimis , sub escortă, la Cernăuți pentru cercetări.

Dar idealurile ”ARBOROASEI” au rămas veșnice! Ea, la vremea rspectivă, a reunit, pentru o scurtă perioadă, pe toți studenții români de la Universitatea din Cernăuți.

          Mândria noastră, a arborenilor, este că din satul nostrum s-a ridicat primul președinte al Societății studențești” ARBOROASA”, Gherasim Buliga. Acesta avăzut lumina zilei la data de 24 august 1849. Mama s-a la- născut într-o perioadă foarte grea pentru familie. Muncile câmpului erau în toi, se apropia hramul bisericii ( 29- 31 august) și altă ,mână de femeie nu era în casă. Și se cunboaște foarte bine că în perioada muncilor agricole femeia era aceea care, pe lângă faptul că muncea la camp, mai pregătea și mâncare pentru  cei care lucrau pe ogor. Dar tata lui, fiind un gospodar de frunte al satului, și-a permis să angajeze  zilieri pentru a-și rezolva treburile casei și ale câmpului.

          Primele două clase pșrimare le  urmează la școala sătească din Arbore. Pentru că averea-i permitea, și pe lângă aceasta, învățătorul copilului l-a îndemnat să-l dea la oală în altă parte, la oraș, tata l-a dat la școală la

-         3 -

Rădăuți, unde-a terminat ciclul primar. Notele obținute pe perioada școlarizării au fost la cel mai înalt nivel.

Studiile secundare le-a urmat la Gimnaziul Superior Greco- Oriental din Suceava  (1863- 1870), iar cele superioare la Facultatea de Filosofie a

Universității din Cernăuți. Demn de menționat este faptul că în perioada studenției a beneficiat de ajutor material din partea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina , datorită activității desfășurate în cadrul acesteia.    

          După absolvirea universității cernăuțene a funcționat professor la Liceul ”Ștefan cel Mare” din Suceava din anul 1879, fiind suplinitor. Dn anul 1894 devine profesor definitiv, unde va funcționa până în anul 1901. Aici a predat limbile română, germană și greacă.

Figurile mai multor cadre didactice, pe unele cunoscându-le personal, fiindu-i colegi de muncă, au fost evocate de Ioan Bilețchi-Albescu. Distinsa profesoară Rodica Belța, în lucrarea ”Când amintirea începe să vorbească…”, lucrare închinată sărbătoririi a 150 de ani de activitate ai Colegiului național ”Ștefan cel Mare” din Suceava, prezintă portretele acestora. Printre altele, este și al lui Gherasim Buliga: ”De statură mijlocie, cu fața plină, cu privirea serioasă și mustața deasă, stufoasă, acum surie, preda pe vremea școlarității mele limbile latină, română și germană în cursul inferior. Avea o voce de bas care, în momente de iritare, devenea ascuțită. Când zâmbea, își punea platul palmei în dreptul gurii, pentru ca elevii să nu-l observe că râde. Lor le plăcea să-l îngâne, vorbind în această atitudine…Era un profesor bun și da cu dăruire elevilor buni note mari, da însă foarte rar note rele…”.

          N-a avut numai activitate de predare. A fost autor de manuale școlare și de alte materiale  de uz didactic, a publicat texte comentate din Cezar (De bello Gallico), Alecsandri și alți, a fondat societăți culturale. Astfel a fost membru fondator al Societății ”Școala română”, societate care a contribuit la fondarea bibliotecii centrale din acest oraș în anul 1923.

          În anul 1897 a scris și publicat o ”Carte de cetire germană” pentru clasa întâia gimnazială, împreună cu un dicționar germano- român, care ușura foarte mult învățarea acestei limbi de către elevii români. În anul 1899 publică  ”Manual de limba germană”. În anul 1896 a publicat ”Scrierile lui Ștefan Ștefureac”.

                                    - 4 –

          A fost coleg și prieten bun cu Simeon Florea Marian. Tocmai de aceea, atunci când scriitorul trecut la cele veșnice ( 24 aprilie 1907), Gherasim Buliga a publicat în revista ”Junimea” din iunie- iulie un articol emoționant, din care am spicuit: ”Cântecele ce i le aduceam din satul nostru le studia, le compara cu cele adunate de el din satul lui ori din alte sate. Căci înțelesesem că el umblă după cântece și povești și prin alte sate primprejur. El îmi vorbia de variante, comparații și câte și mai câte… Ce știam noi atunci de folosul cel mare al colectării poeziilor poporale! Nici catechetul nostru de pe atunci, care era dealtminterea om învățat și un  orator sau predicator excelent, mult regretatul, repausatul profesor de teologie Constantin Andrievici- Morariu nu ni spunea nemică despre aceste poezii sau cântece poporale…”

          Prin activitatea sa rodnică pe tărâmul învățământului, dar și prin cea de traducător, comentator de opere, autor de manuale  și alte materiale școlare , dar și prin activitatea sa de patriot bucovinean, Gherasim Buliga s-a înscris ca o personalitate de frunte și a arborenilor, iar după el au venit și alții care au făcut și fac cinste acestor plaiuri încărcate de istorie și de legendă.

                                         Text: prof. Gh.Dolinski

                                         Foto: Mihai Boiciuc

Doamne care ne dăruiesc frumusețe

                                                                                            15 august 2014

                         

          Foarte multă lume spune, și eu sunt întru totul de acord, că o floare este cel mai frumos cadou care poate fi dat unei femei, indiferent de vârsta ei. De acest lucru m-am convins de-a lungul vieții mele. Important este să știi, de fapt să te pricepi, să alegi floarea potrivită pentru femeia și momentul respectiv. Dar cel mai important este să cunoști ce floare iubește mai mult femeia respectivă.

          Am considerat excelentă idea administrației municipal rădăuțene de-a permite amplasarea unui chioșc la intrarea în piața agroalimentară de unde doritorii pot cumpăra fel de fel de flori. Ați socotit vreodată de câte ori pe an trebuie să dăruiești un buchet de flori sau, mai précis, măcar o singurtă floare? Nu veți putea ști exact niciodată.

Aici, la acest chioșc, două doamne foarte amabile au grijă ca, de îndată ce-ai trecut pragul florăriei, să te-n trebe pentru ce eveniment ai nevoie de flori. Nicodată nu vei iesi din această florărie cu mâna goală: o flaorea, un buchet de flori, un butas de trandafir, flori pentru răsădit în grădinăță, se găsesc de toate felurile.

          Simțind parcă interesul rădăuțenilor și chiar al cetațenilor din comunele limitrofe, administrația  pieții a  aprobat, și-a făcut foarte bine, să se amenajeze standuri pentru flori, de-o parte și de alta a intrării în această piață. Am admirat îndelung, în mai multe zile, pe parcursul a  șase ani, marea de culori care încadrează oamenii care intră în această piață. Florile sunt asemenea unor santinele  care veghează intrarea în piață, dar care parcă te trag de mânecă :”Ia-mă și pe mine acasă, că sunt foarte frumoasă!” Și mulți oameni cumpără flori. N-as putea să denumesc toată varietatea de flori care ți se oferă aici.

          Am admirat profesionalismul doamnelor care cresc aceste flori pentru a le vinde. Sunt clienți care schimbă trei- patru buchete de flori până se hotărăsc ce să cumpere. De fiecare dată decizia finală o iau la recomandarea acestor doamne.

          Am stat de vorbă de nenumărtate ori de vorbă cu aceste doamne. Fie că am cumpărat flori de la dânsele pentru a le dărui sau a le planta acasă, în grădină, sau a le pune în ghivece. De fiecare dată am avut parte și de sfaturi competente. Dar, când am scos blocul- notes și aparatul de fotografiat, și-au” pus lacăt la gură”. Am aflat că nu vor popularizate. Dar nici n-am avut această intenție. Vroiam doar să arăt oamenilor câtă muncă depun aceste femei pentru a ne pune în mână o floare frumoasă.

  Dar cu mine și-au găsit nașul. Nu mă puteam lăsa, mai ales că și dânsele sunt frumoase ca niște flori. Din cele culese până în acea zi, cu cele ce le-am  mai aflat, pun la dispoziția cititorilor câteva date.

          ”Vă rog să mă creedeți că sunt foarte bucuroasă atunci când clientul pleacă bucuros, nu atunci când îmi pune banii în mână. Foarte mulți revin de ani de zile după flori la mine”, mi-a spus o doamnă bucuroasă. Eu nu le consider florărese, pentru că dânsele vând flori, dar pentru că ele îngrijesc flaorea de la sădirea semințelor și până la punere florilor în mâna oamenilor, le consider adevărate artiste .

          Doar doamnei  Dorina Pricob am reusit ”să-I smulg” câteva cuvinte. ”Soțul meu a început cu florile. După mdoi ani m-am  alăturat și eu lui în această muncă. Am început cu legume și-am trecut apoi la flori pentru nbalcoane. Mușcate, petunia, crizanteme, zambile, primule, allele, precum și la flroi pentru grădină. Am învățat din experiența altora și din cărți. Am primit sfaturi și observații la care am ținut foarte mult și care m-au ajutat. La Bădeuți avem o seră de 3000 m.p, pe care-o folosim tot anul și pentru legume. Este foarte multă, dar și satisfacțiile sunt mari”.

          Eu le-am vazut pe aceste doamne, unele sunt foarte tinere, ca pe niste mesagere care dăruiesc oamenilor frumusețe prin florile pe care ni le pun la îndemână.Prin munca  ce-o prestează sunt foarte utile societății.

                        Text și foto: prof. Gh.Dolinski