Şi-o zi de luni poate fi deosebită…

La Colegiul Tehnic Rădăuţi

de prof. GH. DOLINSKI, |24.04.2013|

 

Nu vreau să ştiu care este cauza organizării atât de rare a unor activităţi culturale, existând chiar un paradox: creşte foarte mult numărul cărţilor lansate pe piaţă, dar… scade interesul pentru lectură. Oare care-i cauza?

M-am bucurat mult auzind soneria telefonului; am răspuns, am auzit binecuvântarea maestrul Dumitru Brădăţan, alias Dumi Brad. Căci aşa procedează de fiecare dată, îţi spune ce are de spus după ce te binecuvântează. M-a anunţat că-n zilele următoare va sta de vorbă cu adolescenţii de la Colegiul Tehnic din Rădăuţi şi, dacă sunt prin zonă şi am timp, mă invită şi pe mine să particip. Cum nu se putea refuza o asemenea invitaţie, i-am spus că voi fi neapărat acolo. Nu pot rata asemenea întâlniri de vază pentru că, în afară de miezul lor intelectual, ele sunt şi savuroase.
În ziua şi la ora stabilite m-am prezentat la locul acţiunii. M-am întâlnit cu maestrul chiar în faţa instituţiei şi, când am intrat în clădire…, linişte totală. Ne-am uitat miraţi unul la altul întrebându-ne, fiecare în sinea lui, unde sunt elevii.
Dar dna prof. Lia Moldovan, organizatoarea manifestării, care ne-a întâmpinat la intrare, ne-a zâmbit complice şi ne-a asigurat că suntem aşteptaţi.
Am fost poftiţi în clasă. Aici… surpriză! Sala era plină ochi şi-n ea linişte totală, feţele elevilor fiind numai zâmbet.
Fără nicio introducere, după salutul de rigoare, maestrul le-a spus: „Zâmbetul vostru trădează că şi ziua de luni poate fi o zi deosebită. Înseamnă c-aveţi un suflet mare. E o mare cinste pentru mine să fiu astăzi alături de voi. Sper să fiţi la fel de veseli şi la terminarea întâlnirii noastre”.
În câteva fraze am prezentat autorul şi volumul său „Cioban la stele”. Am enumerat câteva personalităţi cunoscute de elevi care sunt inserate în acest volum. Mai târziu aveam să constat că enumerarea a fost eficientă pentru că elevii, în intervenţiile lor, s-au referit la aceste personalităţi.
Fără niciun fel de complexe, după cum îl cunoaştem, Dumitru Brădăţan a început discuţia cu elevii. Pentru început, a vorbit despre scriitorul rădăuţean Matei Vişniec, fost elev al acestui colegiu, iar dna prof. Lia Moldovan a prezentat, cu ajutorul videoproiectorului, un interviu luat lui Matei Vişniec pentru emisiunea „Din vorbă-n vorbă”, pe care Dumitru Brădăţan o ţine la un post de televiziune. Acest interviu a constituit suportul pe baza căruia s-a discutat în continuare, elevii dovedind că ştiu foarte multe despre urbea natală. S-au accentuat câteva idei prezentate de Matei Vişniec în acest interviu: „Când privesc din Franţa spre România, privesc prin cultura ei… Trăim într-un moment de ridiculizare a democraţiei, pentru că statele europene şi-au pierdut independenţa economică… Din fericire, România produce în continuare cultură… La Sibiu se organizează un festival de teatru de marcă în Europa, unde vin trupe de teatru din zeci de ţări… Sunt sigur că România va ieşi din criză prin cultură”.
Elevii au început să pună întrebări: de la ce vine titlul cărţii, ce semnifică acesta, cum şi-a selectat autorul intervievaţii, a fost refuzat de vreunul, cum se comportă personalităţile în particular, dacă a întâlnit şi personalităţi „scorţoase”, de ce crede că s-a retras Zoe Dumitrescu-Buşulenga la mănăstire, mai este actual citatul cronicarului despre importanţa lecturii, ce lună a anului îi place? Ş.a.
Încet-încet, după cum îl cunoaşteţi, Dumitru Brădăţan a răspuns la toate întrebările puse, ba a răspuns şi la unele nepuse. Am remarcat respectul deosebit al asistenţei pentru oaspeţi, pe durata activităţii n-a fost necesară intervenţia vreunei profesoare pentru a face linişte. În plus, fermecătoare au fost intervenţiile şi completările care au venit instantaneu din rândul elevilor.
Autorul a afirmat că-i place foarte mult luna martie pentru că „în această lună se sărbătoreşte ziua femeii, femeia fiind al cincilea anotimp, în care natura se odihneşte, cu toate florile primăverii, roadele verii, fructele toamnei şi zăpezile iernii”.
În finalul activităţii, invitatul a acordat autografe doritorilor, pe volumul prezentat, promiţând că, dacă vor fi solicitări, le va aduce şi volumul anterior. Mi-a plăcut foarte mult şi faptul c-a stat de vorbă câte puţin cu fiecare elev care a solicitat autograf.
Consider că, din nou, a fost o activitate culturală de excepţie, instructivă, educativă, patriotică, de adevărat românism. Şi, ce este mai important, am plecat cu certitudinea că activitatea le-a deschis elevilor apetitul pentru lectură. Meritul este şi al tinerilor, dar, mai ales, al doamnelor prof. Lia Moldovan, Ancuţa Teleagă şi Loredana Şveduneac, care au pregătit întâlnirea cu mult interes, cu care, de altfel, îi instruiesc şi îi educă pe aceşti adolescenţi minunaţi.

 

 

Stelian Gruia la 80 de ani

Era în primele zile de primăvară ale anului 1933. După cum spune vorba populară: ”April priește și belește”, așa s-a întâmplat și atunci. Era o vreme câinoasă, să nu scoți nici mâța din casă, așa cum mărtirisise și mama sa. În acea zi, într-o casă de ulița școlii de pe Clit, a văzut lumina zilei Stelian Gruia, fiul lui Gheorghe și Paulina Iațentiuc.

Stelian- Gruia era al doilea copil din cei patru pe care-I avusese familia Iațentiuc.Căci familia sa era de origine ucraineană, părinții stabilindu-se în Arbore, după ce plecaseră din comuna Clit, vecină cu Arbore, la acea dată fiind comună independentă. De-abia în anul l964 comuna Clit a fost înglobată în comuna Arbore. Stelian- Gruia a renunțat, nu se știe din care motive , la numele de familie, purtând numai numele de Stelian Gruia. Nici el n-a mărturisit nimănui de ce a renunțat la numele de familie.

Frații lui se numeau Dumitru, Constantin și Ovidiu.

Tatăl său era de meserie fierar, dar și un vânător pasionat. Am putea spune că el a fost acela care a format tagma vânătorilor din Arbore. El era un om deosebit, muncitor, onest, vorbitor de limba română, dar nu prea corect. Întotdeauna întindea o mână de ajutor celui care i-l cerea.

Mama sa a terminat în tinerețe școala de moașe, meserie pe care a practicat-o până la o vârstă foarte înaintată. Împreună cu Albeoaia, o femeie din Cutul de Jos, au adus pe lume toți copiii din Arbore până prin anii 55, când s-a înființat și casa de naștere din Arbore. Ținea foarte mult ca toți copiii ei să învețe carte, lucru pe care l-a și înfăptuit.

Prin corectitudine exemplară în relațiile cu oamenii și prin modul în care și-au făcut meseria, părinții săi și-au obținut un statut social privilegiat în comunitatea săteasvcă arboreană. În acest spirit și-au educat și copiii. O mențiune este strict necesară: deși erau de etnie ucraineană și-n casă se vorbea această limbă, toți copiii lor știau correct limba română.

Stelic ( pentru c-așa îl strigau părinții) era un copil cu mare dragoste de carte, ordonat, disciplinat,respectuos, după cum mi-au relatat foști colegi de școală de-ai săi, vecini, rude, prieteni. Tocmai de aceea, la îndemnul învățătoarei lui, Stelică a fost dat la școală mai departe. După terminarea școlii primare din sat,nefiind gimnaziu în sat, a fost dat la gimnaziul de la Liceul de băieți din Rădăuți, unde a terminat cursurile gimnaziale. A urmat apoi cursurile Liceului Comercial din Suceava, pe care l-a absolvit în anul l952.

După terminarea liceului s-a înscris la Universitatea București, Facultatea de Filologie, ale cărei cursuri le-a urmat între anii l952- 1955, transferându-se apoi, ca bursier, la Universitatea ”Taras Șevcenko” din Kiev, unde a învățat doi ani.

Pe Lidia, soția sa, a cunoscut-o în timpul unei excursii pe care a făcut-o în Caucaz, împreună cu colegii săi. În anul 1957 s-a căsătorit cu ea, pe care a adus-o în România. Era de profesie fizician.

Aproxinativ doi ani a lucrat la ziarul ”Zori noi”, acualmente cu numele de ”Crai nou”, iar apoi este chemat ca asistent la catedra de limbi slave a Universității București.

Și-a susuținut examenele pentru a obține titlul de doctor în filologie, pe care l-a și obținut. În anul 1975 a tipărit un curs de istoria limbii ucrainene. Activează în învățământul superior până la trecerea sa la cele veșnice în 16 octombrie 1996., mult prea de timpuriu.

Activitatea sa literară s-a concretizat în domeniul prozei scurte, a poeziei, a romanului și a traducerii.

A început să compună versuri încă de pe băncile liceului, versuri nepublicate, dar păstrate în arhiva sa personală. Unele dintre acestea, perfecționate, le-a pus în cărți mai târziu.

Volumele de nuvele și povestiri au fost:

-1964- Roata norocului;

-1968- Sâmbăta morților;

-1973- Ciobanul și cireșul sălbatic;

Volumele de poezie au fost:

-1958- Eminescu în versuri ucrainene;

-1971- Străfunduri;

-1974-Dume;

-1975-Balada locului. Poezie ucraineană din România;

-1977- Baladele Arborei;

-1979- Nord.

-1991-Măgărușul năzdrăvan ( poezii pentru copii).

La acestea se adaugă în anul 1993 volumul ”Nebănuitul vers al Lunii”, o antologie de versuri din lirica universală, în care prezintă poezii ale poeților din 17 țări sovietice.

Romanele sale au fost:

-1983- Calul Negru;

-1986- Un om, o viață;

-1995-Poet pe Golgota Basarabiei ( roman închinat lui Grigore Vieru);

-1995-Prințul Constantin.

Se poate observa cu ușurință că scrie romane destul de târziu, probabil după ce-și face ucenicia literară scriind nuvele și povestiri. Romanele le-a scris la maturitate.

Versurile din ”Baladele Arborei” și ”Nord” sunt de manieră tradițională, își extrag substanța din același spațiu predilect al autorului, Bucovina”, spațiu la care autorul revine mereu cu nostalgie. În primul volum menționat autorul închină douăzeci și două de balade satului său natal, Arbore, dar și unor personalități din comună, de care el se simte foarte legat: moș Toader Hrib, ciobanul, haiducul sau, pur și simplu, unor locuri din acest areal. ș.a.

Trebuie să precizăm că autorul s-a format într-o perioadă destul de grea: după dezastrul lăsat de al doilea război mondial, reforma în învățământul românesc și colectivizarea. Au fost evenimente cruciale din viața autorului, care au lăsat urme destul de adânci în personalitatea sa artistic.

Romanul ” Un an , o viață” se constituie într-o monografie complexă a satului bucovinean. În roman el utilizează graiul local, nume vechi de persoane, puține mai uzitate astăzi, la fel ca și poreclele și toponimia locală. Acestea se întregesc cu prezentarea obiceiurilor, a tradițiilor,locale, cu superstițiile, gastronomia țărănească și chiar cu vrăjile care se practicau în sat. Dar, atunci când fixează locul acțiunii, utilizează denumiri fictive. Dar, cine a trăit în sat, le localizează cu precizie. Remarcabil este modul în care prezintă psihologia țărănească, dovadă c-a cunoscut-o îndeaproape și-a studiat-o temeinic.

În romanul ”Calul negru” autorul propune un simbol al morții, pe care personajele o simt mai mereu în preajmă și, uneori, chiar reușesc s-o evite.

Acțiunea romanului este plasată în anul 1946, an în care avea să se abată asupra țărănimii o nouă ordine socială, căreia îi vor cădea victimă chiar și unii intelectuali prezentați în carte.

Stelian Gruia, prin conformația sa intelectuală, dragostea față de ținuturile natale, față de oameni și de țară, de obiceiurile și tradițiile strămoșești, a fost un model demn de urmat pentru cei care l-au cunoscut sau vor veni după dânsul. La fel cum activitatea sa la catedra universitară a fost un model de muncă demn de urmat. Iar numele și renumele său mai departe rămân să le ducem noi, cei care l-am cunoscut și prețuit, pentru că nu mai trăiește nimeni din familia sa, iar Lidia, distinsa sa soție, s-a mutat în Ucraina, la rudele sale.

Ascris cu respect și admirație prietenul său

prof. Gh.Dolinski

Maestrul, adolescenții și…lectura

Nu vreau să știu care este cauza organizării atât de rare a unor activități culturale, existând chiar un paradox : crește foarte mult numărul cărților lansate pe piață, dar…scade interesul pentru lectură. Oare care-i cauza?

M-am bucurat mult, auzind soneria telefonului și l-am deschis, am auzit binecuvântarea maestrul Dumitru Brădățan, alias Dumi Brad. Căci așa procedează maestrul de fiecare dată, îți spune ce are de spus după ce te binecuvântează. M-a anunțat vă-n zilele următoare va sta de vorbă cu adolescenții de la Colegiul Tehnici din Rădăuți și, dacă sunt prin zonă și am timp, mă invită și pe mine să particip. Cum nu se putea refuza o asemenea invitație,

i-am spus că voi fi neapărat acolo. Urma să-mi transmită ziua și ora. Nu puteam rata o asemenea întâlniri de vază pentru că, în afară de miezul lor intelectual, ele sunt și savuroase.

În ziua și la ora stabilită m-am prezentat la locul acțiunii. M-am întâlnit cu maestrul chiar în fața instituției și, când am intrat în clădire…liniște totală. Ne-am uitat mirați unul la altul întrebându-ne , fiecare în sinea lui, unde sunt elevii.

Dar doamna profesoară Lia Moldovan, organizatoarea manifestării și care ne-a întâmpinat la intrare, ne-a zâmbit complice și ne-a asigurat că suntem așteptați.

Am fost poftiți în clasă. Aici…surpriză! Sala de clasă era plină ochi și-n ea liniște totală, fețele elevilor fiind numai zâmbet.

Fără nicio introducere, după salutul de rigoare, maestrul le-a spus: ”Zâmbetul vostru trădează că și ziua de luni poate fi o zi deosebită Înseamnă c-aveți un suflet mare. E o mare cinste pentru mine să fiu astăzi alături de voi. Sper să fiți la fel de veseli și la terminarea întâlnirii noastre.”

În câteva fraze am prezentat autorul și volumul său ”Cioban la stele”. Am enumerat câteva personalități cunoscute de elevi care sunt inserate în acest volum. Mai târziu voi constata că enumerarea a fost eficientă pentru vă elevii, în intervențiile lor, s-au referit la aceste personalități.

Fără niciun fel de complexe, după cum îl cunoaștem, maestrul a început discuția cu participanții. Pentru început, a vorbit despre scriitorul rădăuțean Matei Vișniec, fost elev al acestui colegiu,iar doamna profesoară Lia Moldovan a prezentat, cu ajutorul videoproiectorului, un interviu luat lui Matei Vișniec pentru emisiunea ”Din vorbă-n vorbă”, pe care Dumitru Brădățan a ține la un post de televiziune. Acest interviu s-a constituit în suportul pe baza căruia s-a discutat în continuare, elevii dovedind că știu foarte multe despre urbea natală. S-au accentuat câteva idei prezentate de matei Vișniec în acest interviu: ”Când privesc din Franța spre România, privesc prin cultura ei… Trăim într-un moment de ridiculizare a democrației, pentru că statele europene și-au pierdut independența economică… Din fericire, România produce în continuare cultură… La Sibiu se organizează un festival de teatru de ,marcă din Europa, unde vin trupe de teatru din zeci de țări… Sunt sigur că România va ieși din criză prin cultură”.

Elevii au început să pună întrebări” de la ce vine titlul cărții, ce semnifică acesta, cum și-a selectat autorul intervievații, a fost refuzat de vreunul pa care a apelat, cum se comportă personalitățile în particular, a întâlnit și personalități ” scorțoase”, de ce crede că s-a retras Zoe Dumitrescu- Bușulenga la mănăstire, mai este actual citatul lui cronicarului despre importanța lecturii, ce lună a anului în place ? ș.a.

Încet- încet, după cum îl cunoașteți, maestrul a răspuns la toate întrebările puse, ba a răspuns și la unele nepuse. Am remarcat respectul deosebit al asistenței pentru oaspeți, pe durata activității n-a fost necesară intervenția vreunei profesoare pentru a face liniște. În plus, fermecătoare au fost intervențiile și completările care au venit instantaneu din rândul elevilor.

Autorul a afirmat că-i place foarte mult luna martire pentru vă ” în această lună se sărbătorește ziua femeii, femeia fiind al cincilea anotimp în care natura se odihnește u toate florile primăverii, roadele verii, fructele toamnei și zăpezile iernii.”

În finalul activității maestrul a acordat autografe doritorilor, pe volumul prezentat, promițând că, dacă vor fi solicitări, le va aduce și volumul anterior. Mi-a plăcut foarte mult și faptul c-a stat de vorbă câte puțin cu fiecare elev care-a solicitat autograf.

Consider că, din nou, a fost o activitate culturală de excepție, instructivă, educativă patriotică, de adevărat românism. Și,ce este mai important, am plecat cu certitudinea vă activitatea le-a deschis elevilor apetitul pentru lectură. Meritul este și al tinerilor, dar, mai ales, al doamnelor profesoare Lia Moldovan, Ancuța Teleagă și Loredana Șveduneac, care-au pregătit întâlnirea cu mult simț de răspundere și interes, dar și că instruiesc și educă acești adolescenți minunați.

Prof. Gh.Dolinski

Comunitatea-si cinsteste inaintasii.

19 martie 2013

Dac-ai putea să studiezi cu atenție fiecare localitate din România în parte vei constata că-n toate s-au născut și au viețuit personalități ale vieții sociale, cultural, sportive, economice și cultural, precum și de altă natură. Noi ne putem lăuda că aici, în satele Bucovinei istorice s-aqu născut mai multe personalități decât în alte zone ale țării.

Un exemplu elocvent în această direcție este localitatea Frătăuții Noi, sat de oameni gospodari cum nu găsești nicăieri, mândri de rădăcinile lor istorice, de portul și de tradițiile lor, dar și de personalitățile care, de-a lungul a aproape două secole s-au ridicat de-aici., ducând faima localității și a locuitorilor lor pe toate meridianele lumii.

Și, pentru a vă da seama câte personalități s-au ridicat din această localitate, este suficient să amintesc faptul c-au fost necesare două zile pentru a le trece în revistă pe toate și a vorbi cât de cât de fiecare dintre ele.

Sovcietatea prentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, cu sprijinul filialei de la Colegiul Național ”E.Hurmuzachi” din Rădăuți și a celei din Frătăuții Noi, în colaborare cu primăria Frătăuții noi, Școala Gimnazială ”Iraclie Porumbescu”, Asociația Învățătorilor ”G.Tofan” din zona Rădăuților și Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc și-au dat mâna pentru organizarea și desfășurarea acestor manifestări.

Sâmbătă, prima zi a activităților, am fost oaspeții Colegiului Național ”E.Hurmuzachi” din municipiul Rădăuți, unde s-a organizat manifestarea sub genericul ”Personalități ale școlii din Bucovina”- comemorări. Sala centrului de documentare era arhiplină cu spectatori de toate vârstele, de la foști elevi ai școlii tenice financiare din Rădăuți din anul 1950 și până la elevi din zilele noastre.

Figura centrală a manifestării a fost cea a profesorului Vasile Precop, inițiator și participant la întemeierea de instituții de știință de toate vârstele, dintre foștii elevi fiind din mai mmulte generații.

Profesorul Petru Bejinaru, moderatorul acțiunii, a vorbit despre Vasile Precop ca inițiator și animator cultural, iar profesoara Carmen Andronache, gazda manifestării, despre memoria profesorului Vasile Precop la colegiul ”E.Hurmuzachi”, la fel ca și profresoara Sextilia Crăciun.

Un moment inedit și foarte interesant l-a constituit luările de cuvânt ale foștilor elevi ai școlii financiare, care l-au avut ca profesor pe distinsul pedagog. Domnii Vasile Puha, Haralambie Enache ,Ioan Moroșan și Gheorghe Lavric au depănat amintiri, prezentând și întâmplări hazlii din vremea în care au fost elevii eminentului pedagog. Lor li s-a adăugat doamna profesoară Narcisa Boțic, care a fost colegă de catedră cu distinsul pedagog. Am reținut cu emoți cuvinteele distinsei soții a ilustrului dispărute, care au fost reproduce de doamna directoare Carmen Andronache :”Era un om frumos la chip și la suflet, a iubit foarte mul,t copii, n-a aruncat o vorbă grea nimănui. Era mereu preocupat să facă și ceva bun.”

Academicianul Vasile Tărâțeanu, venit special pentru aceste manifestări, care l-a cunoscut personal , a spus printre altele:” Sunt clipe de rememorare sufletească și de aducere- aminte despre profesorul Precop. Am fost unul din admiratorii lui. Era bunătatea și severitatea întruchipate, toate intervențiile lui erau adevărate lecții de civism, cultură, pedagogie și istorie.”

Momentul al doilea l-a constituit evocarea altor personalități ale învățământului bucovinean. Au prezentat comunicări : Veronica Moscaliuc despre învățători de marcă din istoria Bucovinei istorice; profesorul Luca Bejinariu despre profesorul Aurel Prelipcean la cei 100 de ani de la nașterea sa, profesorul Vasile Bâtă depre învățătorul și profesorul George Tudose și profesorul Victor Iosif despre Ioan Vicoveanu, om al școlii și al culturii din Vicovu de Jos.

x x x

În ziua a doua activtățile au continuat în comuna Frătăuții Noi, locul de naștere al profesorului Vasile Precop și unde-și doarme somnul de veci alături de alți membri ai familiei sale. Acetste manifestări au început sub cupola bisericii și s-au încheiat sub cupola unui lăcaș de cultură, trecând prin cimitirul satului. În toate momentele am fost însoțiți de o mare de oameni.

În biserica satului preotul Viorel Dutciac, ajutat de alți preoți, a ținut o slujbă de pomenire în memoria profesorului Vasile Precop și a preotului- cărturar Iraclie Porumbescu, la împlnirea a 190 de ani de la nașterea sa.În finalul slijbei, în cuvinte emoționante, izvorâte din inimă, preotul- paroh a evocat cele două personalități. În cimitirul satului au fost oficiate două parastase la mormintele celor doi iluștri evocați., membrii delegației SCLRB depunând și ei coronae la mormintele celor doi iluștri dispăruți.

În căminul cultural, unde au continuat activitățile, academicianul vasile Tărâțeanu i-a salutat pe ” pe toți care locuiesc în partea sudică a Bucovinei, mai luminoasă, mai caldă,mai primitoare”. A citit apoi un emoționant poem despre cei care i-au despărțit pe bucovineni în două țări.

Domnul primar Gheorghe Ștreangă a rostit un emoționat cuvânt de bun venit pentru cei care ” în plină sărbătoare, deci zi de odihnă, în loc să se odihnească, au venit la sărbătoarea de suflet a frătăuțenilor.” Totodată, dacă le-a plăcut, i-a invitat să mai poftească pe la Frătăuți.

Despre importanța acestor manifestări a vorbit profesorul Vasile Olar, directorul școlii ”Iraclie Porumbescu” din comună, care-a și moderat manifestarea desfășurată în căminul culturalurânde bun veniut osapeților din localitățile învecinate.

Profesoara Carmen Andronache a prezentat câteva date din biografia profesorului Vasile Precop, iar profesorul Luca Bejinariu a vorbit despre personalitatea lui Iracliue Porumbescu. Despre cele două personalități a completat cu o serie de date interesante și profesorul Petru Bejinariu., precum și profesorul Gheorghe Dolinski. Domnul inginer Mircea Irimescu, președintele SCLRB,a vorbit despre preoții Titus Onciul, Ilarion Sireteanu, Emilian Vasilescu, Gavril Reuț și Constantin Ureche, care vor fi coemorați într-o avțiunie viitoare a SCLRB.

Constituindu-se într-un moment de vârf, corala ”Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți a prezentat un miniconcert de muzică religioasă și patriotică. Dar a mai fost ceva foarte interesant: elevi ai școlii din sat au prezentat, pe fondul muzical al ”Baladei ” lui Ciprian Porumbescu, poezia ”Comemorare” a învățătoarei Maria Galan, două suite de jocuri populare românești precum și câțiva soliști vocali. Tot programul artistic a fost la înălțime , fiind foarte apreciat de spectatori.

Discuțiile au fost continuate și la praznicul pregătit de primăria comunei unde, la un pahar chiar de vin, s-au schimbat impresii și s-au pus la cale noi activități culturale.

Dacă au fost sau nu interesante activitățile , nu ne pronunțăm noi, spunem doar că sala căminului cultural a fgost arhiplină și la sfârșitul manjiestărilor . Cred vă acest lucru ne spune ceva.

. Text prof. Gh.Dolinski

Fotografii:Mihai Nicoară

Romani pe drumul calvarului

3 martie 2013

Bunul Dumnezeu a vrut ca Silvia Popescu să vadă lumina zilei în satul Lucavățul de Sus, sat de români vechi, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți. Era în ziua de 16 Brumar a anului 1930. Dar n-a fost să-I fie copilăria fericită, așa ca a tututor copiilor de români de la țară.

Avea doar 10 ani când tatăl său a fost ridicat de autoritățile sovietice, care stăpâneau vremelnic atunci acel teritoriu, și dus a fost tocmai în Kazahstan pentru că era… român. Acolo a fost ținut mult și bine, taman 17 ani.

Mama, Felomela, și-a luat de mână cele două fetițe, Silvia de 10 ani și Valeria de 8 ani. Cu mult curaj a pornit la drum să treacă granița în România, având la ea doar o traistă în care pusese câteva lucrușoare pentru fetițe și ceva de-ale gurii. A încercat pe la Crasna ” în acompaniamentul gloanțelor trase de grănicerii sovietici care le somau să se oprească”(Silvia). Și-acum, după 73 de ani, trăiește clipa în care a avut curajul să-și întețească fuga, nu știe de unde a avut putere,îi sună în urechi somațiile grănicerilor sovietici în timp ce gloanțele îi șuierau pe lângă urechi. Nu se gândea decât ca fetițele să nu fie atinse de gloanțe. Avea un singur gând: să ducă fetele tefere dincolo, la români. Și și-a îndeplinit acest vis. În timpul fugii și-a pierdut și traista, dar poate acest lucru a fost norocul ei. Se pare că grănicerii s-au aplecat să ia traista căzută , să-i cerceteze conținutul și astfel ele au câștigat teren, scăpând la români.

Au ținut-o tot într-o fugă până la Vicovu de Jos. De unde veneau ele fânul nu era cosit, pentru că nu aveau sovieticii această preocupare. Dar dincoace, la români, fânul era cosit , uscat și chiar ridicat în căpițe. După căpițe erau ascunși grăniceri români și asta a fost a doua lor scăpare.

La Vicovu de Jos bunica a luat o casă cu chirie, și-a cumpărat două vaci și iernatic ( fân) pentru vaci. Aici au stat până în primăvară, când au plecat la Gura Putnei, unde au stat până în august 1941.

”Însoțite de grăniceri români am mers la Rădăuți. Aici au dat mai multe declarații și-apoi am fost duse ,la pavilionul CFR din Dornești, unde ni s-au înmânat și carnetele de refugiat. Acum încotro să mergem ? Am mers la Bădeuți, unde trăia bunica Silviei.Bunica era văduvă cu șapte copii, dar toți căsătoriți. Ea cumpărase 20 de ha de pământ de la un boier și împărțise terenul copiilor ei.”

Dar și bunica Silviei avusese necazurile ei. Așa cum era legea din timpul războiului, feciorii i-au fost concentrați și-au plecat să lupte pe front. Dar Petrea de 20 de ani și Ion, feciorul cel mare, nu s-au mai întors din război. A venit doar vestea că au căzut pentru țară. Bunica n-a înțeles niciodată cum puteau feciorii ei să moară pentru țară, când au fost duși să lupte împotriva fraților români. Demn de semnalat este faptul că-n Lucavățul de Sus o stradă destul de lungă poartă numele ”Strada Românilor”.Acest lucru este foarte semnificativ.

”Dar calvarul nostru nu s-a sfârșit. Pe 15 ianuarie 1944 bunica a venit din Lucavățul de Sus pe jos, cu trei vaci de funie, până la Rădăuți. Aici a stat puțin timp în chirie apoi, apropiindu-se linia frontului, a plecat și ea în evacuare la Negostina, ca toți bucovinenii, și apoi la Siret. De-abia către toamnă ne-am întors acasă cu o căruță trasă de două vaci, în care-și aveau toată averea trei familii de bucovineni.”

Dat să vezi ghinion! La Siret s-a rupt o roată de la căruță și am fost nevoiți să ne oprim pentru a o repara. Am găsit ajutoare și-am reparat roata. Dar n-am mai avut ce înhăma la căruță. Între timp oameni răi, niște netrebnici fără inimă, le furaseră vacile.

”Din Siret la Negostina și-apoi până la Dornești noi am împins și-am tras căruța în locul vacilor. Vă vine să credeți că drumul de la Siret la Dornești a durat două săptămâni ? Mult am stat la apa Sucevei și foarte greu am reușt s-o trecem.

Când am stat la Putna, rușii au bombardat gara și podul. Dar n-au reușit sdă le distrugă. Dar zgo,motul asurzitor la avioanelor și șuieratul bombelor măcinau nervii oamenilor. Bombardamentele au durat câteva zile. Toată populația din zonă s-a adăpostit în pădure.

După o săptămână rușii au bombardat Vicovu. Atunci oamenii au stat în beciuri, iar eu am stat într-o zi singură, pe prund, vreo trei ore. Cu frica-n oase am fugit apoi tocmai la Gura Putmnei, unde era bunica. La casa ei am găsit geamurile toate sparte, plin de cioburi pe jos și schije în pereți. Bunica era neîînfricată, pentru că a stat în casă în timpul bombdamentului. Ea ne-a spus că nu i-a fost frică.

Calvarul nostru s-a încheiat de-abia în august 1944, când ne-am întors acasă, la Lucavățu de Sus. Dar din averea noastră nju mai rămăsese nimic. Nu numai dintr-a noastră, ci dintr-a tuturor sătenilor. Toate casele fuseseră jefuite în mod barbar. Se furase absolut totul din case, se luaseră geamurile și ușilior și, ce n-au putut lua, au distrus. Nu ne-a rămas decât să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă. Nimeni nu-și poate închipui cât de greu a fost până ce ne-am pus gospodăriile la punct. Dar calvar voi vorbi în curând.”

Celer arătate mai sus mi-au fost relatate de doomnul învățător Ghiță Aga din Dornești, care o cunoaște foarte bine. Au stat de vorbă când doamna Silvia a venit la școală și a donat muzeului școlii una din cele 10 cămăși pe care le-a cusut personal, dar și un costum complet al soțului ei ( cămașă, ițari și brâu) . Este un gest cetățenesc, dar și unul de adevărat românism.

A consemnnat cu satisfacție,

prof. Gh.Dolinski

Din lada de zestre a bunicii

  Este foarte cunoscut că satele Bucovinei istorice, sunt păstrătoare a unui tezaur inestimabil de tradiții milenare și de obiceiuri cum rar mai sunt întâlnite în alte zone folclorice locuite de români.Și, întrucât, fără să considerați afirmsia mea ca o laudă am prieteni în toată țara, mai ales colegi de facultate, m-am gândit să le propun realizarea unui proiect cu subiect de folclor . zis , dar și făcut.

  După trecerea în revistă a acestor cunoștințe, m-am oprit la doamana Mihaela Bulai,profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială ,,Ștefan Petică” din comuna Liești, județul Galați. Ne-am cunoscut de câțiva ani prin intermediul filateliei, de atunci colaborând fructuos în acest domeniu. Auzind că de câțiva ani a avut un proiect educative cu Școala Pârtești din județul nostru, m-am gândit să-i propun și eu un asemenea proiect cu subiect de folclor.

Doamna profesoară Bulai a fost încântată de propunerea făcută! Dar pentru m ine mai era o problemă destul de mare. Nepredând în învățământ, nu puteam asigura primirea grupului de la Liești- Galați, atunci când ar fi venit la noi în schimb de experiență. Dar,dacă de gândești, găsești soluții. Și am găsit. Am apelat la doamna profesoară de limba română Maria Popescu de la Școala Gimnazială ,, Mihai Eminescu” din municipiul Rădăuți și la doamna învățătoare Maria Horvat de la Școala Gimnazială ,,Luca Arbure” din comuna Arbore, care au îmbrățișat cu entuziasm ideea.

Prin schimb de mesaje am realizat într-un timp record proiectul, care a fost înaintat celor două inspectorate județene pentru aprobările de rigoare pentru a fi introdus în circuit. După ce-a fost aprobat, proiectul a fost înaintat ministerului pentru validare. Dar , deși proiectul nu solicită niciun fel de finanțare, toate costurile fiind suportate de organizatori, onor ministerul nu ni l-a returnat nici la această dată, deși noi am desfășurat activități în școlile organizatoare timp de cinci luni.

Dar noi am pornit la treabă. Scopul proiectului este valorificarea patrimoniului cultural național și local prin dezvoltarea la elevi a interesului pentru tradițiile locale, pentru păstrarea și învățarea lor, folosind baza materială oferită de instituțiile implicate în proiect. Credem c-am procedat foarte bine antrenând la aceste activități și membrii celor două cluburi filatelice. Proiectul se va desfășura în perioada 1 octombrie 2012- 30 iunie 2013.

Printre obiectivele proiectului menționăm : culegerea de material folcloric: datini, port popular, texte folclorice; observarea caracteristicilor folclorului autentic; alcătuirea de mape documentare pentru specificul etnologic al fiecărei zone;formarea la elevi a unor deprinderi de studiu individual și completarea unui jurnal pentru fiecare echipaj.

Cum era și normal, prima activitate acelor două echipaje a fost elaborarea planului de muncă pentru perioada menționată. A urmat apoi amenajarea de expoziții de fotografii din Liești și satele Bucovinei, a doua fiind amenajată pe holurile Școlii „Mihai Eminescu” sub tema “Dragi îmi sunt plaiurile pe care m-am născut”, precum și completarea jurnalului proiectului.

Conform planificării, în luna decembrie cele două echipaje au vizionat obiceiurile tradiționale de Căciun și de Anul Nou, prilej cu care au imortalizat, în fotografii și filme, aspecte din aceste obiceiuri, urmând ca fotografiile să ilustreze eseurile care vor umple paginile jurnalului.

În luna ianuarie am organizat expoziții filatelice și de cartofilie cu tema ,,Din lada de zestre a bunicii”, la fel ca tema proiectului. De această dată copiii au fost puși în situația de-a căuta și fotografii mai vechi pe care să fie reprezentate costume populare din diferite perioade, formații tradiționale de Crăciun și Anul Nou,interpreții fiind îmbrăcați în cosgtume specific. Pentru aceasta au cerut ajutorul părinților și al bunicilor, deci lăzile de zestre ale lor au fost verificate cu amănuntul.

Vor urma activitățile din lunile martie, aprile și mai urmând ca, dacă vor fi găsite mijloace, cele două echipaje să-și facă vizite reciproce în luna iunie sau iulie.Cu acel prilej vor viziona spectacole folclorice. Avem încredere că ne vom desfășura toate activitățile planificate și, de ce nu, poate vom organiza chiar mai multe.

Prof. Gh.Dolinski

Mihai Eminescu, poetul neamului romanesc

                                                                                             15.01.2013

          Nu ştiu alţii ce cred, dar, părerea mea este că, după  Ziua Naţională a României, cea mai mare sărbătoare a ţării noastre , este ziua de 15 ianuarie. Este ziua în care, la Ipoteşti- Botoşani, a venit în această lume Mihai Eminovici , cel care îşi va lua mai târziu numele de EMINESCU. Bucuria românilor a fost mare când Parlamentul României a legiferat această zi ca “Ziua culturii române”. Ce bine-ar fi dacă ar fi şi zi liberă, pentru că în întreaga ţară se organizează foarte multe manifestări şi ar fi timp suficient pentru desfăşurarea lor pe-ndelete.

          Mergând consecvent pe linia programului său aprobat cu 150 de ani în urmă, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina organizează sau colaborează cu diferite instituţii şi asociaţii culturale pentru sărbătorirea evenimentelor culturale din viaţa poporului nostrum.

          Beneficiind şi de această dată de colaborarea fructuoasă cu Colegiul Naţional “E.Hurmuzachi” din Rădăuţi şi cu Filiala Suceava a MPSR, în organizarea directă a colegiului rădăuţean, a organizat sărbătorirea Poetului.

În sala de lectură a centrului de documentare a colegiului, amenajată ca pentru o mare sărbătoare, aşa cum este şi cazul, peste 100 de spectatori, elevi, cadre didactice, membri ai SCLRB de diferite profesii, preşedinţi de filiale săteşti, toţi iubitori ai culturii, în general, şi ai lui Eminescu, în special, s-au întâlnit pentru a participa la această sărbătoare.

După ce doamna  profesoară, Carmen Andronache, directoarea colegiului, a rostit un cuvânt de bun venit, prezentând importanţa evenimentului la care se participă, profesorul Iulian Filip a prezentat filmul documentar “Harta călătoriilor eminesciene”, film bazat pe foarte multe documente de epocă.

Domnul profesor Petru Bejinariu, rectorul Universităţii Populare “Ion Nistor”, a deschis lucrările simpozionului cu titlul “Mihai Eminescu- poetul neamului românesc”. A prezentat apoi un citat din opera lui N. Iorga despre Eminescu, citat reprodus şi în programul tipărit al simpozionului, care se încheia  “Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită”. A conchis apoi că este absolut necesar ca şi tineretul de azi să cunoască şi să aprofundeze opera lui Eminescu.

Doamna profesoară Paula Ciobîcă de la Colegiul “Andronic Motrescu”, a recunoscut că “ după mama, cel mai mult îl iubesc pe Eminescu, cel mai mare român al tuturor timpurilor. Îl simt cu toată fiinţa mea.” După ce-a motivat afirmaţia făcută, a prezentat articolul lui Eminescu despre statul roman, comparând cele prezentate în articol  cu situaţia actuală din România.

          A urmat doamna Sextilia Crăciun, profesoară la Şcoala Gimnazială “M.Eminescu” din municipiul Rădăuţi, care-a prezentat câteva consideraţ

Ii despre opera eminesciană, îndemnând tineretul să citească opera lui Eminescu.

          Prin texte literare, doamna profesoară Carmen Andronache a demonstrat cum a evoluat limba română în ultimele două secole. În completarea celor prezentate, domnul professor Luca Bejinariu a voerbit despre ideile lui Aron Pumnul despre limbă.

          Îmbinând opera eminesciană cu filatelia, profesorul Gheorghe Dolinski a prezentat un montaj p.p. realize, în colaborare, de cluburile filatelice “Şt. Petică” din comuna Lieşti, judeţul Galaţi şi cluiburile filatelice de la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”,Horodnic de Jos şi Arbore.  Această prezentare a fost şi o invitaţie la studierea şi citirea operei eminesciene prin materiale filatelice. Pe parcursul prezentării am explkicat şi mulţi termini filatelici, exemplificându-I cu fotografiile prezentate

          Dacă totul a fost excelent până în acel moment, a urmat un  moment sublime “Spectacolul Eminescu”. Programul artistic, derulat sub bagheta doamnei profersoare Beatrice  Beceru a debutat cu tandemul Simona Barna şi Andreea Galan, care-au făcut o incursiune în spaţiul româno- german prin prezentarea, în ambele limbi, a poeziei “Şi dacă…”. Andreea Şerban, printr-un eseu de excepţie,a prezentat “Gânduri despre Eminescu”, iar elkeva Georgiana Potapenco s-a întrebat cu glas tare “ De ce Eminescu e un geniu, o personalitate de valoare?”

Eşlevii Victor Cobuz şi Vlad Zelinschi au recvitat poeziile “Doina” şi “La Bucovina”. Iar eleva Andreea Cîmpan, într-un eseu care-a “Tăiat răsuflarea spectatorilor” ni l-a prezentat pe Poet.

          “Toate trebuiau să poarte un nume”, poezia lui Marin Sorescu s-a constituit într-un alt ,moment de excepţie,  în recitarea poeziei eleva dând dovadă de mult talent.

Un alt moment deosebit, aş putea spune chiar apogeul activităţiui, l-a constituit acela când au fost prezentate cântece pe versurile lui Eminescu.: “Sara pe deal” şi “ Pe lângă plopii fără soţ” au fost interpretate cu multă simţire şi cu-n talent deosebit de către elevii Ionuţ Coroamă şi Amelia Fădor. Dacă închideai ochii, credeai că eşti în întro- sală de concert din capitală. Apoi Andreea Boariu ne-a fermecat interpretând la orgă melodia scrisă pe versurile poeziei “Mai am un singur dor”.

          Menţionăm faptul că la intrarea in sală ,fiecărui participant i s-a prins la rever o fotografie de-a Poetului şi o bentiţă tricoloră.De asemenea ,am primit un calendar pe anul 2013 cu Eminescu şi un plic special.

          Şi dacă ar trebui să caracterizez in câteva cuvinte activitatea de astăzi , aş spune cu tărie şi mare satisfacţie : muncă ,talent ,imaginaţie ,romantism ,entuziasm şi profesionalism.

          Tot în cadrul acestei manifestări doamna Carmen Andronache a prezentat cartea”Universitatea populară  Ion Nistor ,ediţiile I-XXIII” scrisă de domnul profesor Petru Bejinariu.Aceleaşi cuvinte elogioase despre autor şi munca de elaborare a acestei cărţi le-au avut domnii Gheorghe Schipor şi Gheorghe Dolinski.

          Şcoala ”Mihai Eminescu” îşi cunoaşte patronul chiar cu mult inainte de-a dobândi acest nume ,Şcoala Gimnazială Nr.3 din municipiul Radauţi ,la fiecare început de an îl cinstea pe Mihai Eminescu ,aproape de fiecare dată prin manifestări ample.

          Acum,in faţa elevilor şcolii ,profesorul Ilie Romaniuc,directorul şcolii,a vorbit despre Poet şi opera sa , la fel ca şi profesoara de limba romană Maria Popescu.

          După acest moment a urmat a urmat vernisarea expoziţiei, filotelice, şi de cartofilie cu tema “Porni Luceafărul...”. Membrii cluburilor folotelice de la Școala ”Mihai Eminescu” din Horodnic de Jos și din Arbore au prezentat exponate în care erau prezente portretele scriitorilor români și aspecte din operele lor.

          Într-un exponat erau prezente portretele și casele memoriale ale acestora numai de pe cuprinsul Moldovei. Expoziția a fost completată cu un exponat intitulat”Tezaur strămoșesc” in care erau prezentate aspecte din folclorul românesc , domeniu mult iubit de Poet.

          Toți participanții au primit  ecocarde cu portretul Poetului, o bentiță tricoloră, un calendar pe 2013  reprezentându-l pe Eminescu și un plic special.

          Marți, 15 ianuarie 2013, la Oficiul poștal nr.1 din Rădăuți a fost lansat acest plic, care era  obliterat cu o ștampilă comemorativă.

          Expoziția este deschisă timp de două săptămâni.