Romani pe drumul calvarului

3 martie 2013

Bunul Dumnezeu a vrut ca Silvia Popescu să vadă lumina zilei în satul Lucavățul de Sus, sat de români vechi, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți. Era în ziua de 16 Brumar a anului 1930. Dar n-a fost să-I fie copilăria fericită, așa ca a tututor copiilor de români de la țară.

Avea doar 10 ani când tatăl său a fost ridicat de autoritățile sovietice, care stăpâneau vremelnic atunci acel teritoriu, și dus a fost tocmai în Kazahstan pentru că era… român. Acolo a fost ținut mult și bine, taman 17 ani.

Mama, Felomela, și-a luat de mână cele două fetițe, Silvia de 10 ani și Valeria de 8 ani. Cu mult curaj a pornit la drum să treacă granița în România, având la ea doar o traistă în care pusese câteva lucrușoare pentru fetițe și ceva de-ale gurii. A încercat pe la Crasna ” în acompaniamentul gloanțelor trase de grănicerii sovietici care le somau să se oprească”(Silvia). Și-acum, după 73 de ani, trăiește clipa în care a avut curajul să-și întețească fuga, nu știe de unde a avut putere,îi sună în urechi somațiile grănicerilor sovietici în timp ce gloanțele îi șuierau pe lângă urechi. Nu se gândea decât ca fetițele să nu fie atinse de gloanțe. Avea un singur gând: să ducă fetele tefere dincolo, la români. Și și-a îndeplinit acest vis. În timpul fugii și-a pierdut și traista, dar poate acest lucru a fost norocul ei. Se pare că grănicerii s-au aplecat să ia traista căzută , să-i cerceteze conținutul și astfel ele au câștigat teren, scăpând la români.

Au ținut-o tot într-o fugă până la Vicovu de Jos. De unde veneau ele fânul nu era cosit, pentru că nu aveau sovieticii această preocupare. Dar dincoace, la români, fânul era cosit , uscat și chiar ridicat în căpițe. După căpițe erau ascunși grăniceri români și asta a fost a doua lor scăpare.

La Vicovu de Jos bunica a luat o casă cu chirie, și-a cumpărat două vaci și iernatic ( fân) pentru vaci. Aici au stat până în primăvară, când au plecat la Gura Putnei, unde au stat până în august 1941.

”Însoțite de grăniceri români am mers la Rădăuți. Aici au dat mai multe declarații și-apoi am fost duse ,la pavilionul CFR din Dornești, unde ni s-au înmânat și carnetele de refugiat. Acum încotro să mergem ? Am mers la Bădeuți, unde trăia bunica Silviei.Bunica era văduvă cu șapte copii, dar toți căsătoriți. Ea cumpărase 20 de ha de pământ de la un boier și împărțise terenul copiilor ei.”

Dar și bunica Silviei avusese necazurile ei. Așa cum era legea din timpul războiului, feciorii i-au fost concentrați și-au plecat să lupte pe front. Dar Petrea de 20 de ani și Ion, feciorul cel mare, nu s-au mai întors din război. A venit doar vestea că au căzut pentru țară. Bunica n-a înțeles niciodată cum puteau feciorii ei să moară pentru țară, când au fost duși să lupte împotriva fraților români. Demn de semnalat este faptul că-n Lucavățul de Sus o stradă destul de lungă poartă numele ”Strada Românilor”.Acest lucru este foarte semnificativ.

”Dar calvarul nostru nu s-a sfârșit. Pe 15 ianuarie 1944 bunica a venit din Lucavățul de Sus pe jos, cu trei vaci de funie, până la Rădăuți. Aici a stat puțin timp în chirie apoi, apropiindu-se linia frontului, a plecat și ea în evacuare la Negostina, ca toți bucovinenii, și apoi la Siret. De-abia către toamnă ne-am întors acasă cu o căruță trasă de două vaci, în care-și aveau toată averea trei familii de bucovineni.”

Dat să vezi ghinion! La Siret s-a rupt o roată de la căruță și am fost nevoiți să ne oprim pentru a o repara. Am găsit ajutoare și-am reparat roata. Dar n-am mai avut ce înhăma la căruță. Între timp oameni răi, niște netrebnici fără inimă, le furaseră vacile.

”Din Siret la Negostina și-apoi până la Dornești noi am împins și-am tras căruța în locul vacilor. Vă vine să credeți că drumul de la Siret la Dornești a durat două săptămâni ? Mult am stat la apa Sucevei și foarte greu am reușt s-o trecem.

Când am stat la Putna, rușii au bombardat gara și podul. Dar n-au reușit sdă le distrugă. Dar zgo,motul asurzitor la avioanelor și șuieratul bombelor măcinau nervii oamenilor. Bombardamentele au durat câteva zile. Toată populația din zonă s-a adăpostit în pădure.

După o săptămână rușii au bombardat Vicovu. Atunci oamenii au stat în beciuri, iar eu am stat într-o zi singură, pe prund, vreo trei ore. Cu frica-n oase am fugit apoi tocmai la Gura Putmnei, unde era bunica. La casa ei am găsit geamurile toate sparte, plin de cioburi pe jos și schije în pereți. Bunica era neîînfricată, pentru că a stat în casă în timpul bombdamentului. Ea ne-a spus că nu i-a fost frică.

Calvarul nostru s-a încheiat de-abia în august 1944, când ne-am întors acasă, la Lucavățu de Sus. Dar din averea noastră nju mai rămăsese nimic. Nu numai dintr-a noastră, ci dintr-a tuturor sătenilor. Toate casele fuseseră jefuite în mod barbar. Se furase absolut totul din case, se luaseră geamurile și ușilior și, ce n-au putut lua, au distrus. Nu ne-a rămas decât să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă. Nimeni nu-și poate închipui cât de greu a fost până ce ne-am pus gospodăriile la punct. Dar calvar voi vorbi în curând.”

Celer arătate mai sus mi-au fost relatate de doomnul învățător Ghiță Aga din Dornești, care o cunoaște foarte bine. Au stat de vorbă când doamna Silvia a venit la școală și a donat muzeului școlii una din cele 10 cămăși pe care le-a cusut personal, dar și un costum complet al soțului ei ( cămașă, ițari și brâu) . Este un gest cetățenesc, dar și unul de adevărat românism.

A consemnnat cu satisfacție,

prof. Gh.Dolinski

Din lada de zestre a bunicii

  Este foarte cunoscut că satele Bucovinei istorice, sunt păstrătoare a unui tezaur inestimabil de tradiții milenare și de obiceiuri cum rar mai sunt întâlnite în alte zone folclorice locuite de români.Și, întrucât, fără să considerați afirmsia mea ca o laudă am prieteni în toată țara, mai ales colegi de facultate, m-am gândit să le propun realizarea unui proiect cu subiect de folclor . zis , dar și făcut.

  După trecerea în revistă a acestor cunoștințe, m-am oprit la doamana Mihaela Bulai,profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială ,,Ștefan Petică” din comuna Liești, județul Galați. Ne-am cunoscut de câțiva ani prin intermediul filateliei, de atunci colaborând fructuos în acest domeniu. Auzind că de câțiva ani a avut un proiect educative cu Școala Pârtești din județul nostru, m-am gândit să-i propun și eu un asemenea proiect cu subiect de folclor.

Doamna profesoară Bulai a fost încântată de propunerea făcută! Dar pentru m ine mai era o problemă destul de mare. Nepredând în învățământ, nu puteam asigura primirea grupului de la Liești- Galați, atunci când ar fi venit la noi în schimb de experiență. Dar,dacă de gândești, găsești soluții. Și am găsit. Am apelat la doamna profesoară de limba română Maria Popescu de la Școala Gimnazială ,, Mihai Eminescu” din municipiul Rădăuți și la doamna învățătoare Maria Horvat de la Școala Gimnazială ,,Luca Arbure” din comuna Arbore, care au îmbrățișat cu entuziasm ideea.

Prin schimb de mesaje am realizat într-un timp record proiectul, care a fost înaintat celor două inspectorate județene pentru aprobările de rigoare pentru a fi introdus în circuit. După ce-a fost aprobat, proiectul a fost înaintat ministerului pentru validare. Dar , deși proiectul nu solicită niciun fel de finanțare, toate costurile fiind suportate de organizatori, onor ministerul nu ni l-a returnat nici la această dată, deși noi am desfășurat activități în școlile organizatoare timp de cinci luni.

Dar noi am pornit la treabă. Scopul proiectului este valorificarea patrimoniului cultural național și local prin dezvoltarea la elevi a interesului pentru tradițiile locale, pentru păstrarea și învățarea lor, folosind baza materială oferită de instituțiile implicate în proiect. Credem c-am procedat foarte bine antrenând la aceste activități și membrii celor două cluburi filatelice. Proiectul se va desfășura în perioada 1 octombrie 2012- 30 iunie 2013.

Printre obiectivele proiectului menționăm : culegerea de material folcloric: datini, port popular, texte folclorice; observarea caracteristicilor folclorului autentic; alcătuirea de mape documentare pentru specificul etnologic al fiecărei zone;formarea la elevi a unor deprinderi de studiu individual și completarea unui jurnal pentru fiecare echipaj.

Cum era și normal, prima activitate acelor două echipaje a fost elaborarea planului de muncă pentru perioada menționată. A urmat apoi amenajarea de expoziții de fotografii din Liești și satele Bucovinei, a doua fiind amenajată pe holurile Școlii „Mihai Eminescu” sub tema “Dragi îmi sunt plaiurile pe care m-am născut”, precum și completarea jurnalului proiectului.

Conform planificării, în luna decembrie cele două echipaje au vizionat obiceiurile tradiționale de Căciun și de Anul Nou, prilej cu care au imortalizat, în fotografii și filme, aspecte din aceste obiceiuri, urmând ca fotografiile să ilustreze eseurile care vor umple paginile jurnalului.

În luna ianuarie am organizat expoziții filatelice și de cartofilie cu tema ,,Din lada de zestre a bunicii”, la fel ca tema proiectului. De această dată copiii au fost puși în situația de-a căuta și fotografii mai vechi pe care să fie reprezentate costume populare din diferite perioade, formații tradiționale de Crăciun și Anul Nou,interpreții fiind îmbrăcați în cosgtume specific. Pentru aceasta au cerut ajutorul părinților și al bunicilor, deci lăzile de zestre ale lor au fost verificate cu amănuntul.

Vor urma activitățile din lunile martie, aprile și mai urmând ca, dacă vor fi găsite mijloace, cele două echipaje să-și facă vizite reciproce în luna iunie sau iulie.Cu acel prilej vor viziona spectacole folclorice. Avem încredere că ne vom desfășura toate activitățile planificate și, de ce nu, poate vom organiza chiar mai multe.

Prof. Gh.Dolinski

Mihai Eminescu, poetul neamului romanesc

                                                                                             15.01.2013

          Nu ştiu alţii ce cred, dar, părerea mea este că, după  Ziua Naţională a României, cea mai mare sărbătoare a ţării noastre , este ziua de 15 ianuarie. Este ziua în care, la Ipoteşti- Botoşani, a venit în această lume Mihai Eminovici , cel care îşi va lua mai târziu numele de EMINESCU. Bucuria românilor a fost mare când Parlamentul României a legiferat această zi ca “Ziua culturii române”. Ce bine-ar fi dacă ar fi şi zi liberă, pentru că în întreaga ţară se organizează foarte multe manifestări şi ar fi timp suficient pentru desfăşurarea lor pe-ndelete.

          Mergând consecvent pe linia programului său aprobat cu 150 de ani în urmă, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina organizează sau colaborează cu diferite instituţii şi asociaţii culturale pentru sărbătorirea evenimentelor culturale din viaţa poporului nostrum.

          Beneficiind şi de această dată de colaborarea fructuoasă cu Colegiul Naţional “E.Hurmuzachi” din Rădăuţi şi cu Filiala Suceava a MPSR, în organizarea directă a colegiului rădăuţean, a organizat sărbătorirea Poetului.

În sala de lectură a centrului de documentare a colegiului, amenajată ca pentru o mare sărbătoare, aşa cum este şi cazul, peste 100 de spectatori, elevi, cadre didactice, membri ai SCLRB de diferite profesii, preşedinţi de filiale săteşti, toţi iubitori ai culturii, în general, şi ai lui Eminescu, în special, s-au întâlnit pentru a participa la această sărbătoare.

După ce doamna  profesoară, Carmen Andronache, directoarea colegiului, a rostit un cuvânt de bun venit, prezentând importanţa evenimentului la care se participă, profesorul Iulian Filip a prezentat filmul documentar “Harta călătoriilor eminesciene”, film bazat pe foarte multe documente de epocă.

Domnul profesor Petru Bejinariu, rectorul Universităţii Populare “Ion Nistor”, a deschis lucrările simpozionului cu titlul “Mihai Eminescu- poetul neamului românesc”. A prezentat apoi un citat din opera lui N. Iorga despre Eminescu, citat reprodus şi în programul tipărit al simpozionului, care se încheia  “Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită”. A conchis apoi că este absolut necesar ca şi tineretul de azi să cunoască şi să aprofundeze opera lui Eminescu.

Doamna profesoară Paula Ciobîcă de la Colegiul “Andronic Motrescu”, a recunoscut că “ după mama, cel mai mult îl iubesc pe Eminescu, cel mai mare român al tuturor timpurilor. Îl simt cu toată fiinţa mea.” După ce-a motivat afirmaţia făcută, a prezentat articolul lui Eminescu despre statul roman, comparând cele prezentate în articol  cu situaţia actuală din România.

          A urmat doamna Sextilia Crăciun, profesoară la Şcoala Gimnazială “M.Eminescu” din municipiul Rădăuţi, care-a prezentat câteva consideraţ

Ii despre opera eminesciană, îndemnând tineretul să citească opera lui Eminescu.

          Prin texte literare, doamna profesoară Carmen Andronache a demonstrat cum a evoluat limba română în ultimele două secole. În completarea celor prezentate, domnul professor Luca Bejinariu a voerbit despre ideile lui Aron Pumnul despre limbă.

          Îmbinând opera eminesciană cu filatelia, profesorul Gheorghe Dolinski a prezentat un montaj p.p. realize, în colaborare, de cluburile filatelice “Şt. Petică” din comuna Lieşti, judeţul Galaţi şi cluiburile filatelice de la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”,Horodnic de Jos şi Arbore.  Această prezentare a fost şi o invitaţie la studierea şi citirea operei eminesciene prin materiale filatelice. Pe parcursul prezentării am explkicat şi mulţi termini filatelici, exemplificându-I cu fotografiile prezentate

          Dacă totul a fost excelent până în acel moment, a urmat un  moment sublime “Spectacolul Eminescu”. Programul artistic, derulat sub bagheta doamnei profersoare Beatrice  Beceru a debutat cu tandemul Simona Barna şi Andreea Galan, care-au făcut o incursiune în spaţiul româno- german prin prezentarea, în ambele limbi, a poeziei “Şi dacă…”. Andreea Şerban, printr-un eseu de excepţie,a prezentat “Gânduri despre Eminescu”, iar elkeva Georgiana Potapenco s-a întrebat cu glas tare “ De ce Eminescu e un geniu, o personalitate de valoare?”

Eşlevii Victor Cobuz şi Vlad Zelinschi au recvitat poeziile “Doina” şi “La Bucovina”. Iar eleva Andreea Cîmpan, într-un eseu care-a “Tăiat răsuflarea spectatorilor” ni l-a prezentat pe Poet.

          “Toate trebuiau să poarte un nume”, poezia lui Marin Sorescu s-a constituit într-un alt ,moment de excepţie,  în recitarea poeziei eleva dând dovadă de mult talent.

Un alt moment deosebit, aş putea spune chiar apogeul activităţiui, l-a constituit acela când au fost prezentate cântece pe versurile lui Eminescu.: “Sara pe deal” şi “ Pe lângă plopii fără soţ” au fost interpretate cu multă simţire şi cu-n talent deosebit de către elevii Ionuţ Coroamă şi Amelia Fădor. Dacă închideai ochii, credeai că eşti în întro- sală de concert din capitală. Apoi Andreea Boariu ne-a fermecat interpretând la orgă melodia scrisă pe versurile poeziei “Mai am un singur dor”.

          Menţionăm faptul că la intrarea in sală ,fiecărui participant i s-a prins la rever o fotografie de-a Poetului şi o bentiţă tricoloră.De asemenea ,am primit un calendar pe anul 2013 cu Eminescu şi un plic special.

          Şi dacă ar trebui să caracterizez in câteva cuvinte activitatea de astăzi , aş spune cu tărie şi mare satisfacţie : muncă ,talent ,imaginaţie ,romantism ,entuziasm şi profesionalism.

          Tot în cadrul acestei manifestări doamna Carmen Andronache a prezentat cartea”Universitatea populară  Ion Nistor ,ediţiile I-XXIII” scrisă de domnul profesor Petru Bejinariu.Aceleaşi cuvinte elogioase despre autor şi munca de elaborare a acestei cărţi le-au avut domnii Gheorghe Schipor şi Gheorghe Dolinski.

          Şcoala ”Mihai Eminescu” îşi cunoaşte patronul chiar cu mult inainte de-a dobândi acest nume ,Şcoala Gimnazială Nr.3 din municipiul Radauţi ,la fiecare început de an îl cinstea pe Mihai Eminescu ,aproape de fiecare dată prin manifestări ample.

          Acum,in faţa elevilor şcolii ,profesorul Ilie Romaniuc,directorul şcolii,a vorbit despre Poet şi opera sa , la fel ca şi profesoara de limba romană Maria Popescu.

          După acest moment a urmat a urmat vernisarea expoziţiei, filotelice, şi de cartofilie cu tema “Porni Luceafărul...”. Membrii cluburilor folotelice de la Școala ”Mihai Eminescu” din Horodnic de Jos și din Arbore au prezentat exponate în care erau prezente portretele scriitorilor români și aspecte din operele lor.

          Într-un exponat erau prezente portretele și casele memoriale ale acestora numai de pe cuprinsul Moldovei. Expoziția a fost completată cu un exponat intitulat”Tezaur strămoșesc” in care erau prezentate aspecte din folclorul românesc , domeniu mult iubit de Poet.

          Toți participanții au primit  ecocarde cu portretul Poetului, o bentiță tricoloră, un calendar pe 2013  reprezentându-l pe Eminescu și un plic special.

          Marți, 15 ianuarie 2013, la Oficiul poștal nr.1 din Rădăuți a fost lansat acest plic, care era  obliterat cu o ștampilă comemorativă.

          Expoziția este deschisă timp de două săptămâni.

         

Hoinarind pe...meridianele globului

                           

            Este cunoscut faptul că fiecare om, pe lângă specialitatea sa, are şi anumite pasiuni pe care le practică, mai ales, în timpul său liber. Oamenii colecţionează ortice, unii având pasiuni pentru şerveţele de masă, cutii de chibrituri, capace de sticle, autografe, vederi, mărci poştale etc. dar, orice pasiune ar avea, individul este în câştig. Am întâlnit destui colecţionari de cărţi poştale ilustrate ( CPI), fie alb- negru sau multicolore. Asupra acestei pasiuni voi zăbovi puţin. Consider  că această pasiune este foarte importantă. Colecţionarea acestora se numeşte cartofilie, iar ea este o ramură a filateliei. Cartofilia dezvoltă spiritul de observaţie şi simţul artistic al colecţionarului, îmbogăţindu-i cunoştinţele sale generale.

            Pornind de la acest lucru, am întocmit şi noi un exponat de cartofilie cu titlul „Hoinărind pe…meridianele  lumii.”

Membrii clubului filatelic au apelat la părinţi, colegi, rude, prieteni şi-au strâns o cantitate destul de importantă de CPI. Când le-am sortat pe ţări am constatat c-avem vederi din 10 ţări ale Europei. Şi, luându-ne după titlul dat exponatului, am afişat vederi din  aceste ţări, exclusiv din România: Ucraina, Republica Moldova, Italia, Franţa, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Anglia şi Republica cehă.

            În prezenţa unui număr mare de elevi, însoţiţi de cadre didactice ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Rădăuţi, pe coridoarele acestei şcoli am deschis expoziţia de cartofilie. Participanţilor li s-a explicat cum se colecţionează asemenea materiale, se sortează şi se întocmeşte un exponat de cartofilie sau de filatelie. S-a răspuns şi la întrebările puse de copii. Interesant şi lăudabil este faptul că în urma acestei acţiuni se va mări numărul membrilor clubului filatelic al şcolii.

            Expoziţia va fi vizitată şi de elevii din alte clase, rămânând deschisă timp de o lună. Va urma o expoziţie de cartofilie cu vederi din România.

                                                                      Prof. Gh.Dolinski

Sadesti dragoste, culegi bucurii !

                                                                                                                        26 august 2012

            Este cunoscut faptul că se mai aminteşte din când în când de personalul didactic, de munca lui nobilă. Pe ici-colo mai sunt sărbătorite cadrele didactice la o zi a satului, a căminului cultural sau cu alt prilej, în schimb, anual, sunt sărbătoriţi la serbările de sfârşit  de an şcolar.

            În schimb, la Arbore, în incinta Şcolii Gimnaziale „Luca Arbure”, a avut loc un eveniment deosebit care, după părea mea este unul unicat, nemaiîntâlnit undeva până acum. S-ar putea să mă înşele memoria, dar nu cred. Este vorba de  „PREMIEREA DASCĂLILOR”.

             Elevii arboreni obişnuiesc ca, din când în când, după absolvirea şcolii noastre şi chiar a facultăţii , să-şi mai viziteze fostele cadre didactice. Ideea s-ar fi născut într-o seară de Crăciun, în faţa unei plăcinte stropită c-un pahar de vin, în casa profesoarei Ana Ruşti. Întrebarea lui Ionuţ Maxim, elevul de care este vorba, era cum ar face ei , foştii elevi , să-şi cinstească educatoarele, învăţătorii şi profesorii. Şi, din idee în idee s-a ajunsa la modalitatea menţionată mai sus, Ea a fost transmisă şi unor colegi din diferite generaţii şi aşa a prins viaţă., fiind pusă în practică.

            Au luat Legătura cu foşti colegi de-ai lor, aceştia au prieteni din alte promoţii şi-aşa au pornit la muncă elevi din zece generaţii, 1985- 1995.

            Ziua de 26 august 2012 a fost o zi deosebită. În primul rând dimineaţa s-au sărbătorit cei 100 de ani de la zidirea bisericii cu hramul „Sfânta Treime” în cadrul unui simpozion de ţinută. După amiază s-a organizat la şcoala „Luca Arbure” sărbătoarea dascălilor.

            Adunarea actualilor dascăli şi a celor pensionaţi a fost în noua cancelarie a şcolii. Nimeni nu ştia nimic concret, pentru că organizatorii ţinuseră  totul într-un secret perfect. Doar ştirea care se difuzase pe canalul local de televiziune anunţase lapidar : „Duminică, 26 august 2012, la şcoala din centrul satului se organizează premierea dascălilor.”  Atât. Dar cine o organizează, cum se va desfăşura…nimic.

            Dar n-am fost ţinuţi mult în tensiune. La orele 17,00 fix am fost invitaţi în sala de festivităţi a şcolii. În acordurile cântecului „Gaudeamus igitur” invitaţii au trecut printre două rânduri de elevi ş, care aveau buchete de flori ridicate deasupra capetelor invitaţilor, formând o cupolă multicoloră. Au fost ca nişte furci caudine foarte plăcute.

            Sala ne-a primit frumos ornată, ca de sărbătoare. Pe fiecare masă erau buchete de flori. În sală era amenajată şi o frumoasă expoziţie de insigne, medalii pioniereşti din trecut ,precum şi documente ale fostei organizaţii a pionierilor. Domnul colonel  de aviaţie Marcel Iliese, fost elev al şcolii de pe Clit, ne-a spus că-a vrut prin această expoziţie să ne reamintească de vremurile în care am muncit cu copiii.

            A urmat strigarea catalogului cadrelor didactice de către Ioana Bujei (Leonte). Să fi văzut educatoare, învăţători şi profesori cum se ridicau cuminţi şi spuneau „Prezent!”. Fiecărui cadru didactic i s-a înmânat o diplomă de excelenţă, o medalie jubiliară , un buchet de flori, iar pe cap i s-a pus o coroniţă din frunze de stejar împodobită cu flori. Pe carte era scrisă o dedicaţie de suflet, strict referitoare la modelatorii de suflete şi de atitudini.

            Cred c-aţi fi dat orice vi s-ar fi cerut ca să vedeţi oameni cu  buchete de ghiocei  la tâmple ce ţanţoşi stăteau cu coroniţa pe ca, cu medalia pe piept, la care strângeau diplome şi florile ! Se pare că aşa ceva nu le este dat multora să vadă.

            Au fost şi luări de cuvânt emoţionante, aşa cum se cade  la asemenea eveniment unic din viaţa unui educator. Dascălii erau copleşiţi de două ori : prima dată că unii se întâlneau după mulţi ani cu foştii elevi şi colegi, a doua oară pentru că, după cum ni lu-i sa întâmplat până acum, li se preţuia munca. Au luat cuvântul şi câţiva  foşti elevi, premiaţi la  diferite olimpiade, concursuri sportive sau filatelice. Câţiva elevi din actuala generaţie din şcoală au vorbit , cu mare emoţie şi admiraţie despre colegii lor mai mari, sperând că vor obţine şi ei asemenea rezultate.

             Cu ajutorul videoproiectorului a fost prezentat un documentar cuprinzând aspecte din activitatea şcolară a generaţiilor 1985- 1995. Efectiv, nu ne-am putut închipui de unde au colectat aceşti elevi atâtea fotografii. Şi, pentru ca surpriza să fie şi mai mare, organizatorii ne-au asigurat că pentru întâlnirea următoare mai au la dispoziţie câteva sute de fotografii.(!?)

            Am reţinut , printre altele:”Evenimentul l-am dorit să fie un model de recunoştinţă şi apreciere a întregii activităţi a dascălilor noştri, un moment prin carte să mulţumim pentru contribuţia educatorilor noştri la devenirea noastră şi, de ce nu, a altor zeci de generaţii”(Mihaela)

            În final, în faţa bucatelor oferite în cadrul unui bufet suedez, foste şi actuale cadre didactice, alături de elevi, au  depănat amintiri şi-au pus la cale…activităţile viitoare. Datorită succesului obţinut, s-a propus de către elevi repetarea acestei acţiuni şi-n anii următori.

            Fie că s-au numit Mihaela, Ioana, Georgiana, Anca, Ionuţ, Liliana sau mai ştiu eu cum, foştii elevi au organizat şi desfăşurat o acţiune unicat, cum n-a mai organizat nimeni. Este normal să-i cinstim şi pe ei pentru idei, acţiune şi cheltuielile făcute.

Dar este necesar să mulţumim şi sponsorilor care, prin contribuţiia adusă, ne-au făcut acest momemnt unic în viaţă. Este vorba de Societatea Logicomp  Dat- Rădăuţi, Librăriile Cărtureşti şi preoţii de la biserica „Sfânta Treime „ Arbore, Nicolae Cârdei şi Cîătălin Bereholschi.

                                                      A consemnat cu emoţie, uimire şi mulţumire,

                                                               prof. Gh.Dolinski

Avanpremiera unei sarbatori ortodoxe - simpozion

de prof. GH. DOLINSKI, |27.08.2012|

Toată lumea cunoaşte comuna Arbore şi după vestita ctitorie a hatmanului Luca Arbure cel Tânăr, pârcălab de Suceava, fiul lui Arbure cel Bătrân, pârcălab de Neamţ, ctitorie care a trecut de cinci veacuri de existenţă.

   Dar încă mulţi nu ştiu că-n comuna Arbore mai este o biserică deosebită, care-a fost construită la aproape patru secole distanţă de ctitoria lui Arbure. Este vorba de biserica ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime”, care a fost edificată între anii 1906 şi 1908, dar sfinţită şi dată în folosinţă la data de 29 august 1912.

   Conform obiceiului statornicit, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, în colaborare cu parohia Bisericii „Sfânta Treime” şi Filiala Suceava a Mişcării pentru Progresul satului Românesc, a organizat un simpozion pentru a cinsti acest eveniment de excepţie din viaţa comunităţii ortodoxe arborene.

   În sala de şedinţe a Primăriei Arbore şi în prezenţa primarului, s-au strâns câteva zeci de intelectuali, pensionari, ţărani şi tineri pentru a participa la acest simpozion. A participat şi o delegaţie a SCLRB, condusă de prof. Petru Bejinariu, vicepreşedintele Societăţii.

   După deschiderea lucrărilor, pr. paroh Nicolae Cârdei a prezentat un scurt istoric al construcţiei acestei biserici, multe dintre cele spuse fiind inedite pentru ascultători. A înmânat celor prezenţi şi o broşură închinată acestui eveniment.

   Preotul Constantin Bereholschi a vorbit despre frumuseţea picturii din această biserică şi despre tematica abordată de pictor, precum şi despre coloristica utilizată în realizarea picturilor. A adus un elogiu fostului pr. paroh Andrei Mucea, trecut la cele veşnice, care a supravegheat executarea picturii care a fost realizată de maestrul Pavel Chichişan.

   A urmat pr. Silvestru Ilaş, parohul bisericii din Clit. A evocat figura mitropolitului dr. Vladimir de Repta, care, în calitatea ce o avea la acea vreme, a participat, în ziua de 29 august 1912, la sfinţirea bisericii din Arbore.

   Prof. Victor Iosif, membru al Consiliului Director al SCLRB, a vorbit despre „Repere identitare ale satului românesc”, cu referire expresă la Vicovu de Jos, satul său natal. Cu mare mândrie a vorbit despre consătenii săi!

   Figura emblematică a pr. Andrei Mucea, care a slujit două biserici din Arbore timp de 53 de ani, a fost evocată de subsemnatul. Niciunul din cei 47 de preoţi care au slujit în Arbore pe parcursul a peste 200 de ani, de când avem date, n-a slujit altarul bisericii din Arbore ca preotul Mucea, timp de 53 de ani!

   Prof. Petru Bejinariu, vicepreşedintele SCLRB, a felicitat organizatorii pentru desfăşurarea acestei activităţi, pentru ineditul şi importanţa celor spuse cu acest prilej, amintind că acţiunea se înscrie în calendarul sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţarea SCLRB. Şi-a exprimat opinia că ar fi bine ca la manifestările noastre să aducem mai mulţi tineri, pentru a asigura predarea ştafetei.

   Participanţii au fost invitaţi să viziteze o mică expoziţie filatelică de profil, care, pe ilustrate maxime, prezenta aspecte din sărbătorile religioase ale românilor, dar şi, pe una dintre plachete, figurile patriarhilor României şi ale unor mitropoliţi. Au vizitat şi expoziţia de carte cu subiect religios, care a fost amenajată de dna Maria Belţic, bibliotecară, şi prof. Mihai Reman, membru al Consiliului Director al SCLRB.

   Tuturor participanţilor li s-au înmânat două plicuri realizate pentru acest prilej: pe unul este reprezentată biserica privită din partea de vest (intrarea în biserică), pe altul troiţa construită în curtea bisericii şi o carte poştală pe care este reprezentată biserica privită dinspre nord. Cei care au susţinut comunicări şi organizatorii au primit şi câte o frumoasă mapă închinată evenimentului.

   În finalul manifestării, preoţii ne-au rugat să adăstăm puţin la un pahar de vin bun şi o felie de cozonac, în memoria părinţilor care timp de o sută de ani au slujit la această biserică. Cu acest prilej, pr. paroh Nicolae Cârdei a lansat şi o broşură închinată împlinirii unui secol de existenţă a acestei biserici, acordând, cu destulă parcimonie, şi autografe.

    Manifestările închinate acestui secol al bisericii din Arbore continuă. Mai precis, în ziua de 26 august, s-a oficiat o slujbă specială pentru cei 100 de ani ai bisericii, iar în ziua de 29 august, ziua hramului din Arbore, urmează slujba de pomenire la care credem că va asista întregul sat.

Vraja culorilor si a cuvintelor

                                                                                                                                 30 iulie 2012

                                          

            Vespazian Lungu, un bucovinean din Costişa Bucovinei, a plecat să cucerească, în tăcere, lumea, paşii purtându-l până la Brăila, unde s-a şi statornicit. Şi, deşi n-a trecut zgomotos prin viaţă, a avut rezultate remarcabile cu care se mândresc şi azi urmaşii săi şi, de ce nu, locuitorii Costişei ca şi toţi bucovinenii.

            Profitând de împlinirea a 85 de ani de la naşterea sa, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, în colaborare cu Muzeul Etnografic Rădăuţi „Samuil şi Eugenia Ioneţ”, cu contribuţia majoră a urmaşilor pictorului, a organizat o expoziţie retrospectivă cu tablourilor pictorului, dar şi lansarea cărţii „Pagini smulte din valuri”, care scrisă de pictor şi îngrijită de Ion Filipciuc.

            Expoziţia de pictură a fost amenajată într-un spaţiu excelent, care-a fost pus la dispoziţie de „galeriile de artă” din Rădăuţi, locul în care-a avut loc şi lansarea cărţii. M-am mirat de prezenţa atâtor spectatori. Era o zi toridă de vară, zi de lucru şi pe la prânz, când toastă lumea ar fi trebuit să stea acasă, la umbră.

            Ion Filipciuc, costişan de obârşie, la fel ca pictorul, şi care l-a cunoscut foarte bine pe acesta,a  fost amfitrionul activităţii, alături de inginerul Mircea Irimescu, preşedintele SCLRB, organizator.

            „L-am cunoscut foarte bine pe Vespazian Lungu, consăteanul meu. În paginile acestei cărţi am adunat o parte din amintirile pictorului. Toată documentarea mea este în paginile ei…Am remarcat faptul că maestrul a avut un deosebit gust al libertăţii…Vă invit să-i admiraţi şi picturile expuse, pentru a-l cunoaşte mai bine. Să ştiţi că şcoala populară de artă din Brăila, unde a fost profesor de desen, îi poartă numele”(I. Filipciuc).

            Domnul Filipciuc a povestit ,în continuare, câteva întâmplări  hazlii din viaţa pictorului şi-a punctat, cu lux de amănunte, viaţa acestuia. A prezentat tablourile afişate în expoziţie, insistând asupra tematicii acestora :monumente istorice, portrete de personalităţi, aspecte din natură.

             Domnul Mircea Irimescu a făcut o paralelă între albumul lui Vespazian Lungu şi cel al lui Dimitrie Loghin, ambele apărute sub egida Consiliului Judeţean Suceava. „Ambii s-au manifestat plenar ca artişti în cenacluri judeţene: Lungu la Brăila şi Loghin la Suceava. Lungu a fost neliniştit şi neastâmpărat toată viaţa. El ar fi fost ofiţer, dar nu era legat de cariera militară. Important este că Lungu a scris despre al doilea război mondial…Viaţa lui s-a sfârşit aşa cum a trăit Cartea lui ne sugerează viaţa lui tumultoasă…Picturile şi cartea m-au impresionat foarte mult, cartea fiind excepţională sub toate aspectele.”(Mircea Irimescu”).

Zamfira, sora sa,  foarte emoţionată, a evocat câteva aspecte din viaţa fratelui său:”Din păcate, nu mai există casa părintească. El ne-a iubit tare mult pe toţi. Nu ştiu de ce, dar cu o lună înainte de moartea sa tragică, m-am zbuciumat tare. Cred c-am presimţit că moare. Şi-acum am în suflet o mare durere.”(Zamfira)

„Vă mulţumesc din suflet pentru efortul făcut pentru a veni la omagierea unchiului meu. Noi, cei din familie, ne-am străduit să strângem la un loc cât mai multe p din lucrările sale, pentru a face o expoziţie interesantă.”(Vespazian, nepot)

            După terminarea festivităţii, spectatorii au admirat picturile expuse, iar Ion Filipciuc, îngrijitorul cărţii,a organizat o sesiune de autografe. Toţi partzcipanţii au primit câte un exemplar din cartea prezentată.

                                     Prof. Gh.Dolinski