După
trecerea în revistă a acestor cunoștințe, m-am oprit la doamana
Mihaela Bulai,profesoară de limba și literatura română la Școala
Gimnazială ,,Ștefan Petică” din comuna Liești, județul Galați.
Ne-am cunoscut de câțiva ani prin intermediul filateliei, de atunci
colaborând fructuos în acest domeniu. Auzind că de câțiva ani a
avut un proiect educative cu Școala Pârtești din județul nostru,
m-am gândit să-i propun și eu un asemenea proiect cu subiect de
folclor.
Doamna profesoară Bulai a fost încântată de
propunerea făcută! Dar pentru m ine mai era o problemă destul de
mare. Nepredând în învățământ, nu puteam asigura primirea
grupului de la Liești- Galați, atunci când ar fi venit la noi în
schimb de experiență. Dar,dacă de gândești, găsești soluții.
Și am găsit. Am apelat la doamna profesoară de limba română
Maria Popescu de la Școala Gimnazială ,, Mihai Eminescu” din
municipiul Rădăuți și la doamna învățătoare Maria Horvat de
la Școala Gimnazială ,,Luca Arbure”
din comuna Arbore, care au îmbrățișat cu entuziasm ideea.
Prin schimb de mesaje am realizat
într-un timp record proiectul, care a fost înaintat celor două
inspectorate județene pentru aprobările de rigoare pentru a fi
introdus în circuit. După ce-a fost aprobat, proiectul a fost
înaintat ministerului pentru validare. Dar , deși proiectul nu
solicită niciun fel de finanțare, toate costurile fiind suportate
de organizatori, onor ministerul nu ni l-a returnat nici la această
dată, deși noi am desfășurat activități în școlile
organizatoare timp de cinci luni.
Printre obiectivele proiectului
menționăm : culegerea de material folcloric: datini, port popular,
texte folclorice; observarea caracteristicilor folclorului autentic;
alcătuirea de mape documentare pentru specificul etnologic al
fiecărei zone;formarea la elevi a unor deprinderi de studiu
individual și completarea unui jurnal pentru fiecare echipaj.
Cum era și normal, prima
activitate acelor două echipaje a fost elaborarea planului de muncă
pentru perioada menționată. A urmat apoi amenajarea de expoziții
de fotografii din Liești și satele Bucovinei, a doua fiind
amenajată pe holurile Școlii „Mihai
Eminescu” sub tema “Dragi îmi sunt plaiurile pe care m-am
născut”, precum și completarea jurnalului proiectului.
În luna ianuarie am organizat expoziții filatelice
și de cartofilie cu tema ,,Din lada de zestre a bunicii”, la fel
ca tema proiectului. De această dată copiii au fost puși în
situația de-a căuta și fotografii mai vechi pe care să fie
reprezentate costume populare din diferite perioade, formații
tradiționale de Crăciun și Anul Nou,interpreții fiind îmbrăcați
în cosgtume specific. Pentru aceasta au cerut ajutorul părinților
și al bunicilor, deci lăzile de zestre ale lor au fost verificate
cu amănuntul.
Vor urma activitățile din lunile martie, aprile și
mai urmând ca, dacă vor fi găsite mijloace, cele două echipaje
să-și facă vizite reciproce în luna iunie sau iulie.Cu acel
prilej vor viziona spectacole folclorice. Avem încredere că ne vom
desfășura toate activitățile planificate și, de ce nu, poate vom
organiza chiar mai multe.
Prof. Gh.Dolinski